O cameră mică pentru începuturi mari
În satul Javgur, Cimișlia, un Cabinet de Dezvoltare Timpurie aduce aproape de casă servicii medicale, educație și sprijin pentru fiecare copil
Străzile asfaltate ale orășelului Cimișlia se intersectează la un moment dat cu un drum de țară care străbate câmpuri de grâu și floarea-soarelui. Drumul, un pic mai lat decât o mașină, duce direct în poarta Centrului de Sănătate din satul Javgur – prima clădire a localității care-ți sare în ochi la intrarea în sat. Construcția cu un etaj, modestă, dar bine îngrijită, a adunat în timp nenumărate istorii ale familiilor din sat – și mai triste, și mai fericite.
La intrare ne întâlnește Elena Ciobanu – mamă, soție, medic de familie pentru trei localități și Șefa Centrului de Sănătate Javgur. După rezidențiat, în 2018, Elena s-a reîntors să profeseze în localitatea natală, pe care o părăsise înainte de a împlini vârsta de 10 ani. A revenit acasă nu din obligație, ci din recunoștință și dorința de a întări încrederea oamenilor în medicină.
„Am simțit că am o datorie morală față de oamenii din satul meu. Am beneficiat de studii la buget și mi s-a părut corect să dau înapoi ceva celor care, indirect, au contribuit la formarea mea”, povestește Elena.
O sală veche, o viață nouă
În aprilie 2024, una din sălile de proceduri ale Centrului de Sănătate a fost transformată într-un Cabinet de Dezvoltare Timpurie, amenajat de UNICEF, în parteneriat cu Lumos Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Germaniei, prin Banca Germană de Dezvoltare KfW.
În cea mai colorată cameră din aripa dreaptă a holului central, copiii își încep primii pași spre un viitor mai sănătos, iar părinții descoperă ce înseamnă să ai cu adevărat sprijinul cadrelor medicale.
„Pentru localitățile îndepărtate, orice sprijin e ca o mană cerească. Ne bucurăm enorm când cineva își amintește și de noi, când se gândește la un viitor sănătos și pentru copiii din satele noastre. A fost o mare bucurie pentru mine să aflu despre acest proiect. Nu m-am gândit nicio clipă să zic nu”, spune ea.
Cabinetul nu e doar o cameră - ci un spațiu viu, unde copiii vin să se joace, mamele cer sfaturi, iar prevenția devine o rutină firească.
„Ne bucurăm că putem acorda servicii medicale nu ca pe vremuri, ci într-un mediu mai prietenos, mai cald. Avem copii care vin doar ca să se joace. E un loc unde sănătatea se învață, pas cu pas. Am avut o fetiță care venea mereu să o ascult cu stetoscopul, chiar dacă nu era bolnavă. Așa trebuie să fie perceput medicul - nu ca o frică, ci ca o persoană prietenoasă”, menționează Elena.
De la depistare timpurie la intervenție timpurie
La evidența sunt 37 de copii sub cinci ani, dintre care șapte au fost redirecționați către Centrul de Intervenție Timpurie din Cimișlia. Acolo, copiii și părinții lor, inclusiv cei din familiile refugiate în Republica Moldova, beneficiază de programe personalizate de consiliere și reabilitare – kinetoterapie, terapie ocupațională, terapie în camera senzorială, masaj. Cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, UNICEF și Ministerul Sănătății au inaugurat două Centre de Intervenție Timpurie în Copilărie în Cimișlia și Fălești. În cele două raioane, în cadrul Centrelor de Sănătate rurale și Oficiilor Medicilor de Familie, au fost create câte cinci Cabinete de Dezvoltare a Copilului: în Cimișlia, Fălești, Javgur, Batîr, Satul Nou, Gura Galbenei, Scumpia, Albinețul Vechi, Pîrlița, Răuțel.
„Un copil din satul nostru se află deja la a doua rundă de terapie. Cele mai frecvente probleme sunt tulburările de vorbire, dar avem și cazuri mai speciale, cum ar fi autismul. Încercăm să lucrăm cu acești copii, dar și să încurajăm părinții”, precizează Elena.
Întârzierile de dezvoltare, spune Elena, se observă adesea „de la ușă” – din comportament, gesturi, reacții.
„Rar vin părinții cu sesizări clare. Cel mai greu este să lucrezi cu părinții care nu acceptă diagnosticul copilului. Am avut un caz cu autism - clar de la un an și jumătate, dar părinții au acceptat abia la trei ani și jumătate. Copilul acum merge la terapie și face progrese”, mai adaugă specialista.
Fereastra de aur: primii trei ani din viața unui copil
Elena știe cât de importantă este diagnosticarea timpurie și lucrul cu părinții.
„Primul screening pentru autism se face la un an și jumătate. Atunci părinții pot observa primele semne, fără să aștepte să vadă dacă vorbește sau dacă se joacă cu alți copii. Primele semne ar fi când începe să meargă și să se joace singur cu jucăriile, mișcările stereotipe, joc în mod repetitiv, alinierea jucăriilor, crize de furie când se schimbă rutina.
Știu că diagnosticul de autism, oficial, se pune de la 3 ani. Dar, dacă aștepți până la 3 ani, după părerea mea e târziu. Mult prea târziu. Perioada aceasta - de la naștere până la 3 ani, despre care tot vorbim că e „fereastra de aur” - se pierde. Și nu mai reușești să intervii atunci când rezultatele ar fi cele mai bune”, explică Elena.
Educație pentru adolescenți și sprijin pentru refugiați
Chiar dacă acest Cabinet de Dezvoltare Timpurie este destinat copiilor mici, el are ușile deschise și pentru adolescenți, devenind astfel un spațiu intim, fiind siguri că discuțiile sunt confidențiale și sigure.
„Prefer să lucrez cu ei din timp, după ce am avut o experiență dureroasă - o fetiță însărcinată în clasa a IX-a, care n-a mai reușit să termine școala. Atunci am spus că îmi asum eu să lucrez cu copiii pe partea de educație sexuală. Începând din clasa a VII-a, fetele vin la discuții, desenăm calendarul ciclului menstrual, iar la fiecare 3–4 luni ele revin să-l actualizăm împreună”, povestește Elena.
Când războiul din Ucraina a adus refugiați și în satele din Cimișlia, Centrul de Sănătate din Javgur a fost primul loc unde mamele și copiii au găsit sprijin.
„Am verificat schemele de imunizare și le-am completat unde era nevoie. Mamele au fost receptive, nu au refuzat vaccinarea. Discutam despre alimentație, imunitate, vitamine. A fost o experiență frumoasă.”
Astăzi, Cabinetul de Dezvoltare Timpurie din Javgur arată cum un spațiu mic poate avea un impact mare: un loc unde medicina se împletește cu educația, iar prevenția devine o parte firească din viața satului.
„Din păcate, noi, ca societate, încă nu suntem pregătiți să acceptăm și să integrăm copiii diferiți. De multe ori etichetăm și marginalizăm - asta trebuie să schimbăm”, spune Elena, privind către desenele colorate lipite pe perete.
La finalul zilei, când liniștea se așază peste Javgur, ușa cabinetului rămâne deschisă. Poate va mai intra o mamă pentru o întrebare, un copil curios să fie „ascultat”, sau un adolescent cu emoții noi de împărtășit. Aici, fiecare pas mic contează, iar începuturile mari se scriu în tăcere - într-o cameră cu pereți albaștri, în inima unui sat care a învățat că dezvoltarea timpurie nu este un lux, ci un drept pentru fiecare copil.
