ANSP și UNICEF consolidează capacitățile profesioniștilor din sănătate pentru promovarea alăptării, a imunizării copiilor și protejarea familiilor de marketingul substituenților de lapte matern
CHIȘINĂU, 17 septembrie 2026 - Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și UNICEF au dat startul unor ateliere de instruire pentru profesioniștii din domeniul sănătății din Republica Moldova. Atelierele vizează trei domenii esențiale pentru sănătatea copiilor: aplicarea Codului internațional de marketing al substituenților de lapte matern, promovarea și sprijinirea alăptării și imunizării copiilor.
Activitățile se vor desfășura în perioada septembrie–decembrie 2026, contribuind la implementarea prevederilor Programului național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova pentru anii 2023–2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 129/2023.
În total, patru ateliere dedicate aplicării Codului internațional de marketing al substituenților de lapte matern vor reuni 286 de medici pediatri și neonatologi din diferite regiuni ale țării. Atelierele au loc cu suportul Guvernului Norvegiei și se desfășoară atât în municipiul Chișinău, cât și la Bălți și Cahul.
Alte 21 de ateliere, organizate cu sprijinul financiar al Guvernului Coreei, vor fi dedicate promovării și sprijinirii alăptării și vor implica aproximativ 2 100 de medici de familie și asistenți medicali. Acestea se vor desfășura în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în mai multe centre raionale, printre care Comrat, Cahul, Căușeni, Ungheni, Edineț și Ocnița.
Instruirile au ca scop consolidarea capacităților lucrătorilor medicali de a aplica prevederile Codului și de a consilia mamele și familiile privind alăptarea și alimentația sugarilor și a copiilor mici, precum și implementarea corespunzătoare a prevederilor Programului Național de Imunizări.
În cadrul atelierelor sunt abordate scopul și domeniul de aplicare al Codului, cadrul normativ național privind marketingul substituenților de lapte matern și responsabilitățile lucrătorilor medicali în aplicarea acestuia. Participanții discută, de asemenea, despre protejarea și promovarea alăptării și rolul asistenței medicale primare în sprijinirea acesteia.
Programul include atât recomandările internaționale privind alăptarea, consilierea prenatală și postnatală, cât și atașarea și poziționarea corectă a copilului la sân. Totodată, sunt abordate teme precum: alimentația echilibrată în sarcină și în perioada alăptării, necesarul energetic, aportul de macro- și micronutrienți, principiile hidratării și substanțele care necesită prudență.
Agenda include și o sesiune tematică dedicată imunizării. În cadrul acesteia sunt discutate imunizarea în maternități, prevederile Programului Național de Imunizări 2023–2027 și evoluția acoperirii vaccinale. Participanții analizează vaccinarea copiilor conform programului național, particularitățile imunizării nou-născuților și rolul lucrătorilor medicali în asigurarea unei vaccinări corecte și sigure.
Datele privind practicile de alimentare a sugarilor și copiilor mici arată de ce sprijinirea alăptării rămâne o prioritate în Republica Moldova. Potrivit Studiului privind cunoștințele și practicile de alimentare ale sugarilor și copiilor mici în Republica Moldova (UNICEF, 2024), 49% dintre copii sunt alăptați exclusiv în primele șase luni de viață. Doar 15% continuă să fie alăptați până la vârsta de un an, iar 5% până la vârsta de doi ani.
Ținta globală a Organizației Mondiale a Sănătății pentru anul 2030 este ca cel puțin 60% dintre copii să fie alăptați exclusiv în primele șase luni de viață. Prin consolidarea capacității profesioniștilor din sănătate de a informa, consilia și sprijini familiile, aceste activități contribuie la crearea unui mediu mai favorabil alăptării și la îmbunătățirea practicilor de alimentație a sugarilor și copiilor mici.
Seria de ateliere desfășurată la nivel național urmărește să transforme cunoștințele în practici mai bune în sistemul de sănătate – de la aplicarea corectă a Codului internațional de marketing al substituenților de lapte matern și sprijinirea mamelor care alăptează până la promovarea imunizării – pentru ca fiecare copil să beneficieze de un început de viață cât mai sănătos.
Contacte media
Despre UNICEF
UNICEF promovează drepturile și bunăstarea fiecărui copil, în tot ceea ce facem. Împreună cu partenerii noștri, activăm în 190 de țări și teritorii pentru a transforma acest angajament în acțiuni concrete, acordând o atenție specială copiilor vulnerabili și excluși, spre beneficiul tuturor copiilor, de pretutindeni.
Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa pentru copii, vizitați www.unicef.org
Urmăriți UNICEF pe Twitter, Linkedin și Facebook