Tehnică de calcul în valoare de circa 1 000 000 de dolari pentru instituțiile de asistență medicală primară și centrele de sănătate publică

UNICEF și OMS oferă sprijin Ministerului Sănătății din Moldova pentru a consolida sistemul de monitorizare și raportare a vaccinării împotriva COVID-19.

17 Ianuarie 2023
Tehnică de calcul în valoare de circa 1 000 000 de dolari pentru instituțiile de asistență medicală primară și centrele de sănătate publică
UNICEF

Chișinău, 17 ianuarie 2023. 1 205 computere și accesorii, procurate de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Republica Moldova, cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), au fost donate Ministerului Sănătății.

Evenimentul de donație a echipamentului, în valoare de circa 1 000 000 de dolari, a avut loc astăzi, 17 ianuarie. Sistemele de calcul vor fi recepționate de instituțiile de asistență medicală primară din țară - 35 de centre de sănătate, Centrul Medicilor de Familie Bălți, Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, Policlinica de Stat, Asociațiile Medicale Teritoriale din Chișinău, dar și subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Echipamentul oferit va facilita utilizarea sistemelor informaționale din domeniul sănătății, inclusiv al sistemului pentru monitorizarea procesului de vaccinare împotriva COVID-19 și imunizare antigripală.  

De asemenea, va eficientiza activitatea lucrătorilor medicali și a specialiștilor din cadrul centrelor de sănătate publică. Suplimentar, cadrele medicale implicate în raportarea datelor despre vaccinare vor fi instruite cu suportul OMS și UNICEF, inclusiv în contextul dezvoltării unor noi funcționalități în cadrul sistemului informațional automatizat de evidență a vaccinării. Astfel, vor fi consolidate capacitățile instituțiilor medicale de gestionare a informațiilor privind imunizarea împotriva COVID-19 și a altor infecții.

Contacte media

Angela Munteanu
Ofițer Comunicare
UNICEF Moldova
Tel: + 373 22 26 91 53

About UNICEF

UNICEF promotes the rights and wellbeing of every child, in everything we do. Together with our partners, we work in 190 countries and territories to translate that commitment into practical action, focusing special effort on reaching the most vulnerable and excluded children, to the benefit of all children, everywhere.

For more information about UNICEF and its work for children, visit www.unicef.org

Follow UNICEF on Twitter and Facebook