Sărbătorește „2025 - Anul Național al Copilului” alături de UNICEF!
Află cum îi poți implica pe copii și adolescenți în diferite activități
- English
- Română
Ce este Anul Național al Copilului
Anul 2025 a fost declarat Anul Național al Copilului prin lege adoptată de Parlament! Acest lucru înseamnă că autoritățile - centrale și locale, precum și instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora vor organiza și sprijini evenimente și activități dedicate dezvoltării sociale, educaţionale, culturale şi civice a copiilor. De asemenea,Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor prioritiza, în limita alocărilor bugetare aprobate, investiţiile necesare dezvoltării infrastructurii şi proiectelor ai căror beneficiari finali sunt copiii, pentru a crea un mediu mai bun și mai sigur în care aceștia să poată crește, învăța și se dezvolta armonios.
În 2025, dă-le copiilor puterea!
Oferă-le copiilor o voce și implică-i mai mult în procesul de luare a deciziilor care îi privesc!
În 2024, Parlamentul a adoptat un proiect unic de lege care reglementează participarea copiilor în formularea legislației și a politicilor publice de la nivel național, județean și local. Legea prevede că, începând cu anul 2025, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora se angajează să organizeze anual cel puțin o sesiune de consultări cu copiii, care să încurajeze participarea acestora la discuții pe teme de interes pentru ei. Află mai multe.
În 1989, liderii mondiali și-au asumat un angajament istoric față de copiii lumii prin adoptarea Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului.
Convenția a devenit cel mai ratificat tratat privind drepturile omului din istorie și a contribuit la transformarea vieții copiilor din întreaga lume.
Acest tratat conține o idee fundamentală: copiii nu sunt obiecte care aparțin părinților lor și pentru care se iau decizii, sau doar adulți în formare. Ei sunt ființe umane și indivizi cu drepturi proprii. Potrivit Convenției, copilăria este separată de vârsta adultă și durează până la 18 ani; este o perioadă specială, protejată, în care copiilor trebuie să li se permită să crească, să învețe, să se joace, să se dezvolte și să prospere cu demnitate.
Descarcă versiunea integrală a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
Organizează activități cu elevii
Sănătate mintală și echilibru emoțional
Sănătatea emoțională este esențială pentru capacitatea noastră de a gândi, simți, învăța și munci, de a clădi relații semnificative și de a ne aduce contribuția în societate. Acest lucru nu se rezumă doar la absența tulburărilor emoționale. Sănătatea emoțională este fundația sănătății și stării de bine a tuturor.
De-a lungul vieții, copiii și tinerii experimentează niveluri diferite ale sănătății emoționale pozitive și ale stării de bine. De asemenea, unul din zece copii se confruntă cu o tulburare emoțională. Din păcate, foarte mulți nu beneficiază niciodată de serviciile de îngrijire de care au nevoie.
Află mai multe despre cum protejezi sănătatea mintală a copiilor.
Garanția Europeană pentru Copii
La 35 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului, cel mai ratificat tratat de drepturile omului din istorie, implementarea Planului Național de Acțiune al Garanției Europene pentru Copii este oportunitatea generației de astăzi de a schimba radical viețile a 500.000 de copii din România, care se află la risc de sărăcie sau excluziune socială.