Bună dimineața, dragi colegi, parteneri și participanți,
Este cu adevărat o onoare și un privilegiu să mă alătur vouă astăzi pentru acest spectacol cu totul special, creat de și pentru adolescenți, dedicat prevenirii violenței împotriva femeilor, băieților și fetelor. Spectacolul de astăzi folosește metoda Teatrului Verbatim—o formă de povestire în care fiecare cuvânt provine direct din mărturii reale. Nimic nu a fost inventat sau retușat. Vocile pe care le veți auzi sunt ecouri nefiltrate ale durerii și rezilienței trăite. Și tocmai acest lucru îl face atât de puternic. Atât de uman. Atât de urgent.
Violența poartă adesea o mască. Se ascunde în tăcerea caselor, în spatele zâmbetelor politicoase, în frica copiilor prea speriați să vorbească. Dar prin artă—și mai ales prin teatru—putem da acea mască la o parte. Putem arunca lumină asupra umbrelor fără a răni în continuare pe cei care deja suferă. Arta ne oferă o modalitate de a exprima ceea ce este de nespus. Ficțiunea—atunci când este realizată cu grijă—nu estompează realitatea; o clarifică. Elimină ceea ce ne distrage și lasă în urmă ceea ce contează cu adevărat. Ne ajută să vedem ceea ce este nevăzut și să auzim ceea ce este prea des trecut sub tăcere. Aduce invizibilul în prim-plan, oferind demnitate și un loc celor ale căror povești sunt rareori spuse.
Violența domestică rămâne o problemă dureros de gravă în Republica Moldova. În ultimii câțiva ani, 45 de mame, fiice și fii și-au pierdut viața din această cauză. Iar anul trecut, 28 de alte persoane au fost ucise—cu 7 mai multe decât anul precedent. Acestea nu sunt cifre. Sunt vieți curmate. Dar răul nu se oprește aici. Conform unui studiu realizat în 2024, bărbați (21%) și femei (13%) din Moldova încă cred că soțiile ar trebui să tolereze violența pentru a menține familia unită. Aceste credințe mențin cicluri de durere care se perpetuează de-a lungul generațiilor. Și îi reduc la tăcere pe cei care suferă.
Prea mulți oameni suferă în liniște. Din cauza stigmatului. Pentru că nu știu unde să se adreseze. Pentru că, noi ca societate, încă nu vorbim suficient, nu ascultăm suficient, nu credem suficient. Da, Moldova a făcut progrese. Legislația noastră s-a îmbunătățit. Serviciile s-au dezvoltat. Dar legislația nu este suficientă atunci când normele dăunătoare persistă și oamenii nu își cunosc drepturile—sau nu cred că merită să trăiască fără violență.
Violența domestică nu este doar o problemă privată. Este o încălcare a drepturilor omului. O urgență de sănătate publică. O rană socială care ne afectează pe toți. Și fiecare dintre noi—fie că suntem factori de decizie, părinți, profesori sau adolescenți—avem un rol de jucat în vindecarea ei. Acest spectacol poartă, de asemenea, un mesaj de speranță. Dacă tu sau cineva pe care îl cunoști trăiește cu frică, te rog să știi: nu ești singur. Există o cale de ieșire. Există oameni care își pasă. Oameni care te vor asculta. Serviciile de sprijin sunt aici și sunt pregătite.
Sperăm că ceea ce veți vedea astăzi va rămâne cu voi. Că vă va provoca. Că va schimba ceva în voi. Pentru că schimbarea nu începe cu sistemele, ci cu oamenii. Cu fiecare dintre noi hotărând să vorbim, să fim prezenți și să credem că o lume mai bună nu este doar posibilă—este necesară. Îmi exprim recunoștința din inimă partenerilor noștri dedicați: Centrul de Tineret Trușeni, Consiliul Local Strășeni, Agenția GBV, Ministerul Culturii și Ministerul Educației. Angajamentul vostru a făcut posibil acest moment.
Mulțumesc!
