Tinerii își dezvoltă deprinderile de viață cu ajutorul programului UPSHIFT

UNICEF Moldova susține tinerii în procesul de dezvoltare a abilităților și competențelor pentru identificarea și soluționarea problemelor sociale

UNICEF
UPSHIFT
TEKEDU/2019
03 August 2020

UPSHIFT este un program al UNICEF, implementat la nivel mondial pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani, în cadrul căruia se acordă o atenție sporită tinerilor vulnerabili. Participând la acest program, tinerii își dezvoltă deprinderile de viață pentru identificarea și soluționarea problemelor sociale utilizând atât elementele învățării, cât și posibilitatea de a lucra împreună într-un mediu favorabil. Participanții își dezvoltă abilitățile și competențele în domeniul inovațiilor sociale, obțin experiența de dezvoltare a propriilor idei de la formularea conceptului până la realizare. Mai mult de atât, programul oferă tinerilor susținere și ghidare în procesul de realizare a propriilor idei de afaceri.

În anul 2019, programul UPSHIFT a fost lansat cu succes în Republica Moldova în parteneriat cu Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM) și realizat de Asociația pentru dezvoltarea tehnologiilor informaționale (TEKEDU).

„Din experiență cunoaștem că tinerii din mediul rural au idei creative și ingenioase, iar pentru a le dezvolta au nevoie doar de motivație și susținere. Semnarea Memorandumului reprezintă un pas mare către crearea și dezvoltarea proiectelor pentru susținerea tinerilor și grupurilor care au nevoie de susținere”, a menționat Iulia Costin, directorul general ODIMM, în timpul semnării Memorandumului de înțelegere între ODIMM, TEKEDU și UNICEF în octombrie 2019.

Tekedu signature UPSIFT
TEKEDU/2019

În urma realizării proiectului pilot al programului în raionul Sângerei, au fost selectate cele mai bune 6 proiecte, care au fost finanțate în total cu 108.000 lei. Printre proiectele câștigătoare, elaborate și realizate de tineri, se numără „Hope Cinema” – primul cinematograf din Sângerei care și-a deschis ușile în februarie 2020 – și „VR Foundation”, care transformă lecțiile practice obișnuite de la școală în misiuni în realitatea virtuală. Aceste proiecte au fost realizate cu susținerea și participarea specialiștilor din cadrul echipei UPSHIFT, care au ajutat participanții să-și realizeze ideile.

„Datorită participării la programul UPSHIFT, echipa noastră a reușit să-și consolideze idea și să apropie învățământul școlar și realitatea virtuală. Prin intermediul UPSHIFT am realizat deja câteva seminare despre realitatea virtuală pentru elevi și, mai mult, am participat la câteva concursuri naționale și internaționale, obținând locul doi în proiectul Diamond Challenge și locul doi în Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” a spus Alexei Cozlovschi, membrul echipei „VR Foundation”.

Anul acesta, adaptându-se la situația curentă și la urmărire pandemiei de COVID-19, programul UPSHIFT în Moldova se va desfășura în format digital. Peste 120 de tineri din câteva raioane ale Republicii Moldova participă la instruiri și cursuri de formare în domeniul dezvoltării abilităților personale și profesionale.

Pentru mai multe informații despre proiecte și UPSHIFT accesați https://upshift.md/index.html 

UPSHIFT CINEMA
TEKEDU/2019
UPSHIFT 2
TEKEDU/2019