Drumul Polinei

Polina răspunde la întrebări ca și cum ar rezolva o ecuație la algebră: ascultă cu atenție, își măsoară frazele cu grijă și rostește răspunsurile cu precizie și calm. Așază fiecare cuvânt cu atenția cuiva care clădește ceva solid din liniștea din jur. „Algebra este ceva ce poți să simți că e corect”, spune ea, privindu-te drept în ochi. Ecuațiile urmează reguli și oferă structură chiar și atunci când restul vieții nu o face.

Dar dacă o întrebi despre nașii ei, rămași acasă, în Bucea, Ucraina, departe de siguranța pe care Polina a găsit-o în România, vocea i se frânge ușor, iar ochii i se umplu de lacrimi. În acea fracțiune de secundă masca se ridică și poți zări pentru o clipă fata din spatele armurii: sensibilă, cu o dragoste puternică în suflet și cu o tărie care pare să se crape sub greutatea dorului pentru tot ce a fost nevoită să lase în urmă. 

Polina trăiește între două lumi, fiind în egală măsură o persoană analitică și creativă, cu picioarele pe pământ, dar și profund sentimentală. Într-o clipă, vorbește despre cât de mult prețuiește structura și despre liniștea pe care o găsește în reguli, tipare și în siguranța de a ști exact la ce să se aștepte. În următoarea, povestește cum muzica o calmează sau cum desenul o ajută să se regăsească în zilele în care lumea pare să-și fi pierdut echilibrul.

Polina a ajuns la Timișoara pe când avea doar zece ani. Era un copil suficient de mare ca să înțeleagă teroarea războiului, dar încă destul de mic încât să caute siguranță în chipurile adulților din jur. Ceea ce își amintește cel mai clar din acele prime zile nu este frica, deși a fost din plin, ci căldura neașteptată pe care a găsit-o în oamenii din România. „Când am ajuns prima dată în România, primul lucru pe care l-am observat a fost că erau atât de mulți oameni care ofereau ajutor cu adevărat din suflet”, spune Polina. 

În prezent, Polina este înscrisă la școală într-un program online ucrainean creat special pentru elevii strămutați de război, care îi permite să rămână conectată la limba și programa sa de acasă. Îi lipsesc materiile precum arta și muzica, dar a găsit sens în altele. „Engleza e foarte utilă. Mă ajută să comunic cu oameni din culturi diferite”, explică ea. Cu timpul, a învățat și puțină română,  suficient cât să poată purta conversații simple și să se simtă mai în largul ei în noua țară. Iar algebra, desigur, rămâne una dintre preferatele ei, fiind o materie în care lucrurile se leagă, iar problemele își găsesc răspunsuri.

De ceva vreme, a început să se simtă ca acasă în România. Este un loc în care se simte în siguranță și sprijinită,  iar școala online îi oferă un sentiment de rutină. Dar ceea ce o motivează cu adevărat este planul ei pentru următorii ani. Polina pare deja să-și vadă foarte clar viitorul: o viață ancorată în dorința de a fi de folos, de a întoarce binele primit și de a-i ajuta pe alții să se simtă văzuți și sprijiniți, exact așa cum a fost și ea. Când vorbește despre viitor, o face cu calm și concentrare, ca și cum ar călca, pas cu pas, pe o potecă bine trasată pe care și-a pregătit-o singură deja. „Visul meu pentru viitor este să fac voluntariat, să cânt și să devin educatoare sau învățătoare pentru copiii de grădiniță ori din clasele primare”, spune ea. Pentru Polina, a-i ajuta pe ceilalți nu este o fantezie, ci o direcție clară, născută din experiența ei de viață și din valorile care îi sunt cele mai dragi: empatia, legătura dintre oameni și respectul. 

Și apoi, dincolo de calmul ei matur, se simte un val de dor puternic de a se întoarce acasă. „Dacă aș avea 18 ani, m-aș întoarce în Ucraina chiar acum”, spune fără să clipească. Chiar dacă inima de adolescentă îi bate uneori în ritmul drumului spre casă, Polina continuă să privească înainte. Se adaptează, învață, își croiește drumul cu grijă.

Când este întrebată ce sfat ar da altor copii care își încep viața de la zero într-o țară nouă, răspunsul vine imediat: „Fiți curajoși. Nu vă fie teamă să încercați ceva nou și să comunicați cu oamenii din jur.” În aceste cuvinte se regăsește felul în care Polina pășește prin viață: cu hotărâre, cu inima deschisă și cu o claritate rară despre cine este și cine își dorește să devină.

Urmându-și planul pentru viitor, Polina a găsit sprijin în familie și prin școală, dar și în comunitatea din jur. Un loc care a contat mult pentru ea este Ukrainian Youth Hub din Timișoara, un spațiu unde mulți copii ca ea vin să se simtă înțeleși, să învețe și să se conecteze unii cu alții. Creat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), centrul oferă, cu sprijinul UNICEF, activități, oportunități de învățare și un mediu în care ești primit cu căldură și înțelegere.

Pentru Polina, acest hub pentru tineri a avut un rol important în a o ajuta să-și găsească locul în noua comunitate, oferindu-i șansa de a cunoaște alți adolescenți din Ucraina, Ungaria și România și de a împărtăși experiențe prin activități precum atelierele de teatru, care i-au trezit creativitatea și i-au adus prietenii noi.

De la începutul războiului, UNICEF a susținut inițiative similare în întreaga Românie, ajutând copiii refugiați și familiile lor să se adapteze, să se integreze într-o comunitate și să își recapete treptat sentimentul de stabilitate și apartenență. UNICEF a beneficiat de sprijinul Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație al Departamentului de Stat al Statelor Unite, un partener esențial în protejarea și promovarea integrării copiilor refugiați ucraineni în România.