De la Odesa la Brașov, un exercițiu de curaj și apartenență

Tranziția spre viața de adult este o serie de teste nespuse despre identitate și apartenență. Pentru Victoria, o tânără de 18 ani din Odesa, aceste teste au devenit încercări concrete odată cu izbucnirea războiului. Lumea ei s-a fragmentat brusc, lăsând loc unei dificultăți emoționale greu de dus la o vârstă atât de fragedă: nesiguranța.

Victoria poartă cu ea amintirea primei luni de conflict, o perioadă în care mama ei a muncit zi și noapte pentru a construi un scut de protecție.

Într-o încercare apăsătoare de a păstra normalitatea, bucătăria de la subsol a devenit singurul lor adăpost sigur. Acolo, printre documente pregătite pentru orice eventualitate și sunetul sirenelor, Victoria a învățat o lecție dură: cum să se culce cu frică în fiecare noapte, dar să găsească puterea de a se trezi dimineața cu un zâmbet și un curaj reînnoit.

Decizia de a părăsi Ucraina a transformat copilăria Victoriei într-un exercițiu constant de traducere, nu doar a unei limbi noi, ci și a unor emoții și rutine străine. Drumul către România a fost lung, iar sosirea în Brașov, locul care le este astăzi cămin, a adus noi provocări.  

Când a ajuns în România, Victoria avea doar 15 ani și termina clasa a zecea online. Credea, cu speranța specifică vârstei, că vor rămâne aici doar câteva zile, până când lucrurile se vor rezolva și se vor putea întoarce acasă, în Odesa. În urmă lăsase o parte esențială din identitatea ei: antrenamentele și competițiile de Combat Hopak, un sport aflat la intersecția dintre dans și artele marțiale. Era deja campioană și visa să devină mâna dreaptă a antrenorului său, păstrând cu drag amintirea verilor în care exersa pe plajă, într-o perioadă în care fiecare zi era plină de activitate și sens. 

În acele prime zile în Brașov, tânără s-a simțit copleșită de noul mediu, iar fiecare interacțiune banală era un munte de escaladat. Își amintește însă cu drag un moment care a contat enorm: câțiva copii români au auzit-o vorbind ucraineană și au abordat-o direct în engleză, o interacțiune caldă, care a făcut-o să se simtă văzută și acceptată.

Siguranța de a avea un loc stabil, unde să pună capul pe pernă liniștită, a venit însă la pachet cu grija supraviețuirii: mama ei și-a pierdut locul de muncă, o lovitură care a adăugat o presiune emoțională imensă procesului de mutare.

Însă sprijinul social a devenit punctul ei de ancorare. Victoria a găsit la centrul de primire pentru refugiați Katya din Brașov mai mult decât asistență practică; a găsit o comunitate. Acest centru, susținut de UNICEF, a fost un punct de referință esențial pentru refugiații ucraineni, oferind resursele necesare pentru un nou început: spații de joacă pentru copii, consiliere și activități de integrare menite să aducă un strop de normalitate în mijlocul crizei, dar și sprijin medical și produse alimentare.  

Conversațiile cu voluntarii și participarea la activități au ajutat-o să navigheze prin necunoscutul începutului, oferindu-i sentimentul că nu este singură în acest proces de a se integra. De asemenea, prin acest ajutor, viața familiei a început să se stabilizeze. Mama Victoriei și-a găsit un nou loc de muncă, iar tânăra a reușit nu doar să își finalizeze studiile liceale, ci să facă un pas uriaș spre viitor. 

Astăzi, Victoria este studentă la o universitate din Brașov, unde învață alături de o altă tânără din Odesa, care i-a devenit prietenă de nădejde în România. Astfel, integrarea ei deplină a înflorit odată cu viața academică: a descoperit profesori empatici și colegi primitori, care au susținut-o în acest nou început. 

Deși cursurile universitare sunt în engleză, Victoria a urmat lecții de limba română la centrul Katya, ceea ce a ajutat-o enorm să se descurce în viața de zi cu zi: de la a lua autobuzul singură, până la a purta conversații cu localnicii, care îi apreciază mereu dorința de a comunica. Mai mult, și-a regăsit echilibrul căutând un centru vocal și un club de lupte în oraș, reușind, acum un an jumătate, să înțeleagă în sufletul ei care este drumul pe care vrea să meargă.Această reușită academică nu este doar o victorie personală, ci și dovada faptului că, atunci când adolescenții primesc sprijinul necesar, ei pot transforma experiențele adverse în reziliență și pot continua să crească, chiar și după experiența războiului. Continuarea traseului educațional i-a redat Victoriei simțul normalității și i-a permis să înceapă să vizualizeze un viitor mai bun, aici, în societatea românească. 

Experiența Victoriei rămâne un mesaj de speranță pentru toți copiii forțați de circumstanțe să o ia de la capăt: „În primul rând, să nu vă fie frică și, de asemenea, să aveți încredere în voi”. Dorința ei pentru poporul ucrainean este una de solidaritate și forță interioară: 

„Îmi doresc ca ucrainenii să fie puternici, curajoși și buni!”

Povestea Victoriei este o mărturie a faptului că, deși războiul poate lua aproape totul, el nu poate anula capacitatea umană de a spera, de a se conecta și de a rezista. Incluziunea ei în societatea românească este o dovadă că, prin solidaritate, acești tineri își pot recupera potențialul și își pot construi un viitor stabil. Este vital ca toți copiii aflați în situații vulnerabile să beneficieze de resursele și sprijinul necesar pentru a înflori și a-și atinge potențialul maxim, indiferent de obstacolele întâlnite pe drum.

Încă de la izbucnirea războiului, UNICEF a acționat în sprijinul copiilor de refugiați și al familiilor acestora. Această misiune a fost posibilă datorită susținerii oferite de Biroul pentru Populație, Refugiați și Migrație (BPRM) din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite, un partener strategic în protejarea și facilitarea integrării copiilor refugiați în România. În Brașov, Centrul Katya rămâne un spațiu al siguranței unde tinerii pot găsi sprijin emoțional și, mai presus de orice, pot aparține unei comunități în care nimeni nu este nevoit să navigheze singur prin provocările unui nou început.