Masa rotundă „Justiția prietenoasă copiilor: provocări și necesități", organizată de Ministerul Justiției, în parteneriat cu UNICEF

31 octombrie 2023, Chișinău. În vederea asigurării respectării drepturilor tuturor copiilor, instituțiile statului trebuie să-și unească eforturile pentru a acționa într-un mod coordonat și continuu. Este concluzia mesei rotunde cu genericul „Justiția prietenoasă copiilor: provocări și necesități", organizate de Ministerul Justiției, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
Evenimentul a servit drept platformă de discuții a autorităților și a partenerilor de dezvoltare cu privire la progresele înregistrate în ultimii ani la capitolul justiției juvenile, provocările cu care se confruntă autoritățile statului și identificarea necesităților ce trebuie să fie acoperite.
Subiectele discutate au vizat următoarele aspecte:
- restrospectiva legislației pe segmentul copiilor victime sau martori ai infracțiunilor, precum și servicii și programe specializate pentru copiii victime sau martori ai infracțiunilor;
- sistemul de justiție restaurativă și programe pentru copiii aflați în conflict cu legea și copiii în detenție;
- programe și servicii specializate pentru copiii în conflict cu legea sub vârsta minimă a răspunderii penale;
- implementarea mecanismului intersectorial de protecție a copilului, care să asigure o coordonare eficientă între instituții.

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a menționat despre necesitatea unei abordări integrate și importanța coordonării eforturilor tuturor instituțiilor statului în acest domeniu.
„Astăzi, mai puțini copii sunt condamnați sau ajung în detenție. Totuși, când este vorba despre copii, fie ei victime, martori sau minori aflați în conflict cu legea, respectarea principiului privind interesul superior al copilului trebuie să fie o prioritate pentru toți actorii implicați în acest proces, de la un început și până la capăt. Din aceste considerente, este important să ne conjugăm eforturile într-un mod organizat și vizibil, să constituim programe eficiente și mecanisme integrate de acțiune pentru a evita revictimizarea lor, dar și pentru a diminua recidivarea acestora”, a menționat ministra Justiției.
Reprezentanta UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj, a reiterat angajamentul UNICEF de a sprijni autoritățile Republicii Moldova în procesul de adaptare și crearea unui sistem de justiție prietenos copiilor, unde respectarea drepturilor lor este garantată.
„Copiii parcurg un drum destul de lung înainte de a ajunge în sistemul de justiție – au fost martori sau victime ale violenței sexuale sau domestice pentru o vreme, au fost neglijați și maltratați, lipsiti de grijă si dragoste părintească. Copilul care ajunge în sistemul de justiție este fragil, vulnerabil, are nevoie de grijă și o merită,” a spus Maha Damaj.

La rândul lor, secretarii de stat ai Ministerului Justiției, Stanislav Copețchi și Nadejda Burciu, au vorbit despre evoluția legislației care vizează protecția copiilor, dar și programele corecționale și asistența acordată minorilor, în funcție de necesitățile acestora.
Ca exemplu de bune practici a fost menționată audierea copiilor în condiții speciale. Acest mecanism evită revictimizarea copiilor aflați în situații vulnerabile și oferă posibilitatea minorilor să interacționeze cu specialiști calificați.
În acest context s-a constatat necesitatea multiplicării centrelor specializate de asistență integrată a copiilor victime sau martori ai infracțiunilor, care să ofere suport profesionist psihologic, juridic, medical și social. Totodată, spațiile existente în judecătorii și procuraturi, destinate pentru audierea minorilor în condiții speciale, trebuie îmbunătățite și folosite la maxim.
Totuși, provocarea cea mai mare pe care au enunțat-o participații la eveniment este lipsa personalului calificat care să ofere servicii pentru copii pe toate palierele (preventiv, social, corecțional). În acest context, s-a vorbit despre necesitatea salarizării și instruirii mai multor specialiști.
De asemenea, s-a discutat despre necesitatea majorării numărului de intervievatori, experți, psihologi, dezvoltarea mai multor servicii și programe pentru copiii aflați în conflict cu legea, participarea lor la luarea deciziilor și, nu în ultimul rând, monitorizarea și evaluarea intervențiilor.
Urmare a intervențiilor ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, secretarei de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, Avocatului poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, dar și a reprezentantei Ministerului Educației, a fost punctat, în calitate de deziderat, necesitatea asigurării trasabilității managementului de caz și monitorizarea fiecărui copil atunci când acesta trece de la o instituție la alta. Doar în rezultatul fortificării cooperării instituționale și abordarea individuală a fiecărui copil, putem asigura corijarea comportamentului deviant și reintegrarea socială a minorilor aflați în conflict cu legea.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu UNICEF și cu suportul Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) al Republicii Federale Germania prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW). Acesta a adunat la masa de discuții factori de decizie din cadrul mai multor instituții ale statului: Ministerul Justiției, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației și Cercetării, Oficiul Avocatului Poporului, Procuratura Generală, Administrația Națională a Penitenciarelor și Inspectoratul Național de Probațiune.


Contacte media
About UNICEF
UNICEF promotes the rights and wellbeing of every child, in everything we do. Together with our partners, we work in 190 countries and territories to translate that commitment into practical action, focusing special effort on reaching the most vulnerable and excluded children, to the benefit of all children, everywhere.
For more information about UNICEF and its work for children, visit www.unicef.org
Follow UNICEF on Twitter and Facebook