12 iulie 2024, Chișinău: Lucrez la o listă de obiective pe care îmi propun să le îndeplinesc până în ultima mea zi la UNICEF după doi ani de lucru în timpul crizei refugiaților în calitate de ofițeră în comunicare. În timp ce îmi schițez câteva taskuri, ridic privirea și observ o foaie lipită pe computer pe care scrie: „expediază articolul Tatianei”. Tatiana este o mamă din Donețk, Ucraina, care a născut în Moldova după ce a fugit de război. Datorită intervențiilor UNICEF în sistemul de protecție socială și sănătate, ea a născut în siguranță în municipiul Bălți și a primit un ajutor financiar de circa 20 000 de lei la naștere, o sumă suficientă pentru a cumpăra lucruri de primă necesitate copilului. Când am vizitat-o în satul Pelinia, raionul Drochia, acolo unde trăiește cu familia soțului, ea mi-a spus cât de vital este acest sprijin pentru mamele din Ucraina. „Multe mame nu au bani pentru produse alimentare și chirie”, a spus atunci Tatiana, în timp ce îl ținea în brațe pe fiul ei de patru luni, David. Așa cum obișnuiesc să fac după ce public fiecare articol, l-am expediat și Tatianei pentru a mă asigura că nu am dezamăgit-o atunci când mi-a încredințat istoria vieții sale.
Tatiana se numără printre cei 28 de eroi ai poveștilor scrise în această perioadă. Sunt copii și mame, care au fugit de războiul din Ucraina și aveau nevoie urgentă de ajutor pentru a putea supraviețui. Sunt copii și mame din Moldova, care aveau nevoie de sprijin pentru a face față sărăciei extreme sau aveau nevoie de acces la servicii mai bune de sănătate, terapie, precum și oportunități de învățare. Pentru mine, ei sunt oamenii care au pornit spre o cale mai luminoasă, unde visurile există și devin realitate, datorită intervențiilor și echipei UNICEF în Moldova. Și astăzi îmi amintesc despre primele zile în organizație. Era luna martie, o lună de la începerea războiului. Oficiul fierbea într-un proces de lucru intens, care îmi amintea de cele mai mari valuri ale pandemiei COVID-19 și experiența mea la Ministerul Sănătății.
Am văzut colegi aparent obosiți, dar totodată focusați spre acțiuni concrete, care trebuie livrate rapid pentru sutele de copii și mame, care se îmbulzeau să treacă frontiera Moldovei, înspăimântați de ororile războiului. Te uitai în ochii acelor copii și vedeai cum arată deznădejdea, frica și pierderea. Pentru ei, fiecare discuție cu un psiholog sau asistent social, care îi întâmpina în centrele „Punct Albastru” de la frontieră era un colac de salvare. Ei puteau să respire din nou și să spere că totul va fi bine, chiar dacă lumea a luat-o razna și nu va mai fi așa cum a fost.
Una dintre istoriile care m-a făcut să valorific și mai mult faptul că fac parte din echipa UNICEF este a lui Alexandru. El este unul dintre copiii și tinerii, care au fugit de război neînsoțiți. Specialiștii în protecția copilului împreună cu polițiștii de frontieră și autoritățile locale, toți sprijiniți de UNICEF, l-au identificat și plasat într-o familie din Cahul, care oferă servicii de asistență parentală profesionistă. „Mama și tata m-au condus către stația de autobuz. Ei știau că pot să îmi port de grijă”, spunea Alexandru. Acest serviciu oferă copiilor, care se află în risc sporit de violență, abuz și trafic, siguranță - cel mai important sentiment pentru a putea visa, învăța și prospera.
Istoria lui Alexandru și altor peste 900 de copii și tineri din Ucraina, care a fost identificați la frontiera Moldevei ca fiind neînsoțiți sau separați de părinți confirmă de fapt cât este de vital ca echipa UNICEF să dispună de toate resursele și pârghiile necesare pentru a acționa rapid și eficient. „Inițial, am crezut că mă vor plasa într-o instituție pentru copii, dar am aflat că voi rămâne la o familie din Moldova, unde sunt mai mulți copii. Am fost un pic timid, pentru că mă aflam într-o țară străină, dar în scurt timp m-am simțit acasă. Toți erau atât de drăguți de parcă aș fi locuit cu rudele”, spunea Alexandru, zâmbind către Doina, asistenta parentală profesionistă.
După câteva luni de la întâlnirea cu Alexandru, am avut parte de frumoasa oportunitate de a organiza o misiune de producție a reportajelor foto despre intervențiile UNICEF în Moldova. Fotograful nu era altul decât Giacomo Pirozzi, cel care a reușit să ilustreze programele UNICEF în întreaga lume. Timp de aproape două săptămâni am călătorit în toate regiunile țării, vizitând peste 30 de locații, precum școli, grădinițe, centre de refugiați, centre de sănătate și familii. În toate locațiile am văzut și simțit amprenta lăsată de activitatea echipei UNICEF pentru a oferi o viață mai bună copiilor și mamelor din Moldova, inclusiv pentru refugiați. În multe dintre poveștile ascultate îmi regăseam copilăria, dar și motivația de a continua să lucrez pentru fiecare copil.
Alina și cei patru copii, din satul Bucuria, Cahul, ne-au primit cu multă căldură în apartamentul lor micuț, curat, dar unde simțeai sărăcia în toate formele ei. Ultimele date arată că circa 40% din copii Moldovei trăiesc în sărăcie extremă. Stanislav, în vârstă de trei ani, era agățat de brațul fratelui mai mare, Liviu, 11 ani, în timp ce ne privea cu o ușoară curiozitate. Chiar dacă este doar un copil, Liviu și-a luat rolul de a avea grijă de frații lui mai mici și de a fi un ajutor de nădejde pentru părinții lui. „Învață cu sârguință, pentru că știu că de asta depinde viitorul lor”, spune Alina în timp ce pregătește prânzul la bucătărie. Le citeam teama pentru ziua de mâine, dar și ambiția de a lupta pentru a viață mai prosperă, bazându-se doar pe propriile visuri și forțe fără să ceară nimic în schimb.
În privirile lor m-am revăzut pe mine în urmă cu mulți ani. Am fost și eu în groapa sărăciei, când singura speranță pentru masa de mâine era ajutorul social. În cazul Alinei și copiilor ei, Ana, asistenta socială din sat este cea care le oferă sprijin atunci când le este cel mai greu. Fiecare vizită a ei înseamnă bucurie pentru întreaga familie. Alina mi-a povestit că datorită sprijinului financiar oferit de UNICEF, ea a reușit să treacă de perioada rece a anului, dar nu știe cum se va descurca în viitor. „Înainte de scumpirea prețurilor, noi aveam pentru o bucată de pâine și mai mult de atât. Acum, noi încercăm să supraviețuim”, a spus atunci Alina. Lupta tinerei mame de a-și vedea copii sătui, îmbrăcați și plecați la școală este a multor părinți din Moldova, așa cum și mama mea a luptat cândva ca eu să pot absolvi școala și să am un viitor în această lume. Fără intervențiile UNICEF, viitorul acestor copii este în pericol.
Atunci când m-am întors din misiune îmi doream să spun fiecărui coleg cât sunt de mândră de tot ceea ce face pentru copiii din Moldova, că munca sa schimbă viețile și viitorul a sute de mii de copii și nicidecum nu trebuie să se oprească. Așa cum eu am fost ajutată cândva de asistenții sociali, medici și profesori, așa și acești copii au nevoie de o mână de ajutor pentru a prospera. Fiecare copil are un vis măreț și este gata să creeze, să învețe pentru a-l transforma în realitate. De exemplu, eu visam să fiu jurnalistă încă de la vârsta de șapte ani, iar asta m-a motivat să citesc multe cărți, să învăț și să ajut alți copii prin tot ceea ce fac. Daria, în vârstă de nouă ani, din Odesa, Ucraina, își dorește să devină un om al artei și chiar dacă războiul din Ucraina i-au furat stabilitatea, ea a reușit să își continue orele de dans în Moldova. La fel, mulțumită intervențiilor UNICEF în sistemul de educație, ea și-a făcut noi prietene la școala ei din Chișinău și participă la activități de creație la un centru de învățare prin joc, înființat de UNICEF.
Tot ce am scris mai sunt doar câteva dovezi clare că fiecare membru al echipei UNICEF are o misiune mare - de a oferi o șansă copiilor din medii defavorizate să devină campioni ai schimbării și promovării drepturilor lor. Ei vor fi cei care vor contribui la crearea unei lumi mai bune în calitate de doctori, profesori, militari sau orice altceva care le aduce bucurie. Pentru mine, UNICEF a fost profesorul de care aveam nevoie pentru a înțelege cu adevărat că fiecare persoană, oriunde s-ar afla, poate contribui la îmbunătățirea nivelului de viață, în special al copiilor, prin acțiuni mici, concrete și obiceiuri sănătoase. UNICEF a demonstrat puterea de transformare a unei echipe unite cu o misiune unică și bucuria de a dărui atunci când lucrezi cu pasiune pentru fiecare copil.
Eu voi rămâne să mă dezvolt în domeniul comunicării, să spun povești și motivez alte fetițe să creadă în puterile lor și să își atingă potențialul maxim. Între timp, mă voi pregăti să îmi iau rămas bun de la cea mai fantastică echipă pe care am întâlnit-o cândva și să mă îmbarc într-o nouă experiență academică, numită Fulbright, pentru a excela în tot ceea ce fac și deveni un om mai bun. UNICEF, mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine și copiii din Moldova. Sper să mă alătur din nou acestei echipe în curând.
