Acum suntem mult mai uniți

Educație, tradiții și comunitate

Monica Marin
Children colour the same in all languages
UNICEF
04 Ianuarie 2024

Pentru Anca Mușat, dorința de implicare comunitară și afinitatea pentru voluntariat și lucrul cu cei mici nu a venit odată cu începerea crizei refugiaților. Este membru fondator al Asociației ETC – Educație, Tradiții și Comunitate, un ONG care se ocupă cu educația și sprijinul pentru integrare a copiilor și tinerilor care provin din medii defavorizate. 

Săptămânal, asociația organizează diferite ateliere pentru cei mici, propunând o gamă largă de activități extrașcolare pentru copiii de toate vârstele. Dincolo de relaxare și socializare, aceste activități îmbină educația cu joaca, având atât un rol terapeutic, cât și remedial pentru acei copii care întâmpină dificultăți la școală. Scopul final este de a evita abandonul școlar al copiilor din mediile defavorizate. Reușesc să facă asta îmbinând jocul, educația și muzică. Jucându-se, copiii învață română, matematică, geografie, pictură. 

„Suntem împreună acum în povestea asta, români și ucraineni” 

Din 2016, Asociația ETC are și o școală de muzică, îmi spune Anca: copiii au format o trupă. „La școala de muzică sunt copii din toate mediile: sunt copii instituționalizați, copii din familii care nu au posibilități materiale să susțină cursuri de muzică – după cum știți, nu este tocmai ieftin să înveți muzică. Așa am găsit numitorul comun să-i ținem mai aproape de școală și mai departe de stradă și de alte activități care nu sunt tocmai sănătoase. Repet: nu facem asta doar pentru copiii instituționalizați, ci și pentru cei care au alte probleme: probleme materiale, familii monoparentale, familii în care părinții din diferite motive nu se pot ocupa foarte îndeaproape de copii”, îmi explică Anca Mușat. 

Evident, încercăm să-i susținem pe tot ce înseamnă parte materială: rechizite la școală, îmbrăcăminte, încălțăminte, colaborăm cu DGASPC Sector 2. Organizăm și serbări, spectacole – să fie și ei actorii principali. La serbările de la școală, nu întotdeauna sunt roluri și pentru copiii care nu învață foarte bine sau nu recită frumos. Nu întotdeauna se găsește un rol și pentru ei, dar noi încercăm să-i punem pe scenă și să le arătăm că și ei pot face lucruri grozave. Și chiar au făcut! Au fost la diferite concerte, dar cel mai renumit a fost la Ateneul Român. Au cântat și în Piața Universității, la Simfoniile de Vară, au fost la mai multe concerte în comuna Cornetu. Le place! Și în felul acesta îi ținem aproape de noi și de școală.”  

Children holding a concert
UNICEF

De aproape un an, la activitățile asociației ETC au început să participe și copii ucraineni, copiii din familiile pe care Anca le-a ajutat și continuă să le ajute: „Suntem împreună acum, în povestea asta, români și ucraineni”, îmi spune zâmbind. 

O întreb cum s-au integrat copiii ucraineni, cum se descurcă printre români. Îmi spune că pentru cei mici, integrarea este mult mai ușoară: „Este mult mai ușor pentru copii, la ei nici nu se observă bariera asta de comunicare, de limbă. Copiii colorează în toate limbile la fel, se joacă în toate limbile la fel, cântă la fel, au același interese. Este foarte bine, le place și unor și altora”, îmi confirmă. 

Și copiii Ancăi sunt implicați în acest proiect, vin și ei sâmbetele la atelierele asociației, fac voluntariat și socializează: „Ștefan e și el cu muzica, cântă la chitară și tobe. Bianca mă ajută pe partea de organizare a atelierelor, face voluntariat, iar Vlad e și el mereu alături de copiii, e parte din trupă”, îmi spune cu mândrie Anca. 

În timp, a reușit să mobilizeze și o parte din prieteni și cunoștințe: „Mă întreabă cu ce pot să ajute, strâng pachete, mă anunță când au de donat. Mă știu ca pe un hub cumva, încă de la activitățile de strângeri de fonduri și donații pentru Asociația ETC, eram știută printre prieteni. Când erau sărbători, veneau cu dulciuri pentru copii cu hăinuțe, cu rechizite.” 

În afară de familie și prieteni, îmi spune că a primit ajutor de la UNICEF și de la autoritățile locale, în special de la DGASPC Sector 2. Fără ajutorul lor, multe din activitățile pe care le face cu și pentru copii nu ar fi fost posibile. Le este recunoscătoare pentru ce au făcut pentru copiii din asociație, dar și pentru sprijinul oferit în criza refugiaților.