Vaccinarea copiilor în comunitatea romă
Studiu participativ privind barierele, încrederea și soluțiile de creștere a imunizării
Chișinău, 2 februarie 2026 – Rezultatele studiului privind factorii care influențează vaccinarea copiilor în comunitatea romă din Republica Moldova au fost prezentate astăzi în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Sănătății și UNICEF. Studiul arată că sub-imunizarea copiilor romi nu este determinată de atitudini anti-vaccinare, ci de factori sistemici precum excluderea, discriminarea și deficiențele de comunicare în interacțiunea cu sistemul de sănătate.
Studiul a fost realizat pe parcursul a opt luni, în anul 2025, în localitățile Soroca și Otaci, în parteneriat cu Organizația Tarna Rom, utilizând o metodologie de cercetare calitativă participativă, bazată pe știința comportamentală și design centrat pe om. Cercetarea a inclus 12 discuții de grup și 30 de interviuri aprofundate cu familii rome, cadre medicale, mediatori comunitari și lideri locali, precum și ateliere participative dedicate identificării soluțiilor.
Rezultatele arată că familiile rome au, în general, încredere în medicină și recunosc importanța vaccinării. Cu toate acestea, experiențele negative repetate conduc frecvent la amânarea sau evitarea vaccinării copiilor.
Studiul a identificat șase bariere critice care influențează deciziile de vaccinare:
- lipsa încrederii generate de interacțiuni negative cu personalul medical;
- dezinformarea și absența informațiilor adaptate lingvistic și cultural;
- discriminarea și îngrijirea percepută ca lipsită de respect;
- influența ierarhiilor familiale în procesul decizional;
- barierele logistice și mobilitatea frecventă a familiilor;
- rolul insuficient valorificat al mediatorilor comunitari romi.
„Vaccinarea echitabilă a populației reprezintă un obiectiv central al Programului Național de Imunizare. Aplicarea intervențiilor bazate pe dovezi, inclusiv a celor de schimbare socială și comportamentală, ne permite să reducem inechitățile de acces și să răspundem mai bine nevoilor grupurilor vulnerabile”, a declarat Angela Paraschiv, secretar de Stat al Ministerului Sănătății.
La evenimentul de prezentare a rezultatelor au participat peste 70 de specialiști, inclusiv reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, instituțiilor medico-sanitare, mediatori comunitari romi, organizații neguvernamentale, experți în sănătate publică și educație, precum și parteneri de dezvoltare.
Pe baza rezultatelor, studiul propune trei intervenții integrate, dezvoltate împreună cu membrii comunităților rome și actorii locali:
- cercuri de sănătate pentru familii, ca spații sigure de dialog, informare și sprijin pentru mame;
- adaptarea programului de activitate al centrelor medicale la nevoile comunităților rome, prin intervale dedicate, comunicare empatică și medii prietenoase pentru copii;
- consolidarea rolului mediatorilor comunitari, prin integrarea lor formală în procesele de informare, urmărire și reamintire a vaccinărilor.
„Când încrederea se erodează, scade și acoperirea vaccinală. Pentru comunitățile de romi, această problemă este și mai profundă. Nu este doar despre încredere, ci despre acces, acces la servicii respectuoase și la un sistem care îi tratează ca beneficiari egali, nu ca excepții. Creșterea acoperirii vaccinale nu ține de a convinge mai insistent părinții, ci de reconstruirea încrederii și eliminarea barierelor de acces. Iar încrederea nu poate fi cerută. Ea trebuie demonstrată, interacțiune cu interacțiune”, a declarat Maha Damaj, Reprezentanta UNICEF în Republica Moldova.
„Pentru Tarna Rom, schimbarea începe din comunitate. Strategia noastră pune accent pe asumarea comună a soluțiilor, respectarea identității culturale a romilor și eliminarea discriminării, astfel încât comunitățile să beneficieze de aceleași oportunități ca și celelalte grupuri”, a subliniat președintele Tarna Rom, Marin Alla.
Ministerul Sănătății și UNICEF, împreună cu organizațiile partenere, vor analiza posibilitatea pilotării intervențiilor propuse și integrării acestora în eforturile naționale de creștere a acoperirii vaccinale, cu accent pe echitate, respect și incluziune. Studiul este desfășurat ca parte a Planului de schimbare socială și comportamentală în imunizare 2027.
Menționăm că, ratele de acoperire vaccinală în Republica Moldova au scăzut sub pragul recomandat de 95%, crescând riscul de apariție a focarelor de boli prevenibile prin vaccinare. În comparație cu anul 2023, acoperirea vaccinală a înregistrat o scădere de aproximativ 1% în 2024 și de aproape 5% față de nivelurile pre-pandemice din 2019. Astfel, în 2024, acoperirea a ajuns la 86,7% pentru DTP, 87,3% pentru poliomielită și 83,9% pentru ROR.
Studiul poate fi vizualizat aici.
Contacte media
Despre UNICEF
UNICEF promovează drepturile și bunăstarea fiecărui copil, în tot ceea ce facem. Împreună cu partenerii noștri, activăm în 190 de țări și teritorii pentru a transforma acest angajament în acțiuni concrete, acordând o atenție specială copiilor vulnerabili și excluși, spre beneficiul tuturor copiilor, de pretutindeni.
Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa pentru copii, vizitați www.unicef.org
Urmăriți UNICEF pe Twitter, Linkedin și Facebook