„E frumos la noi, e bine, dar s-ar întoarce mâine înapoi acasă”
Persoanelor refugiate le este dor de casă în fiecare zi, și trăiesc cu speranța că se vor putea întoarce acasă
- Disponibil în:
- English
- Română
O rog să-mi spună o întâmplare care a impresionat-o, care a rămas cu ea în tot acest timp. „Îmi amintesc că am fost cu copiii la biserica Olari, în sectorul 2, iar acolo era cineva, un domn, care vorbea ucraineană. El a vorbit cu copiii, în special cu un băiețel de opt ani. L-a întrebat cum se simte, dacă e bine, dacă îi place în România. El a răspuns că e bine și că îi place aici, dar a răspuns așa, cumva foarte trist, că s-ar întoarce mâine dacă ar putea, acasă, în Ucraina. Îi era foarte dor, era trist când vorbea de casă și m-a impresionat asta. Indiferent de cât îi plăcea aici, nu era acasă. S-ar fi dus acasă și a doua zi, dacă ar fi putut. Asta cred că este important să înțeleagă absolut toată lumea, dar în special cei care se întreabă de ce îi mai ajutăm, cât îi mai ajutăm – aș vrea să înțeleagă că pentru ei nu este o alegere, nu stau aici alegând să primească ajutorul nostru. Nu, ei nu se pot întoarce acasă. S-ar întoarce și mâine, cum a spus prietenul nostru de opt ani. E frumos la noi, e bine, dar s-ar întoarce mâine.”
„Eu nu am întâlnit ucrainean până acum care să nu spună că nu se mai întoarce sau că nu se va termina acest război cu victoria Ucrainei, ca ei să se poată întoarce acasă. Toți, absolut toți cei cu care eu am interacționat așteaptă să se întoarcă. Așteaptă momentul de pe o zi pe alta. În octombrie, când a venit Tatiana [Hodină] cu copiii la noi, își făcea planuri despre Crăciunul pe care spunea că-l va petrece în Ucraina, acasă, cu copiii. Nu se gândea o clipă că va face Crăciunul singură, aici. Iată, acum este final de februarie și este încă aici și acum speră ca de Paște se va întoarce. De fapt, acum s-a schimbat puținsituația: acum speră să poată să vină soțul ei aici”, îmi mărturisește.
O întreb dacă a primit vreodată reproșuri sau acuze pentru că a ales să îi ajute pe refugiați. Întâi neagă ferm – vede, de obicei, partea pozitivă a lucrurilor: binele, nu răul. Apoi conchide: „Am mai auzit replici de genul: «Dar, ce, am terminat să îi ajutăm pe copiii noștri și te-ai apucat de ucraineni?» Dar, sincer, eu pe astea nici nu le ascult. Cred că cei care pun întrebarea asta nu înțeleg nevoia de ajutor și ce înseamnă să ajuți. Nu ajuți făcând un clasament sau judecând. Eu zic că nimeni nu ar vrea să fie în situația asta”, îmi spune Anca Mușat.
