„Ne-au dat tratamentul de care aveam nevoie, medicamente pe care cu greu ni le-am fi putut permite”
UNICEF și partenerii internaționali oferă servicii medicale gratuite pentru copiii refugiați în Moldova
Patul este făcut. Hainele și jucăriile au fost strânse cu grijă, iar Vladimir și mama sa așteaptă nerăbdători fișa de externare. Doar ursulețul albastru a rămas lângă Vova - așa cum este dezmierdat în familie. Micul pacient de doar un an și patru luni explorează pentru ultimele minute salonul în care a stat internat. Holurile zugrăvite în verde și sălile de proceduri i-au devenit pentru câteva zile a doua casă.
Războiul din Ucraina i-a făcut străini în propria țară
Marina are 37 de ani, dintre care 13 i-a muncit peste hotare ca șofer de curse lungi – mai întâi cu microbuzul de pasageri, apoi cu camionul. „Înainte de război tocmai revenisem în Ucraina, în Vinița. Ne cumpărasem casa noastră. Dar n-am apucat să trăim acolo nici jumătate de an”.
Războiul a schimbat radical planurile familiei. „Împreună cu fiul mai mare, Iulian, am ajuns în Republica Moldova pe 20 martie, anul 2022. Cu soțul divorțasem deja încă înainte de război”, povestește Marina.
„N-am reușit din prima să ajungem în Moldova. Prima dată i-am plătit unui taximetrist 250 de dolari și ne-a înșelat. A doua oară am plecat cu microbuzul, pe care chiar eu l-am condus. La punctul vamal Otaci-Mohyliv Podilskyi, vameșul moldovean a văzut că rezervorul de combustibil e aproape gol și m-a întrebat unde merg. I-am spus că vrem să ajungem la Chișinău, dar nu mai aveam bani să alimentăm microbuzul. Și el mi-a dat un card de la o benzinărie, ca să cumpărăm combustibil. L-am căutat de atâtea ori să-i mulțumesc, dar nu l-am mai întâlnit”, spune cu emoții Marina.
Ajunși în capitală, primele zile le-au petrecut la Centrul pentru Refugiați din sectorul Telecentru. Acolo, ca să-și țină mintea ocupată, Marina a început să facă voluntariat: „Când nu știi unde-ți-e locul, mergi să-ți cauți de lucru. Am sortat și cartofi, și morcovi, le ofeream refugiaților pachete cu produse alimentare, de igienă și haine. Așa începi să nu te mai gândești la război și la rachete”.
O copilărie plină de încercări
Astăzi, Marina este mamă a doi băieți: Iulian, care are 10 ani, elev la Gimnaziul nr. 8 „Taras Șevcenko” din capitală, și Vladimir, care s-a născut la Chișinău, la Centrul Mamei și Copilului.
„La naștere, Vova avea un chist și o deformare a craniului. Apoi, la un an, am descoperit o anemie severă. De jumătate de an urmăm tratament”, povestește Marina.
Multe dintre femeile refugiate, asemenea Marinei, au trebuit să facă față nu doar traumelor războiului, dar și responsabilității de a-și crește singure copiii. Lipsa unui partener, nesiguranța locului de muncă și veniturile reduse transformă fiecare zi într-o provocare. În aceste condiții, accesul gratuit la servicii medicale nu este doar un drept, ci o formă de protecție socială care le permite să reziste și să continue să-și crească copiii cu demnitate.
Sprijinul care face diferența
Vova este uneori mai agitat decât alți copii, dar acest lucru nu îi diminuează dorința de a explora lumea. Într-o după-amiază, pe terenul de joacă, Vova a căzut de pe tobogan. La Spitalul Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, medicii au decis imediat internarea în secția de Neurochirurgie și traume asociate.
„Toți s-au purtat foarte bine cu noi. Eu credeam că, fiind refugiați, atitudinea față de noi va fi mai rea. Dar nu a fost așa. Personalul medical mereu ne trata cu compasiune. La cantină, dacă rămânea mâncare, mi-o dădeau mie, pentru că alăptez. Nu venea nimeni să ne viziteze, nu prea am prieteni sau rude aici”.
Internarea și tratamentul lui Vova au fost posibile fără costuri pentru familie
Cheltuielile pentru serviciile medicale acordate copiilor refugiați în instituțiile publice din Republica Moldova sunt acoperite de UNICEF, cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Coreea, Guvernului Elveției (prin SDC), Guvernului Marii Britanii (prin FCDO), Guvernului Japoniei, Guvernului Norvegiei, Guvernului Suediei și Guvernului SUA (prin BPRM), astfel încât copii ca Vladimir să primească îngrijirea de care au nevoie, la timp, indiferent de statutul lor. Sprijinul include consultații, investigații și tratamente esențiale, în colaborare cu CNAM și instituțiile medicale publice din țară.
Pentru Marina, acest sprijin înseamnă mai mult decât un bon de plată. Înseamnă șansa reală la sănătate pentru copilul ei și liniștea unei mame care, după un drum lung, simte că cineva are din nou grijă de ea și de copiii săi. În spatele fiecărei vizite la spital se ascunde și o povară psihologică: amintirile războiului, pierderea casei, nesiguranța viitorului. Pentru copiii refugiați, spitalul devine adesea primul loc unde primesc nu doar îngrijiri, ci și atenție, grijă și empatie din partea adulților în afara familiei. Această experiență ajută la reconstruirea sentimentului de siguranță, esențial pentru dezvoltarea lor emoțională.
„Ne-au dat tratamentul de care aveam nevoie, inclusiv medicamente costisitoare pe care cu greu ni le-am fi putut permite. Sunt acum în concediu de îngrijire a copilului, primesc 1000 de lei lunar ajutor de la stat pentru Vova. Și la naștere am primit ajutor unic de 20.000 de lei”, spune Marina.
De la izbucnirea războiului în Ucraina, Republica Moldova a devenit una dintre principalele țări-gazdă pentru mame și copii refugiați. Sistemul său de sănătate, deja confruntat cu resurse limitate și nevoi interne mari, a trebuit să se adapteze rapid la un număr suplimentar de pacienți vulnerabili. În acest context, sprijinul oferit de UNICEF și parteneri nu înseamnă doar servicii gratuite, ci și consolidarea capacității spitalelor publice de a răspunde unor situații de criză.
De la începutul războiului în Ucraina, peste 10,000 de copii refugiați în Moldova au beneficiat de servicii medicale gratuite în instituțiile de stat din țara noastră, oferite cu suportul UNICEF, grație partenerilor internaționali. În total, aproape 3 milioane de dolari au fost alocați pentru ca fiecare copil refugiat să aibă acces la servicii de sănătate calitative.
Despre Moldova, Marina spune simplu: „Moldova e a doua casă. Oamenii sunt buni, prietenoși. Întotdeauna sar în ajutor”.
Experiențele precum cea a Marinei arată că sprijinul nu vine doar de la instituții, ci și de la comunități. Moldova, o țară mică și cu resurse financiare limitate, a reușit să compenseze prin solidaritate, generozitate și mobilizarea cetățenilor de rând.
„Când l-am născut pe Vova, am stat 16 zile în spital. La început nu părea grav, dar apoi s-au terminat scutecele și nu avea cine să-mi aducă. Am scris pe Facebook, într-un grup cu mame din Chișinău. Femei din tot orașul mi-au adus scutece, șervețele și alte lucruri pentru mine și Vova. Oameni străini m-au ajutat ca pe o rudă de-a lor”.
Accesul la tratamente, investigații și consultații medicale pentru copiii refugiați are efecte dincolo de prezent. Prevenirea complicațiilor medicale și asigurarea îngrijirii timpurii înseamnă mai puține costuri în viitor și șanse reale la o copilărie sănătoasă. În plus, aceste investiții creează premisele pentru integrarea copiilor în școli și comunități, reducând riscul de excluziune socială.
În ciuda tuturor dificultăților, Vova crește și se dezvoltă, iar Marina este dornică să muncească pentru binele familiei. „Aș vrea deja să meargă la grădiniță. Trebuie să lucrez – aici, fără sprijin, nu supraviețuiești”.
Povestea Marinei nu este singulară - ea vorbește despre curajul și reziliența mii de familii refugiate. În ciuda pierderilor, ea a găsit forța de a deveni voluntară, de a contribui la comunitate și de a căuta soluții pentru copiii ei.
La ieșirea din salon, Vova strânge în brațe ursulețul cu burtică albastră și își ia rămas bun, cu mâna. În spate rămâne coridorul verde, zgomotul pașilor, ușa albă. În față - o grădiniță, un loc de muncă, o casă în care să le fie din nou cald.
