Vreți să vedeți cum merg pe bicicletă? Nu cad!

De sus, luând cu viteză cotul unei coline din comuna Pângărați, județul Neamț, Petronela se avântă veselă pe noua ei bicicletă. Sprintenă, ne arată cu mândrie că poate ține drumul drept doar stând în șa, apoi se oprește printr-o neașteptată frână de picior. Abia când se apropie vezi că stăpânește bicicleta îmbrățișând-o cu mânuțele ei dibace, într-un gest care are legătură mai degrabă cu voința, decât cu anatomia.

Ea e Petronela, fetița de nouă ani, cu pistrui delicați și un râs molipsitor. Este mezina familiei și cea care umple cu bucurie casa modestă în care locuiește împreună cu cei doi frați și cu părinții. Atentă la tot ce e jur, te privește ștrengărește prin bretonul de culoarea mierii, apoi se apleacă din nou peste desenul său, atentă să-i redea minuțios detaliile. Schițează un portret de familie în care chipul fiecărui membru e încadrat într-un mic tablou, un emoționant gest de iubire și totodată o dovadă a pasiunii. Căci toată lumea știe că Petronelei cel mai mult îi place să deseneze și să coloreze, iar fiecare desen ieșit din mânuțele ei arată acest lucru.  

Este singura dintre copiii Iuliei care s-a născut cu ambele antebrațe mai scurte, ușor întoarse către interior. “Așa cum o vrut Dumnezeu...”, suspină mama ei. Totul este determinat de dezvoltarea mai lentă a tendoanelelor, care nu reușesc să țină pasul cu ritmul creșterii.Astfel că, până acum, Petronela a trecut prin cinci operații complexe urmate de luni de recuperări în spitalul pentru copii din Iași, după cum ne povestește tatăl ei, Ciprian. Prima intervenție a fost și cea mai dificilă: pe când avea doar patru ani medicii i-au pus un distractor cu tije și cu un inbus care rotit o dată la câteva zile ajuta tendonul mânuței drepte să se alungească, în timp ce antebrațul se îndrepta ușor, ușor.  

Dacă o întreabă ceilalți copii ce are la mânuțe, ea le răspunde simplu: “Am fost la Iași și m-am operat. Atât.” Și nu are ce altceva să le spună, pentru că tot ea se rezumă la un “Nț-nț!” ca să dea de înțeles că lungimea mânuțelor sale nu o încurcă niciun pic. Apoi apucă cu hotărâre primul caiet de pe masă ca să ne arate cât de bine rotunjește literele.  

Chiar după ce am aflat că Petronela a început să folosească mâna stângă înainte de a merge la grădiniță, tatăl a adăugat:

La aceasta, tendonul crește mai greu, dar măcar se extinde. De aici își trage speranța Petronela, că poate totuși, nu va fi nevoie să dubleze suferința prin care va mai trece și în anii ce vor veni, următoarea dată chiar în primăvara lui 2026, când medicii ieșeni o vor opera din nou. 

Dar nu numai gândul la durerea fizică o apasă, ci și faptul că va lipsi iar de la școală, unde îi place foarte mult să meargă.  

Acum e clasa a III-a și repetă tabla împărțirii.

Nu a ezitat nicio clipă când Florin, asistentul social din comună, i-a explicat importanța obținerii certificatului de orientare școlară. Tot el a încurajat-o să meargă la școală și să depună cererile pentru bursele sociale.

Florin este alături de mult timp de familia Petronelei, pe care o îndrăgește în mod deosebit. I-a vizitat și ajutat ori de câte ori a avut ocazia, le-a prezentat părinților, serviciile sociale la care au dreptul și cum le pot accesa. “Adică tot ce s-o putut face din partea noastră”, recunoaște asistentul. Și-a oferit sprijinul pentru întocmirea documentației necesare pentru ca familia să ajungă să beneficieze de venitul minim de incluziune și de alte prestații pentru copii. Dar cel mai important lucru a fost să-i sprijine la alcătuirea dosarului pentru obținerea încadrării în grad și a indemnizației de dizabilitate pentru Petronela. 

Va fi în continuare nevoie de susținere, iar Florin este acolo pentru ei. Știe că Petronela va trebui să se opereze anual, mai ales că de acum creșterea se va accentua cu cât se apropie de intrarea în adolescență. Fetița ar mai avea nevoie de kinetoterapie, pe care a început-o la Târgu-Frumos și a abandonat-o fiindcă familia nu-și putea permite și acest cost. Cu sprijinul potrivit, ar putea relua tratamentul și, astfel, să mai câștige puțină mobilitate. 

Până atunci, Petronela își dorește lucruri simple, cum sunt prima vizită la un muzeu de artă și “o jucărie pe care toți o au. Se numește kendamă.” pentru că, încă o dată, ne demonstrează că poate face orice își propune , chiar dacă depune mai mult efort decât ceilalți. Tocmai perseverența aceasta o face să reușească acolo unde alții s-ar opri.