Garanția Europeană pentru Copii: România sprijină Republica Moldova prin experiența sa
Bune practici pentru consolidarea serviciilor dedicate copiilor.
- English
- Română
BRAȘOV, România - Atunci când un copil cu deficiențe de vorbire ajunge să se exprime în propoziții, iar un altul cu dificultăți severe de mișcare și echilibru reușește să meargă la o grădiniță de masă alături de ceilalți copii, știi că efortul tău chiar schimbă vieți.
Profesioniștii de la Direcția de Asistență Socială Brașov au numeroase astfel de exemple din activitatea lor. Sunt povești despre copii din comunități vulnerabile, și nu doar, copii care primesc sprijin și încredere pentru un viitor mai bun și copii care construiesc o lume mai incluzivă, iar pentru mulți a fost posibil să rămână împreună cu familia lor, astfel fiind prevenită separarea de familie.
O delegație guvernamentală din Republica Moldova a avut recent ocazia să afle despre aceste experiențe direct de la cei care le trăiesc zi de zi. Scopul vizitei a fost împărtășirea cunoașterii României în ceea ce privește planificarea și implementarea Garanției Europene pentru Copii în cadrul unei inițiative co-implementate de UNICEF în România cu sprijinul Comisiei Europene, în scopul de a sprijini țările candidate și potențial candidate în dezvoltarea și implementarea Garanției Europene pentru Copii.
Poveștile copiilor au prins contur pentru membrii delegației încă de la prima oprire, la Centrul de zi al DAS Brașov, dezvoltat cu susținerea UNICEF în cadrul proiectului „România pentru fiecare copil” (2021-2024) pentru a sprijini copiii cu dizabilități. Aici, oficialii din Republica Moldova s-au încărcat cu energia copilăriei. Într-o sală de kinetoterapie dotată cu echipamente și aparate colorate și prietenoase, au urmat instrucțiunile kinetoterapeutei și au participat alături de copii și părinți la o activitate pentru dezvoltarea motricității și consolidarea relației copil-părinte.
Cooperarea dintre serviciile sociale, medicale și educaționale
În sălile decorate cu personajele preferate ale copiilor, cu jucării și fotografii de la momente importante petrecute la centru, autoritățile din Republica Moldova au aflat mai multe despre serviciile specializate gratuite de kinetoterapie și consiliere psihologică și despre abordarea interdisciplinară - sănătate, educație și asistență socială - esențială pentru progresele copiilor cu dizabilități.
„Am văzut cât de importante sunt conlucrarea și activitățile acestea intersectoriale în procesul de implementare a Garanției (…), am văzut exemple practice de colaborare intersectorială și de servicii concrete care au fost create la nivel local”, arată Vasile Cușcă, Secretar de Stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova.
„Dacă vrem să avem impact, atunci asta înseamnă cooperare intersectorială. Fără sectorul educație, sănătate, asistență socială, fără echipa aceasta comună, fără efort comun, nu poți obține absolut nimic”, subliniază Igor Chișcă, Șeful Direcției politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii din cadrul Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
România a început în anul 2022 implementarea Garanției Europene pentru Copii, o inițiativă a Uniunii Europene care asigură accesul copiilor la servicii de sănătate, educație, îngrijire și protecție, iar Republica Moldova, care este țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană se află într-o etapă premergătoare, de dezvoltare a Planului de Acțiune pentru implementarea Garanției.
„Această experiență este benefică pentru Republica Moldova, întrucât colegii au fost foarte sinceri, au împărtășit ceea ce le-a reușit, ceea ce le-a reușit mai puțin și ce lucruri ar fi făcut diferit”, povestește Dorina Savoschin, Șefa Serviciului Sănătatea Mamei si Copilului din cadrul Ministerului Sănătății.
La Brașov, echipa Direcției de Asistență Socială asigură 16 tipuri de servicii sociale și a împărtășit cu generozitate din lecțiile învățate și din provocările întâmpinate de-a lungul timpului. DAS sprijină copiii cu dizabilități, cât și copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, lucrează pentru prevenirea abandonului școlar și a violenței domestice și susține mamele adolescente și reintegrarea copiilor în familie.
Într-o comunitate romă din Brașov, membrii delegației au surprins câțiva copii veniți să se joace și să primească suport la Centrul de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii al Direcției, care este de multe ori ca o a doua casă pentru ei, un loc ce oferă consiliere psihologică și consiliere socială, cât și numeroase activități educative.
„Ceea ce am văzut, la toate nivelurile, este empatia. Empatia cu care se implică specialiștii în rezolvarea problemelor cu care se confruntă copiii și dorința de a schimba ceva. Și în felul acesta, chiar și lucrurile așa-zis mici au impact”, spune Luminița Avornic, Secția Politici în domeniul asistenței medicale primare și comunitare din cadrul Ministerului Sănătății din Republica Moldova.
Implicarea copiilor în luarea deciziilor
Un punct important al Garanției îl constituie participarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc. România a introdus acest aspect în legislație din 2024, astfel încât toate autoritățile publice să includă consultarea copiilor în procesul de luare a deciziilor.
Brașovul este unul din pionierii României în acest domeniu, având un Consiliu al Copiilor Brașoveni încă din 2022. Acesta a fost înființat în cadrul proiectului „România pentru fiecare copil” implementat de UNICEF în România, prin componenta Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor. Copiii brașoveni nu puteau lipsi, astfel, de la întâlnirile organizate alături de delegația din Republica Moldova.
„Consiliul Copiilor Brașoveni este o structură consultativă și acționează ca organism consultativ pe lângă Consiliul Local al Municipiului Brașov. Scopul nostru este să reprezentăm vocea copiilor și adolescenților în relația cu primăria municipiului Brașov și cu alte instituții locale”, spune Iustinian, membru al Consiliului.
Alături de Viceprimarul Municipiului Brașov, Lucian Pătrașcu, cinci membri ai Consiliului au punctat rolul copiilor în găsirea de soluții inovatoare, adaptate nevoilor lor, menționând amenajarea locurilor de joacă pentru copiii cu dizabilități, serviciile și activitățile dedicate copiilor vulnerabili, cât și organizarea de evenimente și spații adecvate pentru copii și tineri.
„Ne dorim ca anul acesta sau anul viitor Brașovul să obțină titlul de Localitate Prietenă a Copiilor”, a precizat viceprimarul, subliniind diferitele proiecte în acest sens.
Inspirație pentru pașii următori
Pentru că vizita a acoperit toate ariile de interes ale Garanției, fiecare dintre oficialii moldoveni prezenți a putut nota bunele practici și provocările relevante pentru domeniul său de activitate.
În ceea ce privește domeniul sănătății, dedicarea asistenților medicali comunitari a fost un punct-cheie, alături de aspecte privind accesul la servicii de sănătate gratuite.
„Am aflat despre cabinetele stomatologice din Brașov care prestează servicii gratuite pentru copii și tineri. În Moldova nu avem astfel de experiență și ar fi o idee bună de implementat pentru că sănătatea orală este foarte importantă”, subliniază Dorina Savoschin.
În afară de vizita la Brașov, delegația din Republica Moldova a avut și întâlniri cu autorități centrale din România, reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ai Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Ministerul Sănătății, dar și cu autorități județene și locale, DGASPC Brașov și administrația publică din comuna Berceni, județul Prahova.
„Și în Republica Moldova și în România sunt și provocări. Acestea trebuie remediate prin acțiuni concrete ce țin de costificare, de elaborarea de indicatori, de cooperarea intersectorială. Trebuie să punem accent pe acestea în definitivarea Planului Național de Implementare a Garanției”, arată Secretarul de Stat Vasile Cușcă.
„Este un angajament important, dar cu siguranță în urma acestei vizite de studiu, dar și cu experiența pe care o avem la Minister, în Republica Moldova, vom reuși să definitivăm și să aprobăm acest document și, cu siguranță, să îl implementam și să avem rezultatele dorite”, subliniază domnul Cușcă.
Pe lista de acțiuni inspirate de experiența României se află și convocarea grupurilor de lucru cu o anumită periodicitate pentru a interveni din timp la nevoie, dar și aspecte legate de planificarea bugetară și identificarea de surse externe de finanțare.
„Această vizită nouă ne-a permis să avem un parteneriat durabil cu colegii noștri din România, care va putea fi utilizat la justa valoare”, susține Igor Chișcă, menționând o posibilă cooperare în atragerea fondurilor europene „în parteneriat”, pentru consolidarea mecanismelor de implementare a Garanției în România și în Republica Moldova.
Mai multe despre contextul vizitei:
Garanția Europeană pentru Copii (European Child Guarantee - ECG), adoptată prin Recomandarea Consiliului UE 2021/1004 în iunie 2021, reprezintă un angajament de referință al Uniunii Europene pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale în rândul copiilor. Garanția solicită statelor membre să asigure fiecărui copil accesul la servicii esențiale gratuite sau la prețuri accesibile, inclusiv educație și îngrijire timpurie, educație, servicii de sănătate, alimentație adecvată și locuire corespunzătoare. Recomandarea identifică, totodată, grupurile de copii care se confruntă cu cele mai mari bariere în accesarea acestor servicii, printre care copiii romi, copiii aflați în sistemul de protecție specială sau lipsiți de sprijin familial adecvat, copiii cu dizabilități, copiii proveniți din familii de migranți sau refugiați, precum și copiii aflați în situații de deprivare socio-economică severă.
Vizita de studiu „Valorificarea experienței României pentru sprijinirea planificării și implementării Garanției Europene pentru Copii în Republica Moldova” s-a desfășurat în perioada 20-24 iulie 2026 în București și în județele Brașov și Prahova. Aceasta a fost organizată în parteneriat de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din România, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și UNICEF în România, în cadrul proiectului finanțat de Comisia Europeană „Valorificarea Garanției Europene pentru Copii în țările candidate și potențial candidate la Uniunea Europeană”, implementat de UNICEF în România și UNICEF în Croația. Delegația din Republica Moldova a inclus reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Interne, Cancelariei de Stat și UNICEF Moldova.