Adelin vrea să meargă. Tu poți să-l ajuți.
Pentru Adelin, un băiețel de cinci ani din Tulcea, fiecare pas este o luptă. Acum, însă, are nevoie de întăriri.
- English
- Română
Într-o dimineață de duminică, Adriana s-a trezit învăluită de neliniște: i se rupsese apa, deși abia pășea în luna a șasea a sarcinii. Inima i-a fost copleșită de teamă, însă a doua zi, la spitalul din Constanța, s-a născut Adelin. Un suflet mic, delicat, dar atât de puternic, gata să înfrunte orice provocare.
Primele luni au trecut cu speranță și fiecare gram câștigat de Adelin era o mică victorie. „Nu am avut fir de probleme, a luat în greutate...”, își amintește Adriana. Dar la vârsta de doi ani, lumea lor a început sa se clatine încet. Micuțul nu reușea să meargă. Era un amalgam de temeri și incertitudini, amplificate de pandemia care amenința viața celor mai vulnerabili ca Adelin. Adriana a ales să aștepte, de teamă să nu-l piardă pe micuțul ei.
Însă, după un timp, luându-și inima in dinți, Adriana l-a dus pe Adelin la un specialist la Galați, iar acolo, a aflat o veste ce a atârnat greu pe umerii mamei: Adelin a fost diagnosticat cu parapareză spastică. Cu voce tremurândă, își amintește cuvintele medicului: „Mi-a zis că este un copil cu probleme, că n-o să meargă… Și de atunci alergăm prin spitale”. Începea un nou capitol al luptei, unul plin cu operații, terapii și drumuri lungi la Galați, București și Techirghiol.
Un copil de 5 ani, erou în lupta sa
În urma unei operații dificile pentru alungirea tendoanelor, Adelin a petrecut o lună de zile în ghips. Când ghipsul a fost scos, Adelin avea nevoie de un dispozitiv special pe care familia l-a cumpărat, sacrificând tot ce puteau pentru a-i oferi fiului lor șansa de a face, măcar într-o zi, primul pas. Acesta a devenit noul său aliat în drumul spre normalitate. Dar, chiar și cu acest ajutor, nopțile petrecute în spitale sunt grele. Adelin, un băiețel care ar trebui să fie vesel și să se joace, plânge în fiecare seară și spune cu ochi umezi: „Vreau acasă...”. Durerea lui este de neimaginat, dar părinții știu că nu pot renunța. Nu acum, după atâtea sacrificii. Există o speranță.
Prima dată când au fost la Sanatoriul Balnear și de Recuperare din Techirghiol, a fost ca un vis împlinit. “S-a urcat singur în pat… [Medicul] mi-a zis că o să meargă, nu știe când, dar o să meargă.” Acum, Adelin poate să meargă de-a bușilea, să stea în fund și, cu ajutorul dispozitivului special, să facă câțiva pași.
„Sperăm să ajungem mai sus, să mergem. Asta ne dorim cel mai mult... Poate nu 100%, dar măcar câtva la sută...”
„Are foarte multă nevoie de kinetoterapie, foarte multă”, spune Adriana cu vocea plină de dorință. A învățat câteva exerciții și le repetă acasă cu Adelin, încercând să-i ofere tot ce poate. Tot ea îl duce la grădiniță, acum, cu un scaun cu rotile primit de la asistenta socială. Înainte de asta, îl purta în brațe, trei kilometri dus și trei întors, în fiecare zi. „Mi-era greu, și iarna, cu geaca, da’ ce să fac? Așa m-am chinuit și-așa l-am dus și la grădiniță, să învețe ceva.”
Adelin este tăcut, mai retras decât ceilalți copii, însă luminează fiecare încăpere cu zâmbetul său larg. De fiecare dată când merge la grădiniță, o caută mereu pe prietena lui. „Este fata la grădiniță?”, întreabă el cu nerăbdare. E atent la detalii, mai ales la mama lui. „De ce faci așa?”, o întreabă el. „Zice că eu plâng. Zic: nu plâng, îmi curge nasul… E foarte deștept. E bibeloul nostru.”
Cu fiecare efort, un pas mai aproape de a-și atinge visul
Adriana plânge din multe motive. De bucurie, când Adelin râde și cere să meargă în curte sau la grădiniță. De teamă, căci știe că progresele sunt fragile, iar dacă nu vor ajunge la timp la terapii, totul ar putea fi pierdut.
„Ca părinte este foarte greu când vezi că alți copii merg și al nostru nu... Am fost peste tot, să facem bine, să meargă. Se cunoaște foarte mult, enorm de mult, dar mai avem de lucrat. Sperăm ca ușor-ușor, poate om reuși cândva. Cu ajutorul lui Dumnezeu.”
Dar drumul e lung și costisitor. Terapiile, dispozitivele și consultațiile specializate de care Adelin are nevoie sunt o povară pentru familia sa. Asistenții sociali au fost un sprijin vital, indicându-le calea pentru a primi ajutor, pentru a acoperi o parte din cheltuieli. I-au ajutat să obțină toate facilitățile de care Adelin și familia lui pot beneficia, precum cazare și mese gratuite atunci când merg la recuperare. Însă rămân multe nevoi neacoperite.
UNICEF în viața lui Adelin
UNICEF lucrează pentru a contribui la incluziunea socială a tuturor copiilor și adolescenților, în special a celor vulnerabili.
UNICEF promovează rolul asistenților sociali pentru sprijinirea și îndrumarea copiilor și familiilor cu nevoi speciale, astfel încât aceștia să primească îngrijirea la care au dreptul, dar și șansa să progreseze, să își atingă potențialul și să aibă o viață mai bună.
Rolul asistenților sociali este de a sprijini copiii și familiile lor în accesarea serviciilor de calitate, precum kinetoterapie, consiliere, servicii medicale, terapie logopedică, etc., atât de necesare recuperării și dezvoltării acestora. Prin suportul și intervențiile asistenților sociali în viața copiilor, este încurajată protejarea celor mici și promovarea unui sistem social incluziv, ce nu lasă în urmă pe nimeni.
Ajută-i pe Adelin și pe alți copii ca el să aibă o viață mai bună!
