Un nou start în viață copiilor victime ale infracțiunilor

Elena a depășit trauma unui abuz și acum îi ajută pe alții

UNICEF
23 Octombrie 2018

Elena are 19 ani si vine dintr-un sat din centrul țării. Este asistentă medicală la spitalul de urgență din Chișinău, iar de curând și-a întemeiat o familie. A ales să facă medicina din dorința de a ajuta și alina oamenii la fel cum, acum câțiva ani, o echipă de oameni a ajutat-o pe ea.

Este o fată foarte frumoasă și deosebit de puternică, care a putut să depășească cu stoicism drama prin care a trecut” spune despre ea Nadejda Radu, asistenta socială de la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor şi Potenţialelor Victime ale Traficului de Fiinţe Umane (CAP).

Acum câțiva ani, pe când era în clasa a 11-a, Elena a fost victima unui abuz. Agresorul, un băiat de 14 ani, din vecini, a sechestrat-o, a batut-o, a abuzat-o iar în cele din urmă a încercat să o stranguleze.

Câteva ore mai târziu, Elena a ajuns la spital în stare fizică și psihică gravă. Avea multiple traume și nu vorbea cu nimeni. De la spitalul raional, Elena a fost transferată în secția de neurologie a Centrului Mamei și Copilului din Chișinău. Aici a primit asistență medicală, iar psihologul instituției a îndreptat-o la CAP pentru suport.

Cazul Elenei este un caz de rezonanță pentru CAP. Fiind un centru specializat în lucrul cu victímele violenței, Elena a venit la noi pentru consiliere psihologică. De rând cu psihologul, a fost implicat și avocatul Centrului care a reprezentat-o pe Elena în procesul de judecată. A fost un drum anevoios pe care Elena, cu suportul specialiștilor a reușit să îl treacă. Agresorul a fost condamnat 12 ani de detenție, iar Elena a primit un nou start în viață spune Nadejda Radu, asistenta socială care s-a ocupat de cazul Elenei.

(CAP) este o instituţie care oferă intervenție pentru persoanele în situații de risc. Numărul mare de copii supuși violenței precum și a copiilor separați de părinți a determinat necesitatea extinderii capacității CAP. În comun cu partenerii de dezvoltare, printre care si UNICEF Moldova,  a fost creat un nou serviciu, destinat exclusiv copiilor.

Copiii ajung la CAP în special prin Sistemul Național de Referire și echipele multidisciplinare dislocate în raioanele țării. Odată ajunși la Centru, copiilor li se face un plan de intervenție de lucru cu psihologul, avocatul și asistentul social. În cele 45 de zile cât stau aici, pe lângă consiliere legală și psihologică, copiii mai fac și programe în grup în care învață despre drepturile și obligațiile lor. Un suport considerabil pentru ei vine din partea UNICEF Moldova, or grație Organizației Națiunilor Unite pentru Copii, la plecare fiecare beneficiar primește haine, jucării, rechizite. La fel UNICEF a contribuit și la construcția aripei pentru copii a Centrului, cu suportul UNICEF fiind procurate jocurile, computerele și materialele didactice din camera de recreere a beneficiarilor a adăugat Nadejda Radu.

UNICEF va continua să sprijine copiii victime ale infracțiunilor, prin pilotarea unui centru unde acestea vor fi intervievate în cadrul procesului de urmărire penală, însă, totodată, vor beneficia și de suport medical, psihologic și alt suport relevant pentru a putea depăși trauma.