Drumul dureros al unei mame din Ucraina și al copilului ei în căutarea siguranței

Coada de mașini a refugiaților care doresc să ajungă în România pe la Vama Isaccea se întinde pe o distanță de kilometri întregi. Soții și tații se despart de familiile lor la feribot, fără să știe când îi vor revedea.

ROMÂNIA, Isaccea, 4 martie 2022 - Când Vira, 37 de ani, a trecut granița la Isaccea împreună cu fiul ei de patru ani, Platon, se aflau deja pe drumuri de peste o zi și jumătate.

„A fost o călătorie lungă. E o coadă mare la graniță, multe mame cu copii mici și fără soți. Am avansat foart lent... doi metri în jumătate de oră. Poate am stat chiar și o oră fără să ne mișcăm. Dar Platon a fost cuminte. Mi-a fost teamă că va plânge sau...”, spune Vira.

Tatăl Virei i-a condus cu duba lui de serviciu, iar Platon a dormit în scaunul de mașină pentru copii. „Era confortabil. Partea cea mai rea acum este că tatăl meu se duce singur acasă. Nu a dormit toată noaptea”, spune Vira, care nici ea nu a dormit prea mult.

Își făcuseră planuri ca vărul ei din Bulgaria să vină să le ia. Au venit și i-au așteptat, dar Virei i-a luat atât de mult să ajungă în țara noastră, încât rudele ei s-au întors acasă între timp. Așa că Vira și Platon s-au gândit să petreacă o noapte în România cu prietenii lor și se vor întâlni cu vărul ei în ziua următoare.

De când a început conflictul, mii de mame si copii traversează zilnic Dunărea cu feribotul pentru a ajunge la Vama Isaccea. Autoritățile române s-au organizat pentru a accelera verificarea documentelor, asistența medicală și aranjamentele de călătorie și cazare dacă este necesar.

Până când verificarea documentelor este finalizată, până la 200 de persoane pot dormi la graniță, în corturi încălzite. Însă, aproape toate familiile pornesc din nou la drum, în mai puțin de două ore. Toate facilitățile sunt igienizate înainte ca refugiații să urce pe feribot. Zeci de voluntari oferă mese calde, gustări, produse de igienă, jucării și haine.

Lui Platon i s-au oferit napolitane și ciocolată, dar Vira este atentă la cât zahăr îl lasă să consume. Copilul se joacă cu un tractor de jucărie,  în timp ce îl așteaptă pe prietenul Virei să vină să îi ia. Vira stă lângă valize și profită de acest moment pentru a se odihni și pentru a reflecta la ultimele zile.

„Soțul meu lucrează în străinătate, pe o navă. Nu știu cum poate reuși să se întoarcă acasă. Am decis să plec pentru că vreau să fim împreună ca familie, vreau ca Platon să-și vadă tatăl. A fost o decizie grea. Îmi amintesc chipul mamei mele. Striga cu voce tare. A ieșit din casă. Nu a vrut să o văd așa. Al doilea lucru pe care nu îl voi uita niciodată sunt ochii tatălui meu când l-am lăsat la graniță. A fost a doua oară când l-am văzut plângând. Ochii lui erau roșii. Mă sfâșie. E ca și cum inima mea s-ar sparge în mii de bucăți. Nu știu când îi voi revedea, când îi voi îmbrățișa din nou. Platon îi iubește. Nimeni nu ar trebui să sufere așa.”

Conflictul din Ucraina amenință viețile a 7,5 milioane de copii, iar mulți dintre ei sunt acum refugiați și au nevoie de ajutor pentru a ajunge cu mamele lor într-un loc mai sigur.