Susținerea tranziției copiilor către liceu- Pachetul Educație Incluzivă de Calitate
Împreună pentru viitor - copiii au nevoie de susținere din partea școlilor, profesorilor, părinților și comunităților pentru o tranziție reușită către liceu.

- Disponibil în:
- English
- Română
Provocarea
Tranziția către liceu sau către școlile profesionale este un punct de cotitură în educația unui copil.
- Doar patru din cinci copii din România termină clasa a opta, iar șapte din 10 termină liceul sau o școală profesională (studiu UNICEF, 2017)
- patru din zece copii cu vârsta de 15 ani scriu, citesc sau fac calcule matematice cu dificultate (test PISA, 2018)
- unu din cinci adolescenți și tineri nu merge la școală și nu urmează niciun program de formare (studiu UNICEF, 2014)
Majoritatea comunităților rurale și cartierele urbane marginalizate au școli primare și o școală gimnazială (clasele V-VIII), liceele și școlile profesionale fiind disponibile în mare parte în orașele mici și mari.
Pentru elevii din comunitățile vulnerabile, consecința este o rată mare a abandonului școlar între clasele a VIII-a și a IX-a, înainte de încheierea ciclului educațional obligatoriu.
- Rata de înscriere a elevilor din mediul rural este cu 20 de puncte procentuale mai mică decât cea a elevilor din mediul urban, iar fetele sunt expuse unui risc mai mare de abandon școlar decât băieții.
- De multe ori, elevii afectați de sărăcie și care trăiesc în mediul rural nu sunt înscriși la liceu din motive legate de acces. În unele cazuri, nu există un sistem de transport public sau familiile lor nu și-l pot permite, așa cum nu își permit nici costurile conexe, precum prânzul, îmbrăcămintea etc.
- Uneori, lipsa educației părinților contribuie la lipsa înțelegerii sistemului școlar și la incapacitatea lor de a susține educația și aspirațiile copiilor lor.
- Nu văd neapărat beneficiile educației liceale sau vocaționale, pe cât le văd pe cele ale eliminării costurilor presupuse de trimitea copiilor la școală și ale folosirii acestora la muncile gospodărești.
- Acest lucru reduce șansele copiilor la o tranziție reușită către liceu.
Un fenomen complex, provocat de vulnerabilități educaționale și sociale
Soluția
Acesta este un fenomen complex, provocat de vulnerabilități educaționale și sociale. De aceea, UNICEF în România a elaborat o soluție care necesită o abordare inter-sectorială și care reunește sectoarele educației și cel social și abordează nevoile copiilor într-o manieră integrată. Începând cu 2018, Pachetul Educație Incluzivă de Calitate are o componentă care abordează tranziția elevilor către liceu, numită „Împreună pentru viitor“.
Copiii
- Programul oferă susținere individuală adolescenților vulnerabili pentru a crește rata tranziției către liceu.
- Îi ajută pe copiii vulnerabili să depășească decalajele de învățare. Pe baza mediilor obținute de elevi în clasele VI-VIII și în funcție de alegerile lor educaționale, în școlile dezavantajate, Pachetul Educație Incluzivă de Calitate le oferă meditații gratuite elevilor la risc de abandon școlar. În clasele IX-X, elevii cu note sub nivelul așteptat beneficiază, gratuit, de meditații suplimentare.
- „Împreună pentru viitor“ îi motivează pe adolescenți să își continue educația și le sporește rezistența. Școlile colaborează cu „modele de urmat“ - părinți, adulți și cu elevi mai mari sau foști elevi din comunitate, care au reușit cu ajutorul educației. Aceștia le oferă mentorat elevilor la risc de abandon școlar între clasele a VIII-a și a IX-a.
- Pachetul Educație Incluzivă de Calitate oferă burse individuale adolescenților cei mai vulnerabili, pentru a susține costurile financiare presupuse de continuarea educației la liceu sau în școlile profesionale.
Școli și licee
- „Împreună pentru viitor“ formează directori de școli și membri ai Consiliului de administrație al școlilor pentru a promova o abordare de management bazată pe rezultate, cu accent pe înlesnirea tranziției elevilor de la școală la liceu, asigurând un mediu școlar incluziv, promovând parteneriatele cu copiii, părinții și membrii comunității.
- Programul îmbunătățește consilierea și orientarea școlară prin formarea consilierilor, pentru ca aceștia să răspundă mai bine nevoilor copiilor, profesorilor și părinților, facilitând procesul de tranziție către liceu și construind adevărate comunități de învățare.
Părinți
- Programul îi sprijină pe părinții adolescenților pentru a-și putea dezvolta abilitățile parentale și pentru a-i ajuta pe copii să își continue studiile.
- Educație Incluzivă de Calitate oferă acces la servicii sociale integrate, susținând adolescenții și familiile lor. Reunește consilieri școlari, profesori, personalul de conducere al școlii, asistenții sociali și autoritățile locale pentru a identifica și susține familiile cu elevi-adolescenți la risc de abandon școlar pentru a accesa servicii integrate, inclusiv prin facilitarea accesului la prestații financiare și burse școlare.

Date și rezultate
- aproximativ 1.000 de adolescenți din 35 de școli s-au înscris până acum. Prioritatea o constituie copiii din ultimul an al ciclului gimnazial. Procesul de înregistrare al elevilor cu risc de abandon este continuu.
- 280 de profesori din 35 de școli gimnaziale au fost formați pentru a susține mai bine tranziția elevilor.
- S-au selectat 49 de mentori din 19 licee implicate în program. S-a dezvoltat un profil de mentorat pentru elevi. Mentorii îi sprijină pe elevii care se înscriu în sistemul de învățământ liceal prin susținere și orientare, prin împărtășirea propriilor experiențe de tranziție și prin familiarizarea elevilor cu resursele disponibile în liceu.
- 126 de elevi au întrunit criteriile de eligibilitate și au fost selectați pentru a primi burse școlare la începutul anului școlar 2019-2020.
- 53 de educatori parentali din 34 de școli au fost deja formați. 400 de părinți vor fi implicați în program la nivel județean. Programele existente în materie de educație parentală au fost actualizate pentru a oferi informații specifice care să le permită părinților să folosească o abordare pozitivă care să susțină tranziția către liceu a copiilor în situație de risc.
Programul "Împreună pentru viitor" este o componentă a Pachetului Educație Incluzivă de Calitate.