Tu ești eroul meu

Cum pot lupta copiii împotriva COVID-19

Repere de interes

Această carte a fost realizată în cadrul unui proiect desfășurat de Grupul de referință pentru sănătate mintală și sprijin psihosocial în situații de urgență al Comitetului permanent inter-agenții (GR SMSP IASC). Proiectul a beneficiat de sprijin din partea experților globali, regionali și naționali din cadrul agențiilor membre ale GR SMSP IASC, dar și de sprijinul părinților, al îngrijitorilor, al cadrelor didactice și al copiilor din 104 țări. Pentru a evalua sănătatea mintală și nevoile psihosociale ale copiilor în contextul epidemiei de COVID-19, s-a realizat un sondaj la nivel global în limbile arabă, engleză, italiană, franceză și spaniolă.

Peste 1.700 de copii, părinți, îngrijitori și cadre didactice din lumea întreagă ne-au vorbit despre modul în care fac față pandemiei de COVID-19. Transmitem mii de mulțumiri acestor copii, părinților lor, îngrijitorilor și cadrelor didactice pentru participarea la sondajul nostru și pentru contribuția lor la scrierea acestei povești. Aceasta este o poveste realizată de și pentru copiii din lumea întreagă.

Peste 1.700 de copii, părinți, îngrijitori și cadre didactice din lumea întreagă ne-au vorbit despre modul în care fac față pandemiei de COVID-19.
Autor
Grupul de referință al comitetului permanent inter-agenții
Data publicării
Limbi
Engleză, Română

Files available for download