UNICEF a distribuit măști de protecție, dezinfectant și materiale de informare în școlile băcăuane

Elevii de a VIII-a și a XII-a au revenit în clase pentru pregătirea examenelor

UNICEF
Students sitting in class, masks on, to prepare for exams
UNICEF
05 Iunie 2020

Elevii din clasele terminale s-au reîntors în școli pentru a participa la orele de pregătire a examenelor de evaluare națională și a bacalaureatului. E un moment de bucurie pentru copiii și tinerii care au stat acasă în ultimele luni, dar și pentru profesori, care nu și-au mai văzut elevii în tot acest timp, decât online. Pentru părinți, revenirea copiilor în clase poate fi un motiv de neliniște, dar nu și dacă regulile de igienă și procedurile de distanțare stabilite de autorități vor fi respectate cu strictețe. 

Pentru a veni în ajutorul copiilor, cadrelor didactice și părinților, UNICEF a distribuit măști și dezinfectant, cât și materiale de informare pentru protecția împotriva infectării cu noul coronavirus în 55 de școli gimnaziale, profesionale și licee din județul Bacău. De acestea beneficiază peste 5.000 de elevi și 2.100 de cadre didactice și membri ai personalului auxiliar. 

O echipă a UNICEF a mers joi în județul Bacău pentru a afla direct de la copii și profesori cum decurge procesul de pregătire și care sunt îngrijorările, dar și speranțele celor care au revenit acum în clase. 

„Pentru noi – cadre didactice, părinți, copii, aceste luni în care școlile au fost închise au reprezentat o perioadă dificilă. Privim cu bucurie reîntoarcerea copiilor la școală și sperăm în rezultate foarte bune la examenul de evaluare națională. Avem 19 absolvenți de clasa a VIII-a, care vor intra în examenul de evaluare națională. Ei sunt împărțiți acum în două grupe care fac pregătire și stau la școală de la ora 8:00 până la 10:00”, a povestit Adrian Mihăilescu, directorul Școlii gimnaziale „Gheorghe Nechita” din Motoșeni, județul Bacău. 

Diana, în vârstă de 14 ani, elevă a școlii din Motoșeni,  s-a bucurat când a aflat că se va reîntoarce la școală, chiar dacă pentru o scurtă perioadă. „E mai bine să venim la școală decât să facem temele acasă, singuri. M-am bucurat pentru că mi-am revăzut prietenii, profesorii și pe toți cei dragi de la școală”, a spus adolescenta. 

„Kiturile sunt foarte binevenite în școala noastră, în special gelul dezinfectant, care se află în recipiente mici, care pot fi ținute cu ușurință de către copii în buzunar și pot fi folosite în orice moment”, a mai declarat directorul. Școala beneficiază de asemenea de un micro-grant din parte UNICEF pentru revenirea copiilor la cursuri. 

„Copiii și profesorii au fost extrem de bucuroși că s-au reîntors la școală pentru pregătire. Părinții au fost, inițial, reținuți, îngrijorați că și-ar putea expune copiii unui pericol, însă, pentru că am respectat toate măsurile de prevenire, au depășit această îngrijorare și acum îi trimit cu inima deschisă la școală”, a povestit și Simona-Andreea Șova, director adjunct la Colegiul Tehnic de Comunicații N.V. Karpen din Bacău.  

Bucuria revederii a fost confirmată de elevii care se pregătesc, cu măștile pe față, pentru examenul de bacalaureat. Letiția, elevă în clasa a XII-a la „Karpen”, spune că s-a bucurat să-și vadă colegii și mărturisește că a înțeles că, venind la orele de pregătire, va putea deveni mai sigură pe ea însăși la examene. 

Prin intermediul rețelelor de profesioniști din țară – școli, echipe comunitare (în special asistenți medicali comunitari, asistenți si medici școlari prezenți în scoli pentru monitorizarea elevilor), UNICEF a distribuit numeroase materiale cu sfaturi de prevenție, utile atât profesioniștilor, cât și cadrelor didactice și părinților. 

De la începutul epidemiei de COVID-19 în România, UNICEF a distribuit aproximativ peste 670.000 de măști și mănuși, cât și dezinfectant, direcțiilor de sănătate publică din opt județe, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului din întreaga țară, precum și în școli din județul Bacău. 

Mult succes tuturor adolescenților care au revenit în această perioadă la școală, să se pregătească pentru examene!

💙 Mult succes tuturor adolescenților care au revenit în această perioadă la școală, să se pregătească pentru examene! Vă dorim să vă împliniți frumoasele visuri! Am discutat astăzi cu elevi din județul Bacău, în școli în care am distribuit măști, dezinfectant și materiale de informare pentru protecția împotriva infectării cu noul coronavirus. Materialele au ajuns la peste 5.000 de elevi, 2.100 de cadre didactice și personal auxiliar din 55 de școli gimnaziale, profesionale și licee, care au revenit în sălile de clasă pentru pregătirea examenelor. Copiii trebuie să fie în siguranță la școală. Ajută și tu: bit.ly/SigurantaProfesionistilor.

Posted by UNICEF Romania on Thursday, June 4, 2020