Scrisoare din viitor

Sărbătorim Ziua Internațională a Fetelor

Oana Bîzgan
Sărbătorim Ziua Internațională a Fetelor
Arhivă personală/Oana Bîzgan
09 Octombrie 2020

Draga mea Oana,

Înainte de orice, vreau să-ți mulțumesc! Pentru curaj, pentru determinare, pentru rebeliune, pentru că ai fost și vei fi întotdeauna tu!

Ai trecut deja prin multe și multe altele vor mai urma, dar vreau să știi că te vei descurca de minune! Chiar și așa, mi-ar plăcea să-ți spun câteva lucruri pe care știu că undeva, în interiorul tău le știi, sau le intuiești, dar pe care le vei înțelege cu adevărat puțin mai târziu.

Nu lăsa niciodată, pe nimeni, să-ți spună ce poți și ce nu poți să faci. Nimeni altcineva în afară de tine nu are cu adevărat putere asupra ta. Iar acțiunile celorlalți te vor afecta doar în măsura în care tu le vei permite să o facă. E o lecție pe care o vei învăța pe propria piele. Și nu-ți va fi ușor, dar odată ce vei înțelege și vei accepta pe deplin asta vei deveni mai puternică și mai încrezătoare. Muncește întotdeauna pentru lucrurile în care crezi. Fă ce-ți place și ce îți dorești să faci, oricât de teamă ți-ar fi. Vei vedea că o să ai doar de câștigat. Ai dreptate să îți fie teamă uneori, să-ți pui întrebări și să cauți răspunsuri. Îți spun un secret: nici acum nu ai toate răspunsurile. Dar vei vedea că întotdeauna căutarea asta de va aduce mai aproape de ce contează cu adevărat pentru tine.

Rămâi sinceră cu tine și cu cei din jur! E cel mai important lucru. Atunci când știi cine ești și ce poți, ceilalți nu te vor mai putea ignora. 

E adevărat, cu toții vor încerca să te pună în diverse cutii de-a lungul timpului. Nu le da voie să facă asta! Știi că nici tu nu o faci. Pentru că fiecare are propria sa personalitate și propriul potențial, pe care îl poate dezvolta sau nu. Dar nimeni nu merită să fie pus într-o cutie sau alta, doar pentru că bifează sau nu anumite căsuțe dintr-o listă.

Nu te lăsa doborâtă de nereușite. Caută schimbarea și încearcă să o aduci cât mai aproape de ceilalți. Lucrează întotdeauna cu mintea și cu sufletul deschise. Asta va face diferența. Lasă-i pe ceilalți să-ți spună că „Nu se poate”, că „Așa a fost dintotdeauna”, că „Nu avem ce să schimbăm, lucrurile merg deja bine” și concentrează-te pe ce poți face tu pentru ca lucrurile să meargă mai bine decât o fac deja. Ai încredere în tine și în intuiția ta. Când tu știi unde îți dorești să ajungi și ce vrei să obții, în jurul tău poate fi furtună, dar tu nu te vei clinti. Vei rămâne dreaptă în fața tuturor provocărilor și vei putea merge pe drumul tău fără să te temi.

Multe lucruri aș mai putea să-ți spun despre tot ce ai trăit și ai făcut până acum, despre cât de multe ai învățat și despre cum te-ai schimbat de-a lungul timpului. Despre bucuriile pe care le-ai avut și despre piedicile pe care ai reușit să le treci pentru a ajunge astăzi să fii cu adevărat fericită cu cine ești, să te înțelegi cu adevărat, să-ți dai voie să faci greșeli și să știi că nu întotdeauna lucrurile vor merge conform planului. Dar te las să le descoperi singură. Și te rog să ai încredere! Vei găsi o modalitate de a depăși cu bine fiecare obstacol întâlnit.

Și nu uita, pe drumul spre maturizare să te distrezi, să te bucuri de fiecare moment și să fii optimistă!

Cu drag,

Oana (cea din viitor)   


Despre Oana Bîzgan

Oana Bîzgan este deputată independentă în Parlamentul României și membră a Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați.

De asemenea, Oana este prima femeie din politica românească selectată de către World Economic Forum în comunitatea Young Global Leader, este ambasadoare a campaniei Girl2Leader în România și membră a comunității Vital Voices. Principalele cauze pentru care aceasta militează sunt justiția socială, în general și drepturile femeilor, copiilor și ale persoanelor cu dizabilități, în special. 

Mai multe detalii puteți regăsi aici: www.oanabizgan.com.