Povestea Yuliei, mama care și-a salvat fiica de război înainte de petrecerea de un an

Tot ce-și dorește acum Yulia este pace în toată lumea, iar copiii să nu audă niciodată sunetul exploziilor.

UNICEF
Yulia, from Kherson and her daughter, Emily
UNICEF/UN0623428/Moldovan
13 Aprilie 2022

În ultimele zile din februarie, în orașul Herson, Yulia pregătea ziua de naștere a fiicei sale. Comandase prăjituri și aștepta cu nerăbdare ziua de 5 martie, ca să serbeze, cu baloane și tot ce trebuie, primul an din viața lui Emily. Dar, în locul zgomotului de baloane sparte la o petrecere în familie, din care cad confetti multicolore, în casa Yuliei s-au auzit în zilele acelea exploziile bombelor aruncate asupra aeroportului din vecinătate. A luat copilul și a plecat spre România. Și-a lăsat în urmă fratele, care este soldat și luptă pentru eliberarea Ucrainei, bunicii, doi câini și o pisică. Yulia a ajuns în vama Isaccea pe 27 februarie.  

Herson este un oraș din sudul Ucrainei, port la Marea Neagră, cu aproape 300.000 de locuitori pentru care, în primele zile ale primăverii, a început lupta pentru supraviețuire. La fel și pentru alte milioane de ucraineni, a căror viață s-a schimbat brusc, la 180 de grade, în noaptea de 23 spre 24 februarie.  

Majoritatea femeilor au plecat spre cele mai apropiate puncte vamale, pentru a-și ști copiii în siguranță în țările vecine. Bărbații au rămas să lupte. Bătrânii, care se despart greu la agoniseala de o viață, sunt bolnavi și mai greu transportabili, au rămas să îngrijească ce a rămas după bombardamente: casele lor și ale vecinilor plecați și animalele de companie care s-au pierdut de stăpâni. 

Am întâlnit-o pe Yulia, 35 de ani, în vama Isaccea, strângându-și copilul la piept. A fost riscant să parcurgă cei peste 350 de kilometri dintre Herson, orașul în care locuia, și punctul de trecere a frontierei de pe Dunăre, pe drumuri blocate și controlate de soldați înarmați. Dar Yulia și-a asumat riscul de a le străbate și spune că a venit în România pentru că nu vrea ca fiica ei să-și aducă aminte de zgomotul bombelor.  

Prima ei zi de naștere a fost cu explozii, nu cu baloane și cu prăjiturile pe care le comandasem deja pentru petrecerea care nu a mai avut loc niciodată. Nimeni nu știe cum este războiul, cum sună exploziile. Copilul meu nu înțelege, probabil că nu-și va aduce aminte mai târziu. Dar eu îmi voi aduce aminte”, spune Yulia, istovită după un drum lung și periculos. 

Își mușcă buzele, încearcă să-și oprească plânsul și se scuză de mai multe ori pentru că nu poate. Spune că are sufletul pustiit. Cu ochii în lacrimi, povestește despre fratele care a plecat pe front și pe care nu știe dacă îl va mai revedea vreodată, despre bunicii rămași acasă, pentru care drumul până la graniță ar fi fost prea riscant, despre cei doi câini și pisica pe care nu a putut să-i ia cu ea. O urmă de speranță îi luminează față când spune că oamenii i-au promis că vor avea grijă de ei. 

Yulia and her daughter Emily
UNICEF/UN0623427/Moldovan
Yulia și fiica sa, Emily, se bucură de un moment de liniște, pe malul românesc al Dunării, după săptămâni de teamă și încordare din cauza războiului și după un drum riscant prin sudul asediat al Ucrainei, de la Herson la Isaccea.

Mi-am părăsit căminul, mi-am părăsit țara, nu știu unde mă duc, dar trebuie să o fac pentru fiica mea. Locuiam lângă aeroport, unde în fiecare noapte se auzeau bombardamente puternice. Am riscat și am plecat”, mai povestește femeia. 

Prăjiturile comandate de Yulia pentru Emily n-au ajuns niciodată la destinație, iar petrecerea de un an a fiicei ei n-a mai avut loc. Dar asta contează mai puțin în noul context. Tot ce-și dorește acum este pace în toată lumea, iar copiii să nu audă niciodată zgomotul exploziilor. Și, mai ales, își dorește pace în Ucraina. O Ucraina eliberată, în care să se întoarcă și pe care s-o reconstruiască pentru fiica ei și pentru toți copiii plecați în pribegie din cauza războiului. „Ea este ucraineancă și vreau să rămână ucraineancă.”  

Din România pleacă în Polonia, unde are prieteni la care va sta până când va putea să se întoarcă acasă. „Îmi doresc ca acest război să se termine și oamenii să se întoarcă la casele lor. Să ne întoarcem la pământul nostru, să reconstruim. Sper ca țara noastră să prospere din nou”, mai spune Yulia. 

Este copleșită de bunătatea și sprijinul cu care au întâmpinat-o românii la frontieră. Pe ea și pe cele câteva sute de mii de ucraineni care au trecut granița în România. Mulțumește pentru sandvișuri și pentru tot sprijinul acordat de UNICEF, dar și de oamenii simpli care au venit la graniță ca să le ofere câte ceva. 

Ultimele cifre arată că peste 600.000 de ucraineni au intrat în România, majoritatea femei cu copii. Pe fondul războiului, peste 4 milioane de refugiați au ajuns în țările vecine, respectiv Cehia, Republica Moldova, Polonia, România, Slovacia și Ungaria. Dintre aceștia, jumătate sunt copii. Din punct de vedere al vitezei și al amplorii fenomenului, această criză a refugiaților este fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial. 

UNICEF lucrează cu Guvernul României, cu autoritățile județene și locale și ONG-urile partenere pentru a înființa centre Blue Dot la toate punctele de trecerea a frontierei cu Ucraina și în alte locații din România, în funcție de fluxul de copii afectați de război. Câteva zeci de centre Blue Dot vor fi create în curând în colaborare cu partenerii UNICEF. Scopul este asigurarea accesului tuturor copiilor la serviciile centrelor Blue Dot pentru a putea fi monitorizați și protejați, pentru a ajunge în siguranță la destinație și pentru a beneficia de serviciile necesare, astfel încât drepturile copiilor să fie respectate.