Perseverența care poate învinge orice teamă

Pentru unii copii din mediul rural, mutarea într-un oraș, departe de familie, poate fi copleșitoare. Unii sunt nevoiți să abandoneze studiile, alții devin mai puternici

Luise Vuiu (text); Adrian Câtu (foto)
Florentina is sitting on her parents' porch
UNICEF/Catu
28 Iulie 2021

S-a prezentat cu numele Florentina, deși mama și cele două surori i se adresează cu celălalt prenume al său, Roxana. De curând, a împlinit 16 ani.

Am întâlnit-o într-o zi senină de martie, cu miros de iarnă, acasă la ea, în satul Negulești, din comuna Dealu Morii. Casa este situată într-o zonă mai izolată a satului, așezată pe una dintre culmile dealurilor ce înconjoară orașul Bacău, la mai bine de o oră distanță de acesta.

Chiar dacă nu putea face naveta zilnic către orașul Bacău, acest lucru nu a împiedicat-o pe Florentina să își continue studiile la liceul pe care și l-a dorit foarte mult să îl urmeze – Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din orașul Bacău, la care se intră cu medii foarte mari.  

Ar fi fost și păcat să nu își urmeze visul, mai ales că profesorii o consideră un elev de excepție. Anul trecut, a participat cu succes la olimpiadele județene de fizică și biologie. Și cea de matematică era pe listă, dar s-a amânat din cauza pandemiei.

Sprijinul necondiționat al familiei a contat insă cel mai mult. I-a dat forța de care avea nevoie.   

Așa că, atunci când a decis să își continue studiile la liceu, Florentina și-a învins temerile legate de mutarea în oraș, departe de părinți și, mai ales, de cele două surori mai mici pe care le adoră - Enya, în vârstă de 9 ani, și Cristina, 13 ani.

Toate trei sunt pasionate de matematică. Vorbesc cu admirație despre profesorii lor care, cel mai probabil, le-au insuflat interesul față de această materie.

Partially erased sign of entrance in the village of Negulesti
UNICEF/Catu
Florentina, sitting on her bed
UNICEF/Catu

Independența de la 14-15 ani se dobândește cu puțin ajutor

Florentina își împarte bucuroasă camera cu suroriile ei, deși în ea se găsesc doar un pat, un șifonier și un birou. La cămin însă are șase colege de cameră.

În primul an de liceu, a avut mari emoții în legătură cu această schimbare majoră, dar, după o lună, a reușit să se adapteze. De la început a avut o experiență plăcută cu colegele cu care a împărțit camera. Acestea erau în clasa a X-a și o lăsau liniștită să învețe. Îi respectau nevoile și asta conta pentru ea.

Pe parcursul clasei a IX-a, a beneficiat de sprijinul unui mentor din programul UNICEF „Împreună pentru viitor”, derulat cu Ministerul Educației, Agenția „Împreună” și Asociația Holtis. Mentorul era o colegă din clasa a X-a, din același liceu. Se întâlneau des până când a venit pandemia. Discutau mult și aveau o agendă bogată de activități la care participau după ore.

Programul a ajutat-o să treacă peste timiditatea care îi punea diverse piedici. „La început, eram foarte timidă. Poate acum nu se cunoaște. Nu puteam nici să vorbesc, chiar dacă încercam. Mă încurcam în vorbe. Și m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt”.

Determinarea cu care își urmărește visul o motivează să își împingă limitele către alt nivel.

Acum, în clasa a X-a, cât a apucat inainte de pandemie, a împărțit camera cu colegele de clasă. Pentru ea a fost relaxant, insă din pricina pandemiei școala s-a mutat în mediul online „mult prea repede”, consideră Florentina.

Florentina, next to the window in her home
UNICEF/Catu

La început, eram foarte timidă. Poate acum nu se cunoaște. Nu puteam nici să vorbesc, chiar dacă încercam. Mă încurcam în vorbe. Programul UNICEF „Împreună pentru viitor” m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt.

Florentina

Prima experiență cu școala online a fost grea, chiar și pentru un elev agil

„Am fost demoralizată; la început nici profesorii nu erau pregătiți pentru asta. Eram obișnuită în clasă, înțelegeam mai bine ce ne învățau profesorii, eram și cu colegii. Timpul trecea și mai repede, iar învățatul nu era obositor pentru ochi.”, ne-a spus Florentina.

Curiozitatea și perseverența o ajută însă să treacă mai repede și mai ușor peste astfel de situații. Acum se descurcă bine în mediul online. Avantajul pe care i l-a oferit școala de acasă a fost că a petrecut mai mult timp cu familia și și-a ajutat surorile la teme, lucru care a bucurat-o nespus.  

În timpul școlii de acasă, s-a trezit în fiecare dimineață în jurul orei 6, ca să îi împletească părul Cristinei „pentru că nu pleacă de acasă fără să îi fac eu părul”, ne-a spus zâmbind Florentina. Apoi o ajuta puțin pe mama ei, cu ordinea prin casă, și abia după aceea se pregătea pentru ore. „Am avut multe teme!”, ne-a zis cu o oarecare amărăciune.  

Accesul la internet a fost o mare problemă, dar părinții nu s-au lăsat până nu au rezolvat situația, chiar dacă routerul și-a găsit locul „undeva pe sus, prin baie”, ca să prindă semnal.

Prin efortul părinților, cele trei surori au avut tot ce le-a trebuit pentru școala online.

Tatăl Florentinei lucrează la Onești și face naveta zilnic. Familia se descurcă dintr-un salariu, alocațiile fetelor și din ce produce în propria gospodărie. Mama are grijă de gospodărie în mare parte a zilei.     

Chiar dacă alți colegi de școală de-ai Florentinei își doresc să plece de tot din România, ea este ferm hotărâtă să rămână în țară. „Ca să schimb anumite lucruri”, spune cu determinare. „Vreau să fiu un medic bun care să îi dea atenție fiecărui pacient”.

Enya, Florentina's youngest sister, sits in the sun
UNICEF/Catu
Cristina, the second sister of Florentina, arriving from school
UNICEF/Catu

Empatia ar trebui sa fie obligatorie în unele meserii

Florentina își dorește să devină medic pediatru. Ca să ofere un alt tip de experiență copiilor pe care îi va trata ea, mult mai bună decât cea trăită de ea în copilărie, când a stat șase luni într-un spital din Iași. „Eu spuneam că mă doare, dar ei nu credeau. Și asta m-a făcut pe mine să fiu mult mai ambițioasă și să vreau ca eu, când voi fi medic, să ascult pacientul și să-mi dau foarte mult interesul, să îl ajut”.

Atunci și-a hotărât viitoarea carieră. A ales să studieze la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", la specialitatea Științe ale naturii, pentru că  visează să-și continue studiile la Universitatea de Medicină din Iași.

Florentina s-a născut cu o boală care îi afectează articulațiile. Artrită idiopatică juvenilă.

“Greu pentru un copil să sufere și să suporte durerile astea.”, ne-a spus ea, cu tristețe.

Medicii îi spuneau că sunt dureri de creștere și nu îi înțelegeau suferința. Până în prezent, a avut cinci fracturi și inițial fusese diagnosticată cu boala oaselor de sticlă.

De curând, a aflat că mai are și o boală genetică, la fel ca sora ei Cristina, care îi afectează inima.  

Vorbește cu pasiune despre școală, despre activitățile extrașcolare la care participă cu bucurie și din care încearcă să absoarbă cât mai mult. Problemele de sănătate cu care se confruntă nu o dau înapoi de la drumul pe care este hotărâtă să meargă. Le privește cu o oarecare detașare, deși i se simte în glas îngrijorarea pe care încearcă să o ascundă.

Își dorește să ajungă la mare pentru că îi place căldura. Deocamdată însă, venitul modest al familiei se duce pe studii și tratamente medicale. Din fericire, este multă armonie în familie, iar asta e tot ce contează. Se simte din plin rolul benefic al părinților.      

Florentina, together with her sisters and mother
UNICEF/Catu

Copiilor le cresc aripi atunci când au sprijinul părinților

Geanina, mama Florentinei, s-a căsătorit devreme, la 17 ani, iar un an mai târziu a adus-o pe lume pe Florentina. Este mulțumită că măcar a terminat liceul, dar pentru fetele ei își dorește mai mult.

„Nu trebuia să mă căsătoresc așa devreme. Nu pentru că am ajuns rău. Pentru că am dat peste un soț extraordinar de bun și absolut tot ce avem nevoie ne oferă. Dar o fost greu... Nu zice nimeni să nu te căsătorești, dar trebuie să-ți trăiești copilăria, că asta este cel mai important. Cu copilăria nu te mai întâlnești niciodată.”, ne-a spus mama Florentinei.

Geanina este foarte deschisă în comunicarea cu fetele ei. A încercat să le modeleze așa cum a știut ea mai bine și cum a simțit. A fost forțată de împrejurări să se maturizeze mai repede.

„Trebuie să îi înțelegi și tu pe ei, și ei pe tine, ca să poată fi comunicarea aia bună între părinți și copii. Asta contează foarte mult.”

În perioada 2017-2019, a participat la două sesiuni de educație parentală organizate de către Asociația HoltIS în cadrul programului UNICEF „Împreună pentru viitor”.

Acestea i-au fost de mare folos. I-au dat încrederea că felul în care și-a crescut copiii până atunci era cel potrivit. A învățat și lucruri noi, de care nu uită să țină cont.     

Pentru ea, școala fetelor este absolut prioritară. Până să existe microbuz dedicat care să transporte copiii la școala din Dealu Morii, mama o ducea pe Florentina la cursuri, cu mașină de ocazie.

„Pierdeam foarte mult timp, dar dacă ea trebuia să ajungă la școală, am făcut tot posibilul să merg cu ea. Odată, a venit o ploaie așa de mare că o luat și puii care erau prin curte. Dar nici n-a mai contat. Școala era mult mai importantă”, ne-a spus mama Florentinei.

Florentina's father working the land in the back garden
UNICEF/Catu

De la începutul acestui an academic, Florentina face parte din Clubul HoltIS, o inițiativă a Asociației HoltIS, în cadrul programului „Împreună pentru Viitor”. Activitățile care se desfășuram la acel moment exclusiv online îi ajutau pe copii, printre altele, să își găsească vocația pentru viitoarea profesie.

Florentina a aflat că inteligența care predomină la ea este cea logico-matematică.

Jocurile de creativitate și de exprimare la care a participat la club le-a testat și acasă, cu surorile ei. Așa a descoperit Enya, la cei 9 ani ai ei, că îi place „dezvoltarea personală”, imediat după matematică și sport. 

Enya este toată un zâmbet și o bucurie. Are o energie fantastică. Vede în surorile ei mai mari un real model. Mai ales în Florentina, care a ajuns să studieze la ce liceu și-a dorit, datorită voinței, disciplinei și perseverenței de care dă dovadă zilnic.

Toți din familie sunt recunoscători pentru că se au unul pe celălalt și nu se plâng de nimic. Se bucură nespus de fiecare moment pe care îl petrec împreună și se sprijină necondiționat. Pentru ei, aceasta este fericirea.

Florentina sitting on a chair at home
UNICEF/Catu