O lecție despre cum poți alege iubire în loc de ură

 10 MAI 2022 - Anastasiia Konovalova îl scoate pe Kyril, băiețelul ei de doi, la o plimbare în apropierea apartamentului lor din Obor, București. Este prima lor zi în noul apartament, au locuit timp de două luni cu alte nouă familii undeva la marginea orașului, iar acum tot ce își dorește este ca fiul ei Kyril să fie fericit în noua locuință. Îi cumpără doi covrigi pe care și-i alege chiar el, iar apoi îl ridică pe umerii săi, pentru ca el să vadă lumea și primăvara liniștită, care înflorește peste tot în jurul blocurilor.

Anastasiia a ajuns în București în martie 2022, împreună cu băiețelul ei, lăsându-și în urmă orașul, soțul, părinții și o viață fericită și împlinită ca mamă, soție și director adjunct al unei școli private numită Ostrov (Insula). A făcut-o pentru fiul ei. Din toate rolurile pe care le are, l-a ales pe cel de mamă. Chiar dacă fiul ei s-a îmbolnăvit la sosirea în țară, Anastasia nu și-a abandonat vocația, aceea de a le preda copiilor, asigurându-se că duc o viață normală, că învață să citească și să scrie în ucraineană și că își prețuiesc cultura.

Împreună cu câțiva colegi ai săi din Odessa au mers la Gara de Nord din București, unde oră de oră sosesc  grupuri mari de refugiați și și-a făcut vocea auzită. “Suntem profesori, vrem să predăm, lăsați-ne să predăm undeva, gratuit, dați-ne această șansă și îi vom ajuta pe copii”.

În mai puțin de o săptămână, 50 de copii ucraineni cu vârste între 5 și 10 ani învățau să citească și să scrie în ucraineană și participau la orele de matematică și științe. Iar numărul copiilor care au nevoie de educație a crescut exponențial zi de zi. Anastasiia își amintește de acele zile în care lua tramvaiul către noua insulă de normalitate a elevilor ei, un liceu din centrul Bucureștiului unde în prezent aproape 230 de copii vin în fiecare zi pentru a învăța și pentru a-și petrece timpul împreună cu alți copii.

“Mă uit în jurul meu și-mi amintesc de orașul meu și de cum ne duceam traiul acolo. Spuneam că e plictisitor, dar eram fericită.  Acum, aici, ce încercăm eu și colegii mei, este să le dăm copiilor putere, puterea de a nu urî. Au toate motivele să urască, dar ura nu este o soluție”.  

Unele dintre cele mai dificile zile sunt cele în care copiii află despre rudele lor care au fost ucise în Ucraina. Și fiecare zi poate fi astfel. Starea emoțională a copiilor este esențială pentru procesul de învățare, iar Anastasiia și colegii ei fac din asta o prioritate, încercând să nu le ascundă realitatea, dar ajutându-i în același timp să se vindece și să crească.

Când intri în clasă, vezi chipuri frumoase și luminoase care te fac să uiți de ororile pe care majoritatea acestor copii le-au trăit în ultimele luni.

După voioșia și lejeritatea cu care Anastasia le predă copiilor limba engleză prin jocuri și cântece, dar și după calmul și stăpânirea de sine cu care interacționează cu persoane precum președintele Germaniei sau Prima Doamnă a Statelor Unite, ai putea uita că este și Anastasia este o mamă refugiată și un om care trebuie să-și echilibreze viața personală cu cea profesională.

“În această dimineață au bombardat centrul comercial din apropierea casei noastre, nu mai există ferestre. Mda, așa e în război”, adaugă ea, concentrându-se pe ce e mai important: copiii ei.

“Acasă” este un cuvânt cu o semnificație sacră pentru toți refugiații ucraineni, iar Anastasiia își dorește să se poată întoarce acasă, pentru a reconstrui țara  și pentru a oferi un viitor strălucitor și pașnic tuturor elevilor săi, care la finalul zilei, își reîntâlnesc părinții și se îndreaptă către locuințele lor temporare.

Mergând către tramvaiul care o duce acasă la fiul ei Kyril și la cursurile pe care le ține în mediul online pentru copiii ucraineni din Odessa sau din alte părți ale Europei, Anastasiia zâmbește, iar ochii ei oglindesc pentru o clipă lumina pe care a adus-o pe chipurile copiilor pe parcursul zilei.