Mesajul unei mame din Ucraina: „Fiecare copil este copilul nostru”

Războiul a transformat-o pe această jurnalistă într-o mamă refugiată cu trei copii. Trecând granița în România, aceasta a găsit sprijin pentru a-și putea continua călătoria.

Roxana Grămadă
Olena and her three daughters in front of a Blue Dot hub
UNICEF/UN0624664/Holerga
18 Aprilie 2022

ROMÂNIA, Sighetu Marmației, 13 martie 2022 - Când soțul ei i-a spus să-și facă imediat bagajele, Olena a văzut cât de ușor este să piardă totul: confortul casei ei din centrul orașului Kropyvnytskyi, meseria de jurnalist, familia ei.

„Tot ceea ce era important înainte, acum sunt doar lucruri, doar haine. Nimic nu este mai important decât să îți iei copiii și să pleci [cu] nimic altceva”, spune Olena, care este pe drum cu fiica ei de șase ani Afina și doi dintre copiii soțului ei, Sasha, care are 20 de ani, și Eva, tot șase. Ea a promis că va avea grijă de ei.

Cele patru și-au părăsit casa în panică după ce aeroportul din orașul lor a fost bombardat. Au rămas cu prietenii, sperând că se vor întoarce acasă. Speriate de sunetul sirenelor, Afina și Eva au învățat să intre înăuntru și să se ascundă când este nevoie. Bombardamentele nu s-au oprit, iar când prietenii au spus că într-o oră pleacă cu o mașină, au profitat de ocazia improvizată.

Luptele s-au intensificat în urma lor, iar Olena se roagă pentru toți cei care au rămas: mama ei și tatăl ei, soțul ei, prietenii ei. Fetele au întrebat de ce pleacă. De asemenea, cer să vorbească cu tații și bunicii lor în fiecare zi.

După o zi și jumătate de drum, Olena și fiicele ei au intrat în România la punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației. Pe podul de la graniță, Olena a văzut jucării aranjate pentru copiii ucraineni care ajung în România. „Nu îmi venea să cred asta, spune Olena, atinsă de generozitatea voluntarilor români. Că toată lumea ne poate ajuta. În Ucraina îi vedem pe toți luptând”, spune Olena.

Ea mai spune că a fost ajutată în centrul Blue Dot, sprijinit de UNICEF, chiar după punctul de frontieră, unde s-au înregistrat, au primit informații de călătorie, au programat un transport până la gară și s-au odihnit în cortul destinate Mamei și Copilului. Afina și Eva au desenat imagini cu cer ploios și pisoi cu ochi înstelați, precum cei pe care i-au lăsat acasă.

„Am avut o jucărie, un iepure, „Rostyk”,” spune Eva. „Nu știu unde este. Ne-am împachetat lucrurile în grabă, pentru a pleca cu mama, l-am lăsat. Deci, fără jucării în rucsac. Apoi am primit o libelulă mică, noul meu prieten.”

Eva si Afina intr-un centru Blue Dot
UNICEF/UN0624666/Holerga
Eva (stânga) și Afina (dreapta), în vârstă de șase ani, și-au expus picturile la centrul Blue Dot, susținut de UNICEF, de la granița Sighetu Marmației din România, după ce au fugit din calea pericolului din Ucraina, alături de mama lor.

Sasha este studentă la ecologie la Academia Națională de Tehnologie din Odesa. Înainte de izbucnirea războiului,  se pregătea pentru examenul de licență. Încă șocată de despărțirea de familia ei și de veștile prietenilor care și-au pierdut frații sub dărâmăturile caselor lor, Sasha a avut puțin timp să se gândească la alte lucruri, înafară de a rămâne în viață. Din fericire, are sprijinul Olenei.

„Ne gândim că vom merge undeva pentru o perioadă, iar când totul se va termina, ne întoarcem [și] vom ajuta la construirea țării noastre din nou”, spune Sasha. „Vrem doar ca acest război să înceteze. Fiecare cuvânt, fiecare interviu, fiecare fotografie, fiecare videoclip poate [ajuta] să se oprească.”

Familia se îndreaptă spre Turcia, unde un prieten le-a oferit ajutor. Ea speră să-și găsească de lucru acolo. Banii vor fi de folos acum că toți ceilalți din familie și-au pierdut locul de muncă.

Atunci când conflictele îi îndepărtează pe copii de casele lor, ei se confruntă cu multe pericole, cum ar fi lipsa de îngrijire medicală esențială, lipsa accesului de apă curată și alimente și riscul traficului de persoane. Centrele Blue Dot se asigură că toți copiii, în special cei mai vulnerabili, sunt monitorizați, protejați și în siguranță, în timpul fiecărei etape a călătoriei lor.

UNICEF lucrează cu parteneri pentru a stabili o rețea de centre Blue Dot pe rutele de migrație pentru mame și copii, pentru a oferi servicii esențiale și pentru a asigura siguranța acestora în întreaga regiune.

Centrul Blue Dot din Sighetu Marmatiei a fost primul centru de acest tip deschis în România, în strânsă colaborare cu Ministerul Familiei și Tineretului prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Direcția Generală pentru Protecția Copilului, Consiliul Județean din Maramureș, și multe alte autorități regionale și locale și ONG-uri.

Autoritățile și voluntarii din următoarele organizații oferă sprijin 24/7 inclusiv: Prefectura Maramureșului, Municipiul Sighetu Marmației, cel puțin 210 voluntari din peste 15 organizații neguvernamentale, Crucea Roșie, Serviciul de Ajutor Maltez în România - Sucursala București, Biserica Ortodoxă a României, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului, Episcopia Ucrainei, Protopopiatul Ucrainei, bisericile neoprotestante și comunitatea evreiască din România.