Lacrimi curg în Dunăre

Familiile care fug din calea războiului din Ucraina împărtășesc povești despre tristețe și determinare.

Toby Fricker
Aurelia and her son fleed Ukraine in a hurry and arrived at Isaccea border cross, in Romania
UNICEF/UN0602241/Câtu
25 Martie 2022

ISACCEA, România – „Plâng de două zile”, spune Olena, în timp ce povestește cum a fugit de acasă, din calea conflictului din Ucraina. „Soțul meu a spus că ar trebui să plec pentru a-l proteja pe băiatul nostru.”

Olena și Yaroslav, în vârstă de 8 ani, sunt doar două persoane dintre miile de refugiați, majoritatea femei și copii, care tocmai au pășit pe uscat în Isaccea, un oraș-port din estul României, după ce au traversat Dunărea cu un bac aglomerat. Dar, în timp ce toți cei care au fugit din calea conflictului sunt ușurați că au ajuns în siguranță, mulți dintre ei se confruntă, de asemenea, cu o incertitudine enormă cu privire la ceea ce va urma.

„Nu știu unde mă voi duce acum, dacă îmi voi revedea vreodată soțul”, spune Olena. Este o poveste tragică și disperată, un ecou al fiecărei femei și al fiecărui copil pe care îi întâlnim. Sentimentul de șoc în rândul acestor familii este palpabil, deoarece descrie modul în care viața lor a fost data peste cap de acest conflict.

„Le-am spus [fiicelor mele] că este o vacanță de câteva săptămâni”, spune Iryna, care a ajuns mai târziu cu o barcă. Ea spune că a încercat cu disperare să gestioneze anxietatea în creștere resimțită de cele două fiice ale ei, Dasha de 5 ani și Masha de 8 ani, față de ceea ce se întâmplă.

Olena and 8-year-old Yaroslav
UNICEF/UN0601654/Moldovan
Olena and 8-year-old Yaroslav are just two of the thousands of people, mostly women and children, who have just stepped onto land in Isaccea, a port town in eastern Romania, after crossing the Danube River on a crowded ferry.

Scenele actuale sunt într-un contrast puternic cu ceea ce angajații de la docurile din Isaccea ar fi văzut cu doar câteva săptămâni în urmă. Cu câteva săptămâni în urmă, bacul transporta doar familiile care plecau în concediu, oameni de afaceri care călătoreau pentru întâlniri sau oameni care mergeau să-și viziteze rudele sau prietenii. Astăzi, această călătorie cu bacul este pentru mulți oameni o încercare disperată de a se salva pe ei înșiși și pe familiile lor.

„Am plecat pentru copiii mei”, spune Iryna. „Nu aș fi plecat, dacă nu ar fi fost fiicele mele”. Ne-a aratat un ghiozdan colorat pe care au reușit să îl umple cu cărți. În afară de asta, singurele lucruri pe care le-au luat cu ele au fost câteva alimente, medicamente și câteva articole de îmbrăcăminte.

Iryna și-a lăsat familia, casa și afacerea în urmă, pentru că pericolul nu i-a lăsat de ales. „Nu am dormit deloc, nu-mi amintesc să fi dormit. Sirenele sunau și eram în subteran”, spune Iryna în timp ce se străduiește să povestească ororile din ultimele zile.

„În Odesa, aveam un magazin în care vindeam haine frumoase, dar acum nu îmi pot imagina ce se va întâmplă.” Ea spune că soțul ei, un marinar, era în străinătate când a început conflictul. Irynei îi este dificil să reflecteze la viața pe care și-a construit-o alături de familia ei, o viață pe care a trebuit să o lase în urmă pentru siguranța copiilor ei.

Masha, left, and Dasha play games on mobile devices after arriving in Isaccea, Romania, with their mother.
UNICEF / Toby Fricker
Masha, left, and Dasha play games on mobile devices after arriving in Isaccea, Romania, with their mother.

Sunt nouă ore de mers cu mașina spre nord până la orașul Sighetu Marmației,  pe lângă peisaje senine și Carpații acoperiți de zăpadă. Femeile și copiii lor sosesc cu sutele, dacă nu miile. Unii sosesc cu mașini, dar cei mai mulți sunt doar cu trollere și rucsacuri în spate, cu strictul necesar.

Nu există o apă de traversat aici, dar poveștile sunt similare.

Maria și fiica ei de 3 ani, Ksenyna, stau într-un spațiu „Blue Dot”. Înființat UNICEF și ICNUR, împreună cu autoritățile și partenerii locali, centrele Blue Dot oferă informații și îndrumări pentru persoanele care sosesc, servicii de reunificare a familiei atunci când este necesar și un loc pentru copiii, pentru ca aceștia să se odihnească și să se joace puțin.

„Am un motiv pentru care sunt aici”, spune Maria. „Este pentru fiica mea, i-a fost foarte frică.” Ksenya este concentrată pe Krosh, jucăria pufoasă pe care a adus-o cu ea. În fundal, vocile și strigătele copiilor străpung aerul înghețat.

Maria a fugit acasă când atacurile au început la câțiva metri de casa lor. „A fost prea periculos să rămân”, spune ea. „Am avut ceva de lucru înainte, dar nu am idee ce ar trebui să fac acum, nu am nimic.” Ea așteaptă contactul unui prieten să o ia și să o ducă în Moldova. Ea este recunoscătoare că acum este în siguranță. Dar viitorul familiei este incert, una dintre numeroasele tragedii nesfârșite ale războiului.

Prioritatea comună în rândul fiecărei familii care sosește aici sunt copiii. În ciuda faptului că și-au lăsat în urmă soții, partenerii și familia, fiecare mamă și-a exprimat clar decizia de a face tot ce se poate pentru a se asigura că copiii lor au un viitor.

Pacea ar face ca aceste lucruri să fie mult mai ușoare, de aceea avem nevoie disperată de ea.