Drumul lui Alexandru, peste dealuri

Unii copii au o putere fantastică de a trece prin experiențe înfiorător de dureroase, fără să-și piardă inocența, bunătatea și bucuria. Ei sunt lecții de viață cu adevărat valoroase

Luise Vuiu (text); Adrian Câtu (photo)
Alexandru and his sister, leaving school for home
UNICEF/Catu
26 Iulie 2021

Din 2018, la Școala Gimnazială “George Apostu” din comuna Stănişeşti, județul Bacău, rata abandonului școlar este zero. În 2015 însă, 8 elevi și-au abandonat studiile gimnaziale.

Profesorii și elevii formează o echipă care se motivează reciproc să înlăture bariere. I-au ajutat toate cursurile de perfecționare și proiectele UNICEF desfășurate în școală de-a lungul anilor, printre care, cel mai recent, „Împreună pentru viitor”, derulat în parteneriat cu Ministerul Educației, Agenția „Împreună”, Asociația Holtis și Școala de Valori.

În biroul doamnei directoare și în cancelarie, copiii intră cu tot curajul. Aici găsesc multă afecțiune și înțelegere. Școala este bine îngrijită, iar pe pereții sunt afișate realizările elevilor. În această comunitate mică și unită l-am cunoscut pe Alexandru.

Doamna dirigintă l-a prezentat cu multă apreciere. Alături de el se afla sora lui, Ana-Maria. Amândoi învață în aceași clasă, deși Ana-Maria are 13 ani, iar Alexandru va împlini anul acesta 18 ani. De curând, au terminat clasa a VII-a. Cei cinci ani petrecuți din spital în spital, în perioada 2010-2015, l-au ținut pe Alexandru departe de școală.

Perseverența unor copii de a merge la școală este uimitoare

Până la școală, Alexandru merge pe jos șase kilometri dus-întors, traversând câteva dealuri, pe orice vreme. Face drumul acesta de doi ani, de când merge la școala din Stănişeşti. Până atunci, el și sora lui, au studiat la școala din satul Burdusaci, la care ajungeau mergând pe jos un kilometru și jumătate, apoi încă trei cu microbuzul. Era mult mai departe, așa că au hotărât să meargă la Stănişeşti, chiar dacă drumul se face doar la pas și presupune un real efort fizic, mai ales când vremea este neprietenoasă. 

Dar Alexandru și sora lui nu se plâng, deși se trezesc zilnic la 05:30. Nici fratele lor mai mic, Andrei Francesco, elev în clasa pregătitoare la aceeași școală, nu se plange de program sau de drumul cel lung. Uneori, Andrei este nevoit să meargă singur la școală, pe același traseu. De cele mai multe ori însă este însoțit de frați sau de alți copii din sat. Din toamnă, li se va alătura și un alt frate, David Matei, care va merge la grădiniță „pe jos, cu picioarele lui, nu în cârca cuiva”, zice Alexandru. Din fericire, porcii mistreți care mișună prin zonă nu s-au arătat până acum în timpul zilei. 

Mezinul familiei, Luca, are aproape doi ani și deocamdată stă acasă cu mama. Cătălin, fratele cel mare, care a împlinit de curând 20 de ani, a studiat nouă clase, apoi s-a hotărât să plece la muncă în Germania.    

In class, Alexandru draws a tractor
UNICEF/Catu
Alexandru prepares to get out of class and leave home
UNICEF/Catu

Deși profesorii i-au sfătuit să nu se ducă la școală când plouă sau ninge, cei trei elevi sunt mereu prezenți la clasă. Îi încurajează și mama: „Doar dacă, cine știe, este vremea prea urâtă, stau acasă. Altfel, trebuie să facă tot efortul să meargă la școală.”

Doar pandemia i-a pus în situația de a face școala de acasă. Alexandru nu părea foarte afectat de acest lucru. „A fost un pic cam greu, dar ne-am descurcat.” El și sora lui au primit tabletele necesare prin programul „Împreună pentru viitor”. Clasele a VII-a și a VIII-a au fost prioritare. Cu măștile este mai greu. La început, le primeau gratuit. Acum, le cumpără pe datorie.

În micul lor sat, Crăiești, deși aflat între dealuri, semnalul de voce și internet este bun. Au și curent electric. Sunt norocoși față de unii dintre copiii din alte cătune învecinate, care încă învață la lumina lumânării.   

Dar lui Alexandru tot mai mult îi place să fie prezent fizic la școală. „Sunt unele lecții pe care poate nu le înțelegem. Și la școală le înțelegem mai bine. Profesorii ne explică altfel.”, ne-a spus el. Și este, probabil, mai greu să învețe de acasă, având în vedere că mama și cei cinci copii împart aceeași cameră în perioada rece a anului, singura pe care își permit să o încălzească, din cele două pe care le are casa.

Tatăl lucrează în Italia ca să ajute financiar familia. Deși are verișori care locuiesc în același sat, cu care se înțelege foarte bine, când au făcut școala de acasă, lui Alexandru i-au lipsit colegii de școală care îi sunt și prieteni. La început, nu i-a fost prea ușor să își facă prieteni la școală. Urmele accidentului suferit în copilărie sunt încă vizibile.

Alexandru climbs up a path on his way home
UNICEF/Catu
Alexandru's foot in the mud
UNICEF/Catu

Când viața îți oferă o a doua șansă, lupta merită tot efortul

La vârsta de șapte ani, întâmplarea a făcut ca Alexandru să se afle în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Așa s-a ales cu o arsură severă pe față și pe corp.

După trei săptămâni de stat în comă la spital, Alexandru s-a reîntors la viață, deși medicii îi spuseseră mamei că nu va supraviețui, iar dacă se va întâmpla asta, va fi infirm toată viața. Accidentul i-a afectat și mobilitatea.

Așa că a luptat pentru fiecare clipă de viață și a suportat tot chinul prin care a trecut în încercarea de a se reface. Trei luni de zile a stat în spital. Apoi a ajuns acasă și, încet, încet a început să meargă din nou. Doctorii s-au străduit să îi reconstruiască fața afectată serios de arsură, prin numeroasele operații estetice care au avut loc pe parcursul celor cinci ani cât Alexandru a copilărit prin spitale. Dar traumatismul a fost mult prea sever pentru ca urmele să dispară cu totul.

În 2015, după ce a terminat recuperarea, a început să meargă cu Ana-Maria la școală. La început, doar pentru companie și ca să aibă grijă de sora lui cea mică. Este foarte protectiv. Mergeau la școala din satul Dumbrava, satul natal al mamei, aflat în apropiere, peste un deal. „Profesorii i-or spus mamei ca să mă deie și pe mine la școală, că tot mă duc cu sora mea să o duc în fiecare zi.”

Avea 11 ani când s-a înscris în clasa întâi, la școala din Dumbrava, și așa a ajuns să parcurgă toți anii școlari, până în prezent, în aceeași clasă cu sora lui, în cele trei școli prin care au trecut.

„El și-o dorit să meargă la școală. Alții poate ar fi renunțat. La anii lui să o ia de la început, nu a fost deloc ușor”, povestește mama, cu emoție și mândrie.

Alexandru and his sister crossing the hills on their way home
UNICEF/Catu
Alexandru, on the hill path, looking back
UNICEF/Catu

Voința este esențială, dar sentimentul acceptării de către cei din jur împinge mai ușor limitele

Alexandru spune că a depășit și durerea și teama de a nu fi acceptat de cei din jur, mai ales de către colegii de la școală.

L-au ajutat și activitățile la care participă din septembrie 2020, în cadrul programului „Împreună pentru viitor”, la școala din Stănişeşti. Domnul profesor de limba engleză, unul dintre coordonatorii programului, îl implică mereu în diverse activități culturale – clubul de lectură, organizat de doamna profesoară de limba română, clubul de teatru în limba engleză și clubul de dans - pentru a-l stimula să descopere lucruri noi și pentru a se cunoaște mai bine cu colegii de școală. În fiecare marți, la ora 12.00, toată lumea din școală, elevi și profesori, se oprește din orice activitate și citește timp de 20 de minute.

„Am reuşit să mă descopăr, să socializez, să nu îmi mai fie ruşine cu chipul meu. Colegii au reuşit să mă accepte aşa cum sunt, chiar dacă la început mă jigneau. Am învăţat aici să lucrez în echipă, să ţin cont şi de părerile celorlalţi, mi-am dezvoltat abilităţile de comunicare, de socializare şi spiritul de echipă.” ne-a dezvăluit Alexandru.

Doamna dirigintă spune despre Alexandru că este un elev model pentru colegii lui, dar și pentru profesori, care îi oferă tot sprijinul lor și încearcă să îl implice în cât mai multe activități alături de ceilalți elevi din școală. Astfel, încet-încet, Alexandru nu s-a mai simțit marginalizat. Îi place rolul de un soi de „mentor” pe care vârsta mai mare față de colegii de clasă, i-l oferă. Sau poate experiența lui de viață cu adevărat eroică.

Se simte responsabil să îi ajute pe cei din jur și îi place să își ofere toată priceperea lui.

Îi ajută la teme pe sora și pe frații mai mici, îndeosebi la matematică. I se pare o materie ușoară, care îi și place. Atât la școala din Burdusaci, cât și la cea din Stănișești, a avut norocul de profesori de matematică foarte dedicați, care au reușit să îi trezească interesul față de această materie și plăcerea de a o studia. În topul preferințelor se află însă limba română.

Alexandr's mother greets her children returning home from school
UNICEF/Catu
Children's shoes full of mud in front of the door
UNICEF/Catu

Dacă s-a putut până aici, se poate și mai departe

Alexandru visează să devină un fermier modern, care să folosească cele mai noi tehnologii în agricultură. Știe exact ce tractor își dorește. L-a și desenat, în detaliu, la ora de dirigenție, în care au vorbit despre meserii. Talentul lui la desen începe să se manifeste considerabil. Îi place programarea, deși a avut până acum puține ore de tehnologia informației și comunicațiilor, dar și jocurile pe telefon.

Își dorește să rămână în satul lui și să dezvolte gospodăria părinților. Deși vrea să se concentreze pe agricultură, ține morțiș să studieze mai departe la liceu, nu la școala profesională. Este convins că liceul îl va ajuta mai mult să își ducă visul la îndeplinire. Vrea să acceseze fonduri europene, iar pentru asta „trebuie să fii bine pregătit”. Nici vorbă să renunțe la studii.   

Alexandru in front of a blue wall, at home
UNICEF/Catu

Mama îi încurajează constant pe copii. „Eu totuși am făcut opt clase. Ei de ce n-ar merge mai departe?! În viață îți trebuie educație. Fără, nu se poate”, a concluzionat aceasta.

Știe cât de grea poate fi viața, dar nu se plânge deloc.

Alexandru, holding his younger brother
UNICEF/Catu
Alexandru's mother, holding her youngest children
UNICEF/Catu