Copiii vulnerabili sunt acum mai puternici
Despre activitatea Centrelor Comunitare Integrate, parte a inițiativei România pentru fiecare copil
- English
- Română
Moinești, România. Mattias, 5 ani, un copil cu ochii mari și negri, alege dintre cărțile de joc numerotate de la 0 la 9 pe cea cu cifra 4. “Bravo, acum dă-mi și cartea care are vârsta ta pe ea”, spune zâmbind psihologul cu voce hotărâtă, voce care răzbate clar și prin ușa încăperii în care în Centrul Comunitar Integrat din Moinești se țin sedințele de psihologie și kinetoterapie.
În Centrele Comunitare Integrate, copiilor vulnerabili li se oferă sprijin integrat, gratuit și pe termen lung. Atât copiii, cât și părinții lor au acces la servicii de bază oferite de echipa comunitară - asistentul social, asistentul medical comunitar și educatorul, cât și la servicii specializate, create în funcție de nevoile fiecăruia și oferite de medic, psiholog, logoped, kinetoterapeut.
Pe partea cealaltă a ușii încăperii în care se află Mattias, pe unul dintre scaunele aliniate de-a lungul holului așteaptă o femeie tunsă scurt, cu o postură care denotă sinceritate și implicare - femeia este dincolo de ușă, dar în același timp lângă, aproape “lipită” de copilul ei. Larisa, 41 de ani, mama lui Mattias, însoțește fiecare “Bravo” spus de psiholog cu un zâmbet, investind aprecierile cu valoarea unei guri de aer sau a unui colac de salvare.
“Mattias a spus primul cuvânt la doi ani și zece luni. Se oprea brusc, câteodată chiar înainte să termine de zis cuvântul. Îl strigam și vedeam cum nu răspunde, cum rămâne uitându-se în altă parte”, își amintește Larisa și se simte în vocea și în privirea ei că încă îi este greu să vorbească despre momentul în care a decis că trebuie să facă ceva.
“La 4 ani am fost cu Mattias prima oară la doctor și doctorul și-a dat seama aproape imediat care este problema.” Mattias a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist în urmă cu mai puțin de un an.
Înapoi în cameră, băiețelul așază cărțile în ordine crescătoare, cu bucuria pe care o are orice copil atunci când se joacă. Împreună cu psihologul trec la un nou joc, cu cărți pe care diferiți copii sunt desenați jucându-se cu un câine, udând o floare, făcând un om de zăpadă. Mattias identifică fără nicio problemă cărțile, după cum îi cere psihologul.
Bogdan Petru Cehan, Directorul executiv al Centrului Comunitar Integrat, subliniază importanța oferirii de servicii integrate de către Centrul pe care îl conduce - “Spre deosebire de sate sau comune, unde poate nu există unele din serviciile pe care le oferim noi, aici, în oraș, avantajul Centrului este că noi reușim să oferim un pachet întreg, și nu peste două sau trei luni, ci acum, când beneficiarii au nevoie. În plus serviciile sunt gratuite.
Centrul Comunitar Integrat din Moinești deservește nu numai orașul Moinești, ci și șapte localități limitrofe și oferă inclusiv servicii de transport, atunci când persoanele care au nevoie de susținerea noastră nu se pot deplasa până aici. Profesioniștii noștri însă reprezintă cel mai mare atuu al Centrului”.
“Am început să venim la Centru din august 2022. Pe atunci Mattias nu desena, nu colora, se speria de mașini și de orice zgomot, țipa foarte des când ceva îl stresa. Am decis să ne mutăm din orașul nostru în Moinești și pentru că aici există acest centru și Mattias poate beneficia de un logoped, de psiholog, de kinetoterapeut”.
Din iunie 2021, când și-a început activitatea, Centrul din Moinești a înregistrat 781 de beneficiari unici.
Mattias se întoarce către mama sa - aceasta a intrat în încăperea în care are loc terapia, iar băiețelul începe să îi arate pe rând cărțile cu desene. “Sunt foarte recunoscătoare oamenilor din acest Centru, profesioniștilor, pentru tot progresul făcut de Mattias. Acum îmi spune “mama”, face fraze întregi, nu se mai sperie de zgomote, nu mai este așa nervos, e mai empatic” mai adaugă Larisa și bucuria ei pare perfect justificată de ușurința cu care Mattias comunică acum atât cu ea, cât și cu psihologul Centrului.
Specialiștii Centrelor Comunitare Integrate identifică și evaluează copiii vulnerabili pentru a le putea oferi apoi o schemă personalizată de servicii, prin care, atât ei, cât și părinții lor, își pot îmbunătăți calitatea vieții.
Centrele comunitare Integrate sunt parte a inițiativei „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România”, inițiativă ce beneficiază de un grant în valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Cinci astfel de centre oferă sprijin în Bacău, Brașov, Moinești, Colonești și Corbasca. Până în prezent, aproximativ 6.200 de copii și persoane care au în grijă copii au beneficiat de serviciile furnizate de Centrele comunitare integrate.