Copiii ucraineni își reconstruiesc viitorul: Șansa Renatei de a-și continua educația în România
După 365 de zile de război, povestea Renatei este povestea a peste 2,8 milioane de persoane care au trecut granița în România căutând să se adăpostească de furia războiului.
- Disponibil în:
- English
- Română
De mână cu mama ei, lângă blocul în care locuiesc în București, Renata, în vârstă de zece ani, aruncă o privire spre parc și ochii i se luminează când vede un grup de copii patinând pe gheață. "Acesta e patinoarul meu!", exclamă, și cuvintele îi zboară într-un mic nor de abur în aerul rece. "Îmi place atât de mult! Îmi amintește de acasă".
Dar în Ucraina joaca în aer liber nu mai era o opțiune pentru niciun copil atunci când Renata și familia ei au fugit din calea războiului și s-au refugiat în România. Când au plecat, orașul natal al Renatei, Odesa, nu mai semăna deloc cu locul în care își amintește că a crescut, unde mergea la școală și se întâlnea cu prietenii ei în parc. Ultimele ei amintiri de acasă sunt punctate de sirene care urlau în noapte și de zgomotul constant al rachetelor răsunând când aproape, când în depărtare. În ultimele luni petrecute acasă, pe măsură ce școlile s-au închis și atacurile s-au intensificat, Renata și-a petrecut tot timpul ascunsă în casă.
După 365 de zile de război, povestea Renatei este povestea a peste 2,8 milioane de persoane care au trecut granița în România căutând să se adăpostească de furia războiului. Ea este unul dintre cei aproape 40.000 de copii din Ucraina ale căror familii au găsit refugiu și locuiesc temporar în România. Toți au fost forțați să fugă din casele lor după luni nesfârșite de teroare, de escaladare a conflictului armat, și de distrugeri din zi în zi mai mari.
"Am fost nevoiți să fugim din Odesa după ce s-au închis școlile, pentru că o lăsam pe Renata singură acasă în fiecare zi când mergeam la serviciu. Blocul nostru nu avea un adăpost, așa că, la doar nouă ani, știa că atunci când urlă sirenele, trebuie să o ia pe Alpina, câinele nostru, și să fugă în baie. Acolo credeam că este cel mai sigur loc din apartamentul nostru. După ce o clădire a fost lovită în apropiere și o femeie cu un bebeluș de trei luni a fost ucisă, m-am gândit că nu putem ști dacă următoarea rachetă nu va lovi blocul nostru. Eram îngrozită că într-o clipă aș putea să-mi pierd familia, fiica", își amintește Natalia, mama Renatei. Pentru că nu ieșiseră niciodată din Ucraina, membrii familiei s-au temut să plece, dar cu toate acestea, au ales să fugă.
Au ajuns la granița cu România după o călătorie grea, iar voluntarii i-au ajutat să ajungă la București, unde au fost duși mai întâi la un centru de refugiați foarte aglomerat. Natalia are lacrimi în ochi când povestește: "Îmi voi aminti mereu acea dimineață. Am ajuns înainte de răsărit, ploua și eram cu toții atât de obosiți. Renata nu mai văzuse niciodată atât de mulți oameni înghesuiți într-un singur loc. Unii dormeau pe saltele, alții pe jos, fiecare fura un moment de odihnă pe unde putea. Renata a început să mă tragă de mână și să se dea înapoi, și îi curgeau lacrimi, implorându-ne să o ducem acasă. Soțul meu și cu mine ne-am simțit atât de neajutorați atunci - Renata plângea, eu plângeam, soțul meu plângea."
În afară de riscurile fizice cauzate de război și de călătoriile dificile în căutarea unui refugiu, zeci de mii de copii ucraineni, la fel ca Renata, se confruntă cu nenumărate alte provocări ale traiului zilnic în condiții de stres și incertitudine. Faptul că nu pot să-și continue educația, că sunt deconectați de familia extinsă și de prieteni, că nu știu dacă aceștia sunt în siguranță, că se întreabă în permanență dacă își vor revedea vreodată casele, sunt factori care prezintă riscuri serioase pentru sănătatea psihică a copiilor.
Viața Renatei a început să se mai lumineze atunci când voluntarii au ajutat familia să se mute într-un alt centru, unde mai erau și alte familii cu copii, iar ei aveau propria lor cameră. "Prima mea amintire din România este cât de mult îmi doream să avem un loc în care să locuim, unde să fim doar noi, și o școală la care să merg dimineața, așa cum aveam în Odesa, acasă", spune Renata despre primele zile petrecute în București.
Nu a durat mult până când mamei Renatei i s-a oferit ocazia de a o ajuta pe fiica ei să-și continue educația și de a oferi sprijin și copiilor altor refugiați. Educația Nataliei și talentul ei pentru limbi străine au ajutat-o să învețe rapid limba română, și, la doar o lună de la sosirea în București, a ajuns să vorbească fluent.
A început să lucreze cu Asociația ANAID din București, unul dintre ONG-urile pe care UNICEF le sprijină în implementarea programelor pentru refugiați. Primăria Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, Asociația Anaid și UNICEF au deschis un centru educațional unde copiii din Ucraina au un spațiu sigur pentru a-și continua educația online și pentru a primi lecții de limba română, o componentă-cheie pentru accesul lor în sistemul național de educație din România. Aici Natalia a putut oferi ajutor, predând limba română copiilor refugiați în cadrul școlii de vară.
"Cred că este minunat că mama m-a ajutat pe mine și pe alți copii ucraineni să învățăm limba română în timpul verii", spune Renata, iar apoi adaugă: "Mama mea a fost lângă mine în fiecare zi". Centrul le-a oferit Nataliei și Renatei un loc sigur în care să meargă împreună, pentru a putea fi una lângă cealaltă în timpul acestei tranziții dificile. "Ca părinte, anul acesta m-a învățat să fiu un pic mai caldă, să ascult ceea ce îmi spune copilul meu", spune Natalia.
Progresul extraordinar al Renatei pe parcursul verii este o dovadă a impactului real pe care activitățile susținute de UNICEF l-au avut în vieților celor 150 de copii ucraineni care au participat la școala de vară. Învățând din greu și ajungând să vorbească aproape fluent în limba română în doar două luni, Renata a reușit să promoveze o testare de admitere, inclusiv un test de limbă română. Astfel a obținut un loc într-o școală de stat, unde a început clasa a patra în septembrie.
Faptul că este singurul copil ucrainean din școală nu a descurajat-o pe Renata. Este un copil vesel, merge cu plăcere la școală și este conștiincioasă în ceea ce privește orele de curs și temele pentru acasă. Zâmbește larg când spune: "Materia mea preferată este matematica, mă descurc chiar bine".
Mama ei este tare mândră de Renata pentru modul în care reușește să înflorească în aceste vremuri grele. "Nu am văzut niciodată acest curaj în ea înainte, când eram în Ucraina. Sunt incredibil de mândră de această ambiție pe care și-a descoperit-o de a învăța și de a scoate tot ce e mai bun din viața ei de aici." Zâmbetul ei pare că încălzește totul în jur când adaugă, "Mi-aș dori ca fiica mea să nu mai știe ce este războiul, ce sunt alarmele sau că oamenii sunt uciși în Ucraina. Îmi doresc ca ea să aibă o viață sănătoasă. Îmi doresc să i se îndeplinească toate visele".
De la începutul războiului, copiii ucraineni au fost privați de 365 de zile de școală, de joacă și de amintiri pe care le-ar fi avut acasă. Pe măsură ce numărul refugiaților a crescut în România, UNICEF a înființat, alături de partenerii săi, centre de joacă și educație, a oferit materiale didactice pentru peste 17.000 de copii și a pus la punct programe care au ajutat peste 8.000 de copii din Ucraina să își continue educația. UNICEF sprijină în mod activ includerea copiilor refugiați în sistemul național de educație, oferind susținere Ministerului Educației în furnizarea de cursuri de limba română, extinderea serviciilor educaționale română și ucraineană și formarea profesorilor pentru a răspunde nevoilor copiilor care învață în condiții dificile.
