Copiii înfloresc în școlile incluzive

Experiențele pe care copiii le au la școală pot fi definitorii în a trasa începuturi de drum către cariere de succes. Iar sprijinul familiei este esențial

Luise Vuiu
Alexandra in her room, at home
UNICEF/Catu
03 Iunie 2021

Alexandra este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Bacău. Anul acesta școlar a învățat doar de acasă, deși școala a fost deschisă în septembrie și octombrie, însă ea a vrut să se simtă în siguranță. Îi este teamă de virusul care a dat peste cap viața tuturor. Nevoile ei sunt puțin diferite de cele ale colegilor, de care îi este dor și cu care ține legătura online.  

Are toate facilitățile pentru învățământul digital și se descurcă foarte bine cu tehnologia. Doamna profesoară de tehnolofia informațiilor și a comunicațiilor (TIC), Afrodita Timofti, este dascălul ei preferat, care o inspiră. „E foarte drăguță. E fericită întotdeauna. Zâmbește mereu. Doamna de TIC mă crede elevul ei preferat. Am primit mulți de zece”.

Alexandra are dificultăți în a-și sincroniza vorbirea cu ceea ce gândește și vrea să spună. „Are un retard de limbaj expresiv, specific autismului”, ne povestește mama ei. Dar poate să scrie repede și ne-a uimit categoric cu abilitatea ei de a formula absolut spontan un mesaj pentru artistul ei preferat, Smiley, în care a îmbinat cu măiestrie cuvinte cheie din melodiile lui. Iar felul în care a fredonat unul dintre cântece ne-a dezvăluit complexitatea talentului ei artistic. Alexandrei îi place muzica și cântă în corul școlii încă din clasa întâi.  

Alexandra, in front of her computer showing one of her drawings
UNICEF/Catu

Deși printre pasiunile ei se numără desenul, matematica și informatica, de anul viitor își va continua studiile la o grupă de filologie. Mama ei speră că această modificare o va ajuta să își îmbunătățească abilitățile de comunicare, de citit și să-și dezvolte vocabularul și limbajul.

Profesorii au descoperit că Alexandra comunică mult mai bine și mai ușor în limba engleză. „O curiozitate neexplicată încă de nimeni”, spune mama.

Din octombrie anul trecut, participă activ la seminariile de dezvoltare personală și orientare în carieră, organizate în cadrul programului UNICEF „Împreună pentru viitor”, derulat cu Ministerul Educației, Agenția „Împreună” și Asociația Holtis. O încântă vizibil.

Își amintește că la prima întâlnire a dat un test menit să descopere tipul de inteligență care predomină la ea și este foarte mândră de rezultatul care i-a atribuit tipologia vizual-spațială Prima provocare în proiect a fost să realizeze un album cu poze de toamnă și este mulțumită de rezultatul final. Dar cel mai mult îi place să deseneze și să facă animații. Creionează personaje umane în propriul ei stil, care duce cu gândul la anime-urile japoneze. Animalele sunt însă preferatele ei, când vine vorba de desen. Cel mai adesea desenează „pisici imaginare”.

Mâța Tomberones, care ne dă târcoale curioasă și bucuroasă de oaspeți, o inspiră cu siguranță. Ea a botezat-o așa, spontan, în cabinetul medicului veterinar, unde a dus pisica după ce a găsit-o. E ușor să ne imaginăm unde s-a întâmplat întâlnirea cu Tomberones.   

Alexandra's schedule on the wall of her room
UNICEF/Catu
Animal toys neatly arranged in Alexandra's room
UNICEF/Catu

Unele etichete se dezlipesc mai greu

Alexandra a început școala puțin mai târziu, când s-a considerat că este pregătită. Unele experiențe s-au dovedit mai prietenoase decât altele.

„La începutul începuturilor, din clasa întâi până în a patra, totul a fost normal. Dar, încetul cu încetul, de la clasa a cincea până în a opta, a fost mai puțin ok”, spune Alexandra cu oarecare împăcare.

Avea mulți colegi băieți a căror zburdălnicie specifică vârstei interfera cu nevoia ei de mai puțină agitație. Totodată, mulți dintre colegii de școală dădeau adesea vina pe ea pentru toate boacănele pe care le făceau.  

A afectat-o îndeajuns de mult încât să-și amintească și acum, cu amărăciune, despre ora de TIC, când mouse-ul de la un calculator s-a stricat, iar toți colegii au dat vina pe ea. Era nevinovată și nimeni nu i-a luat apărarea. Se simțea neputincioasă. „Nu m-am apărat. Mă simțeam tristă. Spuneam că nu era vina mea, dar ei tot continuau”.

În schimb, la Colegiul "Vasile Alecsandri", unde învață în prezent, a descoperit o oază de bucurie. Nicăieri nu a găsit mai mult ajutor și bunăvoință, atât din partea profesorilor, cât și a colegilor. Aici și-a făcut prietene cu care se simte în largul ei și cu care poate să discute deschis.

Mama ei este foarte recunoscătoare. „Aici în liceu parcă am întâlnit un alt univers. Profesorii sunt open-minded, extraordinari, fără etichetări”. Își vede fiica fericită și asta contează cel mai mult. Este mândră de tot ce au realizat până acum. Numai ea știe prin câte au trecut împreună.

Alexandra holding her cat
UNICEF/Catu
Alexandra playing with her cat
UNICEF/Catu

Talentul susținut poate fi cea mai bună meserie

Strădania Alexandrei dă roade, iar mama ei se gândește cu grijă la viitor. Își dorește să o vadă un adult independent, cu o meserie care să îi asigure existența.

A participat cu interes la cele 10 ședințe online de educație parentală, organizate în cadrul programului „Împreună pentru viitor”. „Mi-a mai reamintit niște lucruri și mi-a mai dat un pic de încredere că nu sunt singură în lumea asta mare”, spune mama Alexandrei. La cursul de educație parentală a cunoscut oameni noi, cu care a creat o prietenie și cu care a reușit să se întâlnească și fizic, când contextul pandemic le-a permis. „Am redeschis o cale umană, care ne-a cam lipsit în ultimul timp.”

De ceva vreme se gândește că, poate, Alexandrei i s-ar potrivi mai bine meseria de farmacistă, pentru că „din artă, dacă nu ai relații, este greu să îți câștigi existența.” Alexandra a inclus deja această opțiune în lista ei de viitor, dar nu este foarte convinsă că se potrivește prea bine cu visurile ei în care desenul are un rol important. Își recunoaște talentul și parcă nu l-ar lăsa să se înăbușe. Cu puțin curaj și îndrumarea potrivită, pasiunea ei pentru desen și programare ar putea fi o combinație reușită pentru viitor.

Alexandra participă la concursurile de desen din școală încă din clasa I, iar familia i-a cumpărat și o tabletă grafică pentru a o încuraja să își dezvolte talentul.

Alexandra, holding a toy, in her room
UNICEF/Catu
Alexandra showing a victory sign
UNICEF/Catu

Dar cine știe ce pasiuni va mai descoperi pe parcurs?!

Profesorii de la liceu sunt foarte atenți la toate aptitudinile ei și o implică în tot felul de activități și concursuri, pentru a o stimula să își dezvolte potențialul cât mai mult.

Deși mama ei crede că „pentru a da randament maxim, Alexandra trebuie să fie ea cu ea”, experiența școlii în care studiază acum arată că un mediu stimulant, cu provocări care să îi stârnească interesul, cu oameni care să îi acorde toată încrederea lor, îi aduce fericirea de care ea are nevoie pentru a-și atinge adevăratul potențial.  

Anul acesta, în vară, va împlini vârsta majoratului. I-ar fi plăcut să serbeze evenimentul în Japonia, țara care o atrage cel mai mult pentru că „e modernă, e futuristă, are clădiri anticutremur.” Îi plac tot soiul de lucruri japoneze, îndeosebi dulciurile. Zice că este „doar o coincidență” faptul că stilul ei de a desena este izbitor de asemănător celui japonez.

Deși nu este hotărâtă încă în ce direcție se va îndrepta cariera ei, ce știe sigur acum este că îi plac foarte mult copiii - „sunt adorabili; sunt haioși” – și animalele. Iar dacă ar avea o superputere, s-ar transforma „în ceva de genul extraterestru sau într-un animal”.

Alexandra's mother with Alexandra in front of her daughter's room
UNICEF/Catu
Alexandra and her mother looking at each other
UNICEF/Catu