Ajutor și speranță pentru Denisa

La aproape 10 ani, o copilă din satul Corbasca, județul Bacău, diagnosticată cu tetrapareză spastică, se deplasează doar cu ajutorul scaunului cu rotile, și acela, manipulat de mamă. Ghinionul de a nu putea merge este însoțit și de alte tulburări care îi chinuie existența, printre care se numără epilepsia.

Între crize și speranță

Chipul Denisei se luminează când mama o ia în brațe ca să ne arate ce mândrețe de fată are.

„Înainte s-o nasc, am visat că va fi fată. Frumoasă cum e și acuma”, spune femeia, uitându-se cu drag la copila pe care o așază într-un scaun cu rotile căptușit cu o pătură.

Fetița cu fundă roz în păr, îmbrăcată asortat, cu niște pantalonași cu flori și fluturi, va împlini 10 ani la iarnă. Însă, din cauza bolilor de care suferă, spre deosebire de copiii de vârsta ei, nu poate să meargă și nu vorbește, dar râde și este activă.

„Cu mâinele se joacă, asta-i jucăria ei. Și fără televizor nu putem să stăm”, explică mama.

Mama veghează

Denisa mai are doi frați buni și 6 vitregi – 3 fete din partea mamei și 3 băieți din partea tatălui. Frații vitregi sunt deja la casele lor, unii au propriii lor copii.

Familia se confruntă cu multe neajunsuri: mama este asistenta personală a Denisei, pentru care a reușit să obțină, cu ajutorul profesioniștilor din echipele comunitare UNICEF, acte doveditoare ce atestă dizabilitățile de care suferă, iar tatăl muncește cu ziua. Din când în când, acesta pleacă în străinătate, pe șantier. Atunci, tot greul cade pe umerii femeii, care își împarte timpul între treburile gospodăriei, cei doi băieți minori și grija pe care trebuie să i-o acorde Denisei.

Fără probleme la naștere, nimeni nu prevestea nenorocirea care urma să se abată asupra familiei. Însă, la 3 luni, Denisa a început să facă crize de epilepsie. Apoi, la „4 ani a avut hepatita A, am ajuns cu ea la Iași și am adus-o în căruț acasă”, povestește femeia. Din acel moment, mama a rămas să vegheze la căpătâiul fetei.

„Când mi s-o îmbolnăvit fata, a fost cea mai grea zi din viața mea.”

Stătea ca un bibelou

„Avea un picior de-l ținea un pic invers. În picioare nu stătea, nu se putea întoarce pe-o parte, nici măcar  nu avea intenție să se dea jos sau să se agațe cât de puțin cu mâna. Stătea ca un bibelou. Unde o puneam, acolo stătea, nu se întorcea deloc.” – aceasta era situația Denisei înainte să înceapă ședințele de terapie.

Cu ajutorul echipei mobile care venea la domiciliu de două ori pe lună și al terapiei de care a beneficiat la un centru din Bacău, au apărut și rezultatele: fetița era din ce în ce mai activă și făcea crize tot mai rar. Din păcate, odată cu pandemia, ședințele de terapie s-au amânat, iar Denisa a regresat.

„Mi-au spus să am speranță, că o să meargă, dar că o să se recupereze cu greu. Eu cred că de mers, n-o să mai meargă, sau cine știe cum. Clar numai Dumnezeu știe”, spune mama.

La fel ca în cazul altor copii cu dizabilități, progresele Denisei depind de echipamentele, tratamentele și serviciile medicale la care are acces. Multe familii vulnerabile, cum este cea a Denisei, luptă pentru viitorul copiilor lor.

Și nu sunt singuri. Prin proiectul UNICEF „Servicii Comunitare pentru Copii”, echipele comunitare formate dintr-un asistent social, asistent medical comunitar și consilier școlar oferă copiilor din familii vulnerabile susținere și acces la serviciile medicale, sociale și școlare de care au nevoie.

Și tu poți să ajuți. Trimite acum un SMS gratuit cu textul COPIL la 8864 și donează 4 euro în fiecare lună. Îți mulțumim!