Recomandări pentru începerea anului școlar 2020-2021 în condiții de siguranță, cu promovarea educației incluzive de calitate, pentru toți copiii din România

- English
- Română
Despre
Acest document a fost creat pentru a veni în sprijinul autorităților naționale, județene și locale în planificarea începerii anului școlar 2020-2021, în condiții de siguranță pentru copii și întreg personalul unităților școlare, cât și de asigurare a educației incluzive de calitate, pe parcursul acestei situații internaționale fără precedent.
Am urmărit identificarea unor soluții care pot facilita diminuarea impactului pandemiei asupra învățării și reducerea decalajelor înregistrate în învățare în urma închiderii școlilor în perioada martie – iulie 2020 în România.
Materialul a fost elaborat de către o echipă de 18 directori implicați în implementarea modelului ”Educație incluzivă de calitate” și reprezentanți ai instituțiilor județene din Bacău, fiind inițiat și coordonat de către UNICEF în România. Recomandările propuse urmăresc cele trei scenarii prezentate de către Ministerul Educației și Cercetării și au la bază experiența profesioniștilor din educație din perioada martie-iulie 2020, în contextul pandemiei de COVID-19.
Soluțiile prezentate reflectă totodată rezultatul consultărilor realizate la nivel comunitar pe tema provocărilor, vulnerabilităților, constrângerilor și soluțiilor specifice pentru fiecare scenariu în parte.
O atenție deosebită a fost acordată elevilor aflați în situații de vulnerabilitate și risc de abandon școlar. Considerațiile și propunerile prezentate vizează în egală măsură eliminarea barierelor pentru participarea la educație, susținerea învățării și asigurarea stării de bine a tuturor elevilor, precum și acordarea sprijinului necesar cadrelor didactice, personalului școlilor și echipelor manageriale, pentru a putea asigura contexte incluzive și servicii de educație de calitate, în siguranță.
Sperăm ca aceste recomdandări să contribuie la elaborarea unor decizii informate, care să susțină accesul tuturor copiilor la educație incluzivă de calitate.