Primăria Municipiului București, Centrul Step by Step și UNICEF inaugurează un nou Centru de joacă, învățare și parenting PrimoHUB în Capitală

20 Martie 2023
Members of the panel at the launch of the PrimoHUB
UNICEF/Holerga

BUCUREȘTI, 20 martie 2023. Copiii români și ucraineni vulnerabili care locuiesc în București beneficiază, împreună cu familiile lor, de un nou centru de joacă, învățare și parenting PrimoHUB. Prin intermediul acestui centru, UNICEF va sprijini serviciile de educație timpurie pentru copiii vulnerabili, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Municipiului București (DGASMB) și Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională.

Nou-inauguratul PrimoHUB, situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, este un centru de zi, care are ca scop stimularea dezvoltării copiilor vulnerabili cu vârste cuprinse între naștere și 6 ani, prin creșterea accesului acestora la educație, dezvoltarea abilităților parentale ale membrilor comunității, precum și consolidarea și extinderea competențelor educatorilor. Conceptul PrimoHUB își propune să promoveze incluziunea socială prin educație și îngrijire timpurie și sprijină atât copiii români, cât și pe cei ucraineni care locuiesc în București.

"Ne bucurăm să continuăm să lucrăm cu partenerii noștri pentru a sprijini copiii vulnerabili și familiile lor din București. Acest centru PrimoHUB va oferi servicii nu doar copiilor și părinților refugiați ucraineni, ci și celor români. Este important ca sprijinul nostru pentru educația și incluziunea copiilor să înceapă de la o vârstă fragedă, deoarece primii ani de viață fac o diferență decisivă asupra vieții și bunăstării viitorilor adulți", a declarat Nicușor Dan, Primarul General al Municipiului București. "Încă din primele zile ale crizei refugiaților, Primăria Municipiului București a fost în prima linie de răspuns și se angajează să continue să ofere sprijin în domeniile critice".

Sănătatea fizică și mintală a viitorilor adulți, precum și abilitățile lor de învățare depind în mare măsură de sprijinul oferit în primii ani de viață de către părinți, îngrijitori și tutori. Pentru copiii migranți, așa cum sunt copiii care se refugiază din calea războiului din Ucraina, accesul la servicii de educație timpurie este vital din cauza riscului de a acumula pierderi privind competențele de bază.

"Investițiile pe care le facem nu sunt doar pentru a răspunde unei crize imediate, care a început în urmă cu un an, ci și pentru a face din cel mai mare oraș din România un loc mai incluziv pentru toți, în special pentru cetățenii vulnerabili, un oraș mai prietenos cu copiii și familiile, în care administrația publică este mai atentă la nevoile acestora. Trebuie să începem să luăm măsurile adecvate pentru bunăstarea generațiilor viitoare, iar acest lucru înseamnă să ne concentrăm pe calitatea serviciilor educaționale pentru copilăria timpurie", a declarat Horia Tomescu, Viceprimarul General al Capitalei.

"Întrucât nu există încă semne vizibile de pace în Ucraina, milioane de copii și familiile lor care au fugit din calea războiului și au trecut granițele sunt cei mai expuși riscului ca educația și dezvoltarea lor să le fie perturbate. În România, unde trăiesc mii de copii ucraineni și familiile lor, continuăm să lucrăm cu partenerii noștri pentru a ne asigura că, în special în primii lor ani de viață, copiii pot beneficia de servicii de educație incluzivă de calitate și că sunt integrați în comunitățile românești. Colaborarea UNICEF cu Primăria Municipiului București și Centrul Step by Step este un exemplu excelent de parteneriat de succes între o autoritate locală, societatea civilă și o agenție ONU, cu rezultate concrete pentru copii", a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.

Nu numai copiii beneficiază de noul PrimoHUB, ci și părinții și îngrijitorii lor, care pot lucra și pot câștiga cele necesare traiului în timp ce copiii lor se joacă și învață la centru. De asemenea, aceștia pot beneficia de serviciile de sprijin pentru părinți oferite în centre. Până în prezent, UNICEF și Centrul Step by Step au deschis 10 centre de joacă, învățare și parenting PrimoHUB în România și intenționează să deschidă alte 5, unde copiii și părinții vor beneficia de servicii.

"Am dezvoltat conceptul PrimoHUB în urma experienței dobândite în numeroase comunități locale, experiență care ne-a arătat că atunci când toți actorii locali relevanți se implică și cooperează, beneficiile pentru copii și familiile lor pot fi imediate. Și mai important este că susținerea în perioada copilăriei timpurii a copiilor vulnerabili le îmbunătățește acestora parcursul în viață și, în același timp, pe termen lung, aduce o schimbare în bine pentru întreaga comunitate" a afirmat Carmen Lică, directoarea executivă a Centrului Step by Step. 

Primăria Municipiului București, prin instituțiile sale subordonate - Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) - și UNICEF și-au unit eforturile pentru a veni în sprijinul copiilor și familiilor afectate de războiul din Ucraina. În septembrie 2022, împreună cu partenerii lor, au inaugurat un centru de sprijin pentru copiii refugiați și români și familiile acestora pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 75, precum și un centru de sprijin situat pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu nr. 6A. În decembrie 2023 a fost inaugurat un centrul de joacă, învățare și parenting PrimoHUB pe Bd. Theodor Pallady nr. 37. De asemenea, UNICEF sprijină activitatea Primăriei la centrul de refugiați Romexpo. La sfârșitul anului 2022, Primăria București s-a alăturat Inițiativei Localități prietene ale copiilor a UNICEF.

Contacte media

Cătălin Pruteanu
Media Officer
UNICEF Romania
Tel: +40 726 107 799

Despre Primăria Capitalei

Primăria Municipiului București (PMB) este o instituție cu activitate permanentă care soluționează problemele curente ale colectivității locale. Din punct de vedere administrativ, PMB pune în aplicare hotărârile Consiliului General și dispozițiile Primarului General. 

Prin direcțiile proprii și prin instituțiile subordonate, PMB elaborează și pune în aplicare strategii și programe în domenii care influențează calitatea vieții locuitorilor orașului, precum mobilitate urbană, digitalizare, eficientizare energetică, creșterea calității aerului, ș.a. 

În ceea ce privește domeniul protecției sociale, PMB are în subordine Direcția Generală de Asistență Socială, instituție specializată în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială. 

Serviciile sociale acordate de D.G.A.S.M.B. destinate protecției și promovării drepturilor copilului sunt cele de prevenire a separării copilului de părinții săi, precum și cele menite să îi sprijine pe aceștia în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copiilor, inclusiv servicii de consiliere familială.

În plus, PMB prin Direcția de Cultură derulează o serie de programe și proiecte de tip cultural, artistic și sportiv care au în centrul atenției educația copilului.

Despre Centrul Step By Step

Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională este o organizație non-profit care promovează principiile educației timpurii de calitate și derulează proiecte pentru modernizarea educației și dezvoltare comunitară sustenabilă. Centrul Step by Step este membru fondator al International Step by Step Association, organizație neguvernamentală care dezvoltă programe internaționale în domeniul educației. Din 1994, în parteneriat cu Ministerul Educației, Centrul Step by Step implementează Alternativa Educațională Step by Step, aplicată în prezent în 130 de grădinițe și 150 de școli publice din întreaga țară. 

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram