A fost lansat Observatorul Cererii de Vaccinare, în vederea consolidării programelor locale de comunicare pentru combaterea informațiilor false legate de vaccinuri

UNICEF, Yale Institute for Global Health și Public Good Projects își unesc forțele pentru a crea Observatorul Cererii de Vaccinare, pentru a putea pune la dispoziția țărilor instrumentele necesare în contracararea dezinformării și neîncrederii legate de t

29 Aprilie 2021

BUCUREȘTI, 29 APRILIE 2021 –  Pentru a combate reticența față de vaccinuri la nivel mondial, PGP, (Public Good Projects), UNICEF și Yale Institute for Global Health au lansat astăzi Observatorul cererii de vaccinare .

Pe măsură ce statele încep campania de vaccinare în masă împotriva COVID-19, experții în sănătate publică știu că ultima sută de metri - injectarea vaccinului din flacon în braț - poate fi etapa cea mai dificilă. Incertitudinile generate de actuala pandemie au fost exacerbate de o „infodemie“, o epidemie derutantă de informare și de informații false. „Observatorul cererii de vaccinare“ (Observatorul) elaborează instrumente, materiale de instruire, sprijin tehnic și cercetări pentru a oferi echipelor din fiecare țară mecanismele necesare pentru atenuarea impactului informațiilor false și lipsei de încredere în toate vaccinurile. Acest program este structurat pe trei piloni: analiza ascultării sociale și elaborarea concluziilor, un program de educație și de instruire care să abordeze provocările aferente tuturor vaccinurilor și un laborator de comunicare.

Laboratorul de intervenții în sprijinul acceptării vaccinurilor (Vaccine Acceptance Interventions Lab - VAIL) va folosi cercetările și concluziile studiilor comportamentale și sociale în urma activităților de ascultare socială și va elabora conținuturi pertinente și interesante pentru acoperirea deficitului de informații. De asemenea, VAIL va elabora mesaje de „imunizare“ a populației împotriva informațiilor false. Conținuturile și programele vor fi testate rapid în teren pentru verificarea alegerii tonului și formatului corect și al impactului în ceea ce privește modificarea comportamentelor, înainte de a fi puse în aplicare.

În aceste vremuri de anxietate sporită și de incertitudine, oamenii au numeroase întrebări și îngrijorări perfect rezonabile legate de vaccinuri. Însă, în căutarea răspunsurilor, se pot confrunta cu un deficit de informații considerabil și cu miasmele dezinformării și informațiilor false“, afirmă dr. Angus Thomson, Senior Social Scientist în cadrul UNICEF. „Nu putem soluționa aspectele care îngrijorează populația înainte de a le înțelege. Apoi trebuie să discutăm cu oamenii acolo unde se află, despre lucrurile care contează pentru ei, nu să le spunem ce au de făcut. Observatorul va ajuta statele să realizeze acest lucru.“          

Acționând în mare măsură ca un sistem de supraveghere a bolilor, programele naționale sprijinite de Observator vor contextualiza discuțiile despre vaccin, catalogând întrebările, îngrijorările și dezinformările, pentru a oferi  actualizări periodice instituțiilor de la nivel local din domeniul sănătății și organizațiilor partenere. Spre deosebire de demersurile anterioare, acest program pornește de la un „Manager pentru gestionarea infodemiei în teren“, nu de la un tablou de bord. Acest manager va coordona activitățile de ascultare, analiză și identificare și evaluare a zvonurilor despre vaccinuri și a deficitului de informații, pentru a oferi echipelor care mobilizează comunitățile recomandări și concluzii practice, în timp real.

Deoarece comunicarea la nivel local este esențială pentru succesul oricărui program de vaccinare, ne concentrăm asupra creării unor programe la nivel local, la fel de puternice și de complexe ca orice sistem global. Fiecare țară de pe planetă are propriile nuanțe culturale. Sistemul Observatorului va presupune atât metode cantitative, cât și calitative pentru urmărirea și catalogarea discuțiilor locale privind vaccinarea. Apoi, programele de sănătate publică pot fi adaptate  în funcție de contextul fiecărei țări, și evaluate în funcție de potențialul de susținere și impact“, a declarat dr. Joe Smyser, MSPH, Chief Executive Officer PGP.

Datorită eforturilor UNICEF, ajungem la aproape jumătate din copiii din întreaga lume cu vaccinuri care le salvează viața, iar accesul acelor copii la servicii de educație, asistență medicală și protecție a fost grav afectat de pandemie. Amprenta UNICEF la nivel local, prin implicarea activă a comunității, comunicarea riscurilor, mobilizare socială și parteneriat în țările de pe întregul mapamond, va fi alimentată cu informații în timp real de acest program de ascultare socială. UNICEF acționează prin intermediul Vaccination Demand Hub (centru privind cererea de vaccinuri )pentru a coordona sprijinul pe care îl acordă țărilor împreună cu alte parteneriate multilaterale, mondiale, cu donatori, organizații neguvernamentale și organizații ale societății civile.

Ca un prim pas, Observatorul a lansat Ghidul practic privind contracararea informațiilor false legate de vaccinuri, în luna decembrie 2020. Acest ghid practic, disponibil în 6 limbi, vizează sprijinirea organizațiilor în abordarea infodemiei globale prin elaborarea unor planuri naționale de acțiune strategice și bine coordonate, pentru contracararea rapidă a informațiilor false legate de vaccinuri și pentru încurajarea cererii de vaccinare.

Primul proiect la fața locului al Observatorului este în curs de derulare în mai multe țări din vestul Africii, pentru a susține echipele UNICEF în contextul lansării unui nou vaccin oral împotriva poliomielitei.

Eforturile actuale de ascultare socială pe tema vaccinurilor, la nivel mondial, nu au granularitatea informațiilor specifice din comunitate, și se concentrează asupra canalelor digitale“, a afirmat dr. Thomson. „Echitatea datelor este esențială dacă țările doresc ca vaccinarea să ajungă la fiecare persoană. Observatorul se concentrează pe agregarea surselor de ascultare, atât a celor online, cât și a celor offline, pentru a se asigura că auzim și vocile celor defavorizați în plan digital.“    

Ca prim pas în îmbunătățirea capabilităților în fiecare țară, Observatorul a instituit tablouri de bord regionale pentru ascultare care sunt interpretate de managerii infodemiei. Însă acum caută sprijin astfel încât aceste instrumente, mijloace de instruire și asistență tehnică să ajungă în fiecare țară, pe măsură ce gestionează introducerea vaccinurilor împotriva COVID-19 și a poliomielitei și acționează pentru consolidarea încrederii în programele de vaccinare de rutină.

     „Trebuie să ne așteptăm la aceeași rigoare din partea științei care sprijină acceptarea vaccinurilor ca și din partea celei care creează vaccinurile“, a afirmat prof. dr. Saad B. Omer, MBBS MPH, Director al Yale Institute for Global Health. „Observatorul reunește abordări bazate pe dovezi pentru a „imuniza” împotriva informațiilor false și a spori acceptarea vaccinurilor și cererea pentru acestea“.    

Salutăm mobilizarea finanțatorilor pentru a sprijini mecanismul COVAX în vederea asigurării de vaccinuri anti-COVID-19 în peste 100 de țări. Însă lipsa investițiilor în contracararea informațiilor false și în generarea de cerere înseamnă că riscăm ca doze valoroase de ser să aștepte, nedorite și nefolosite“, a declarat dr. Smyser. „Investițiile actuale în această activitate crucială reprezintă doar o mică parte dintr-un procent al cuantumului reprezentat de investițiile în producția și distribuția dozelor de vaccinuri“.

Contacte media

Cătălin Pruteanu
Media Consultant
UNICEF România
Tel: + 40 726 107 799

About UNICEF

UNICEF promotes the rights and wellbeing of every child, in everything we do. Together with our partners, we work in 190 countries and territories to translate that commitment into practical action, focusing special effort on reaching the most vulnerable and excluded children, to the benefit of all children, everywhere.

For more information about UNICEF and its work for children, visit www.unicef.org.

Follow UNICEF on Twitter and Facebook