UNICEF a lansat un nou studiu despre cunoștințele, atitudinile şi practicile familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării timpurii a copiilor

10 Octombrie 2023
ECD KAP Study
UNICEF Moldova

Chisinau, 10 octombrie 2023. Părinții și îngrijitorii au o atitudine tot mai pozitivă față de educația incluzivă a copiilor cu dizabilități. Aceasta este una din concluziile studiului „Cunoștințele, atitudinile şi practicile familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării timpurii a copiilor” (CAP) realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA”, la inițiativa UNICEF. Dacă în 2018 doar un sfert intre respondenți considerau că copiii cu necesități speciale ar trebui să frecventeze grădinița împreună cu ceilalți copii, în 2023 acest indicator practic s-a dublat, fiind de peste 40%. 

De asemenea, părinții și îngrijitorii din Moldova devin tot mai conștienți de necesitatea de a se juca, de a  vorbi și de a le citi copiilor. Valoarea indicatorului de DTC, care reprezintă potențialul de dezvoltare și evaluează copiii în vârsta de 3 și 4 ani, a crescut cu 4%, ajungând acum la un impresionant 94%.  

Studiul a mai arătat că aproape șase din zece copii cu vârsta cuprinsă între 1,5-6 ani participă la programe de educație timpurie, iar satisfacția față de calitatea îngrijirii în grădinițe este mare, nouă din zece respondenți exprimându-și aprecierea. 

Pe de altă parte, studiul a scos în prim-plan și unele carențe importante. Aproape 8 din 10 îngrijitori principali ai copiilor sunt femei, doar ceva mai mult de o jumătate din tați se implică frecvent în activitățile de îngrijire a copilului. Deși se atestă îmbunătățiri în practicile de îngrijire parentală pozitivă, cum ar fi jocul sau comunicarea, înțelegerea dezvoltării timpurii a copilului este adesea limitată, fiind pus accentul pe satisfacerea nevoilor de bază.  

Aproape fiecare al treilea copil cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani este ocazional martor al certurilor în familie. Totodată, datele arată că există un nivel moderat de cunoaștere de către părinți și îngrijitori a semnelor de pericol pentru sănătatea copiilor. Și percepția că vaccinurile ar fi benefice este în scădere față de 2018, fiind de doar 48%. 

Una dintre recomandările studiului este extinderea sau adoptarea unei noi strategii intersectoriale pentru dezvoltarea abilităților și competențelor parentale, împreună cu un Plan de acțiune detaliat. 

Studiul a fost validat astăzi, 10 octombrie 2023, la Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul unui eveniment dedicat consolidării practicilor de dezvoltare timpurie a copiilor. 

Citate: 

Adrian Belîi, Vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie: 

„Rezultatele acestui studiu ne vor ajuta să înțelegem mai bine nevoile, atitudinile și cunoștințele familiilor cu privire la aspecte cruciale ce țin de dezvoltarea timpurie a copiilor. Astfel, vom dezvolta soluții adecvate care să promoveze protecția socială, sănătatea și bunăstarea copiilor de vârstă mică”.

Maha Damaj, Reprezentantă de Țară UNICEF Moldova:

„Primele 1.000 de zile de aur ale vieții unui copil sunt recunoscute pe scară largă ca o perioadă esențială în dezvoltarea creierului, stabilind fundația pentru sănătatea și bunăstarea viitoare a fiecărui adult. Legile și politicile de sprijin în domenii precum sănătatea, nutriția, îngrijirea, învățarea timpurie și siguranța îmbunătățesc capacitățile îngrijitorilor, dar, de asemenea, împuternicesc comunitățile și contribuie la prosperitatea viitoarelor țări. Un singur dolar investit în dezvoltarea timpurie generează până la treisprezece dolari în viitor- un fapt care subliniază importanța muncii noastre.”  

Ana Oglindă, membră a Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie 

„Pe lângă echitate în sănătate și educație, mai avem nevoie de politici în domeniul social care să susțină acești copii. Mulțumesc anticipat pentru acel efort care s-a făcut și rezultatele studiului: cred că împreună vom avea un plan concret ca să îmbunătățim situația în acest domeniu”. 

Marina Morozova, membră a Comisiei Economie, Buget și Finanțe: 

„Avem un pachet comprehensiv ce ține de politici prietenoase familiilor, avem acea lege care vine să ajute părinții să îmbine viața de familie cu cea profesională. Mă refer aici la concediul paternal care este mult mai flexibil, care puțin s-a majorat. Fiecare zi în care tatăl este prezent cu copilul este de ajutor. 80% din femei se ocupă de îngrijirea copilului, în timp ce 52% din tați se alătură îngrijirii ce ține de scăldat, plimbare, educație. Noi întotdeauna am ținut să implicăm tații prezenți în creșterea copiilor, iar pentru mame să oferim acea abilitare economică, astfel încât ele să poată să revină la serviciu, iar copiii să vină în sistemul educațional.” 

Maxim Orîndaș, psiholog: 

„În calitate de părinte înțeleg că este nevoie de satisfăcut necesitățile fiziologice ale copiilor, cum ar fi cele de alimentație și de îngrijire, dar în calitate de psiholog înțeleg că asta nu este suficient. Mai sunt și alte nevoi fundamentale fără de care copiii vor întâmpina mari dificultăți în dezvoltarea timpurie. Aici mă refer la atașament – fără un atașament sănătos, sigur, va fi greu să se facă o conexiune emoțională cu părintele său. Avem studii care arată cât este de importantă legătura emoțională cu părintele. Copii care au crescut într-o familie vulnerabilă, unde a fost doar un părinte sau părintele nu a fost posibilă conectarea cu copilul său, copilul nu se poate concentra să studieze, nu are curiozitate. El este concentrat pe siguranța din jurul său. Pe lângă atașament, mai sunt nevoi cum sunt dezvoltarea cognitivă, socializarea, rutina. A fi părinte este o profesie și înțeleg cât este de greu”. 

Studiul poate fi accesat aici link.

Contacte media

Angela Munteanu
Ofițer Comunicare
UNICEF Moldova
Tel: + 373 22 26 91 53

About UNICEF

UNICEF promotes the rights and wellbeing of every child, in everything we do. Together with our partners, we work in 190 countries and territories to translate that commitment into practical action, focusing special effort on reaching the most vulnerable and excluded children, to the benefit of all children, everywhere.

For more information about UNICEF and its work for children, visit www.unicef.org

Follow UNICEF on Twitter and Facebook