Specialiști naționali și internaționali s-au întrunit la Chișinău pentru a identifica soluții privind dezvoltarea sistemului de Intervenție Timpurie în Copilărie

O conferință de talie internațională în domeniul sistemului de Intervenție Timpurie în Copilărie

26 Mai 2022
O conferință de talie internațională în domeniul sistemului de Intervenție Timpurie în Copilărie
UNICEF Moldova

Chișinău, 24 mai 2022: O conferință de talie internațională în domeniul sistemului de Intervenție Timpurie în Copilărie a reunit reprezentanți ai structurilor de stat, beneficiarii serviciilor de intervenție timpurie, societatea civilă, manageri ai instituțiilor medicale raionale, precum şi reprezentanți ai UNICEF Moldova și Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, care oferă suport reformelor din sectorul medico-social în Moldova.

Experții din domeniu au subliniat faptul că  mulți copii care întimpină dificultăți de dezvoltare nu beneficiază de asistență consistentă și holistică. Mai mult de atât, familiile din sate îndepărtate au acces limitat la servicii de calitate, fapt condiționat de inegalități economice și geografice, astfel, dezavantajând grupurile cele mai vulnerabile. În pofida cadrului legal existent, sesiuni ample de capacitare, abilitare și instruire sunt necesare de a fi desfășurate, inclusiv o planificare strategică a sectorului prin crearea unei structuri de coordonare și cooperare intersectorială.

„Uniunea Europeană, prin intermediul programului ,,EU4Moldova: Regiune cheie”, sustine dezvoltarea serviciilor de Intervenție Timpurie în Copilărie pentru copiii mici cu întârzieri de dezvoltare și dizabilități în regiunile Cahul și Ungheni, iar această conferință este o platformă importantă pentru a discuta cum putem aborda provocările din domeniu”, a subliniat Ion Guzun, manager de Proiect în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Apreciem eforturile depuse în vederea dezvoltării sectorului de Intervenție Timpurie în Copilărie,  atât ale organizațiilor societății civile, partenerilor de dezvoltare precum și Delegația Uniunii Europene în Moldova, UNICEF Moldova, UNDP Moldova, Lumos Moldova, cât și cel al experților internaționali care sunt mereu în contact cu specialiștii din țară. Totodată, apreciem si efortul consolidat al părinților copiilor cu necesități speciale, beneficiari ai serviciilor de Intervenție Timpurie în Copilărie, care își dedică viața pentru susținerea dezvoltării copiilor lor”, a spus Ion Prisăcaru, secretar de Stat al Ministerului Sănătății Republicii Moldova.

„Când vorbim despre copilăria timpurie, primele 1.000 de zile din viața unui copil sunt cele mai importante și oferă oportunități critice pentru copiii diagnosticați cu întârzieri de dezvoltare. În aceste zile, sistemul de sănătate împreună cu părinții au un rol crucial de identificare a întârzierilor și dizabilităților, pentru a interveni la timp și a  construi o bază puternică pentru viitorul fiecărui copil. În ciuda faptului că UNICEF a sprijinit dezvoltarea serviciilor de intervenție timpurie pentru copiii mici cu dizabilități în ultimul deceniu, doar 10% dintre ei au acces la servicii de intervenție timpurie. UNICEF pledează pentru creșterea finanțării serviciilor și va continua să sprijine guvernul pentru a se asigura că cei mai vulnerabili copii vor avea acces la servicii de intervenție timpurie”, a declarat Maha Damaj, reprezentanta de țară UNICEF.

Conferința a punctat necesitățile din domeniul Intervenției Timpurii în Copilărie  la nivel național, pentru furnizarea de servicii în conformitate cu standardele europene de calitate. Totodată, conferința a subliniat importanța programelor și serviciilor  în asigurarea unei tranziții fără probleme și a integrării de calitate a copiilor în instituțiile de învățământ.

În acest context, grupul de experți internaționali și participanții la conferință vor elabora o rezoluție care va prezenta structurat, domeniile cheie de dezvoltare și fortificare a sectorului de Intervenție Timpurie în Copilărie din Republica Moldova.

.Conferința Internațională în Intervenția Timpurie în Copilărie „Împreună mai puternici” a fost organizată de către Centrul de Intervenție Precoce „Voinicel", în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de Intervenție Timpurie în Copilărie,  pentru copiii mici cu întârzieri de dezvoltare și dizabilități în regiunile Cahul și Ungheni”, prin Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie (2019-2024), finanțat de Uniunea Europeana și implementat de UNDP Moldova și UNICEF Moldova.

 La eveniment au participat experți în domeniul dezvoltării copilului atât din țară, cât și de peste hotare, precum: Emily Vargas Baron, doctor în filozofie și antropologie cu planificarea politicilor educaționale, din SUA, Eric Bloemkolk, director Soft Tulip din Olanda, Jose Boavida Fernandes, expert neuro-pediatru, comisar Sănătate sistem național Intervenție Timpurie în Copilărie  din Portugalia,  Ane Lillian Tveit,  specialist dezvoltator de servicii din Norvegia, Ion Guzun, manager de Proiect in cadrul Delegatiei Uniunii Europene,  Ninel Revenco,  Prof. Univ. Director Departament pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu”, Ivan Puiu, Prof. Univ. Expert Intervenție Timpurie în Copilărie, Centrul Voinicel.

 

O conferință de talie internațională în domeniul sistemului de Intervenție Timpurie în Copilărie
UNICEF Moldova/ Voinicel

Contacte media

Angela Munteanu
Ofițer Comunicare
UNICEF Moldova
Tel: + 373 22 26 91 53

About UNICEF

UNICEF promotes the rights and wellbeing of every child, in everything we do. Together with our partners, we work in 190 countries and territories to translate that commitment into practical action, focusing special effort on reaching the most vulnerable and excluded children, to the benefit of all children, everywhere.

For more information about UNICEF and its work for children, visit www.unicef.org

Follow UNICEF on Twitter and Facebook