Femeile însărcinate și bebelușii născuți în timpul pandemiei COVID-19 sunt în pericol din cauza sistemelor de sănătate suprasolicitate și a perturbărilor la nivel de servicii

Date fiind cele 116 milioane de nașteri preconizate în aproximativ 9 luni după declararea pandemiei COVID, UNICEF îndeamnă guvernele și donatorii să mențină serviciile vitale pentru femeile însărcinate și nou-născuți

07 Mai 2020
Barrena-Capilla AFP-Services
UNICEF/UN0269508/Barrena-Capilla AFP-Services
[NOTE: This is a file photo] On 1 January 2019 in Spain, newborn baby girl Sofia Karapetyan with her mother Lilit Grigoryan poses at the Vall d’Hebron Barcelona Hospital Campus in Barcelona.

NEW YORK, 7 mai 2020 – Se estimează că 116 milioane de copii se vor naște în perioada afectată de pandemia COVID-19, a declarat astăzi UNICEF  înainte de Ziua Mamei. Acești copii urmează să se nască în perioada de până la 40 de săptămâni după ce COVID-19 – care în prezent pune la încercare sistemele de sănătate și rețelele de aprovizionare cu medicamente din întreaga lume – a fost declarat pandemie la data de 11 martie.

Mămicile și nou-născuții se vor confrunta cu realități dure, a declarat UNICEF, inclusiv cu măsuri globale de prevenire a răspândirii, cum ar fi carantina și limitarea circulației pe timp de noapte; suprasolicitarea centrelor de sănătate cu măsuri de intervenție; insuficiența de echipament și consumabile; și lipsa personalului calificat care să asiste la naștere, întrucât lucrătorii medicali, inclusiv moașele, sunt redistribuiți să trateze pacienții cu COVID-19.

„Milioane de mame din întreaga lume au pornit în călătoria maternității în lumea de ieri. Acum ele trebuie să se pregătească pentru a aduce o viață pe lume așa cum a devenit aceasta astăzi – o lume în care viitoarele mame se tem să meargă la centrele medicale de frică să nu se infecteze sau nu au parte de asistență medicală de urgență din cauza serviciilor medicale afectate și a carantinelor”, a declarat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF. „Este greu de imaginat în ce măsură pandemia de coronavirus a remodelat maternitatea.”

În ajunul sărbătorii dedicate Zilei Mamei, recunoscută în luna mai în peste 128 de țări, UNICEF avertizează că măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 pot afecta serviciile medicale care salvează vieți, precum îngrijirea la naștere, astfel punând în mare pericol milioane de mame însărcinate și bebelușii lor.

Țările în care se prognozează cel mai mare număr de nașteri în cele 9 luni de la declararea pandemiei sunt: India (20,1 milioane), China (13,5 milioane), Nigeria (6,4 milioane), Pakistan (5 milioane) și Indonezia (4 milioane). Majoritatea dintre aceste țări aveau rate înalte ale mortalității neonatale chiar și înainte de pandemie și s-ar putea înregistra o creștere a acestor niveluri în condițiile COVID-19.

Chiar și țările mai bogate sunt afectate de această criză. În SUA, care ocupă locul al șaselea după numărul estimat de nașteri, se prognozează că peste 3,3 milioane de copii se vor naște între 11 martie și 16 decembrie. În New York, autoritățile examinează opțiunea de centre de naștere alternative, întrucât numeroase femei însărcinate sunt îngrijorate de nașterea în spitale.  

UNICEF avertizează că, deși dovezile indică faptul că femeile însărcinate nu sunt mai afectate de COVID-19 decât alte femei, statele trebuie să se asigure că acestea au în continuare acces la servicii prenatale, de naștere și postnatale. De asemenea, nou-născuții bolnavi necesită servicii de urgență, întrucât sunt supuși unui risc sporit de deces. Noile familii au nevoie de asistență pentru a începe alăptarea și pentru a primi medicamente, vaccine și hrană ca să-și mențină copiii sănătoși.

Din numele mamelor din întreaga lume, UNICEF lansează un apel urgent către toate guvernele și prestatorii de servicii medicale pentru a salva vieți în următoarele luni prin:

  • Ajutarea femeilor însărcinate să beneficieze de controale prenatale și de asistență calificată în timpul nașterii, servicii de îngrijire postnatală și asistență medicală COVID-19, după caz;
  • Asigurarea faptului că lucrătorii medicali dispun de echipamentul de protecție personală necesar și că beneficiază prioritar de testare și vaccinare, odată ce va fi disponibil un vaccin COVID-19, astfel încât să poată oferi asistență medicală de înaltă calitate tuturor femeilor însărcinate și nou-născuților în timpul pandemiei;
  • Garantarea implementării tuturor măsurilor de prevenire și control al infecțiilor în cadrul instituțiilor medicale în timpul nașterii și imediat după naștere;
  • Permiterea lucrătorilor medicali să contacteze femeile însărcinate și noile mame prin vizite la domiciliu, încurajând femeile care locuiesc în zone îndepărtate să recurgă la casele de așteptare maternală, și prin utilizarea strategiilor mobile de sănătate pentru teleconsultări;
  • Formarea, protejarea și echiparea lucrătorilor medicali cu truse de naștere curate pentru a putea participa la nașteri de la domiciliu în caz dacă centrele medicale sunt închise;
  • Alocarea resurselor pentru servicii și consumabile vitale pentru sănătatea mamei și a copilului.

Deși nu se știe încă dacă virusul se transmite de la mamă la copil în timpul sarcinii și al nașterii, UNICEF recomandă ca toate femeile însărcinate:

  • Să respecte măsurile de precauție, pentru a se proteja împotriva expunerii la virus, să se monitorizeze cu atenție la simptomele COVID-19 și să ceară sfatul celei mai apropiate instituții desemnate, dacă au îngrijorări sau simptome;
  • Să respecte aceleași măsuri de precauție pentru a evita infectarea cu COVID -19 ca și alte persoane: menținerea distanței fizice, evitarea aglomerărilor de persoane și recurgerea la servicii de sănătate online;  
  • Să solicite asistență medicală la o etapă timpurie, dacă locuiesc în zonele afectate sau cu risc și dacă au febră, tuse sau dificultăți respiratorii;
  • Să continue să-și alăpteze copilul chiar dacă sunt infectate sau suspectează că sunt infectate, întrucât virusul nu a fost găsit în probe de lapte matern. Mamele cu COVID-19 trebuie să poarte o mască atunci când își alăptează copilul; să-și spele mâinile înainte și după ce ating copilul; și să curețe și să dezinfecteze în mod regulat suprafețele;
  • Să țină în continuare nou-născutul în brațe și să îi ofere îngrijire piele la piele;
  • Să întrebe moașa sau medicul unde consideră ei că este cel mai sigur loc pentru a naște și să-și stabilească un plan de naștere pentru a reduce anxietatea și pentru a se asigura că vor ajunge la timp la locul corespunzător;
  • Să continue asistența medicală, inclusiv imunizările de rutină, după nașterea copilului.

Chiar și înainte de pandemia COVID-19, se estimează că 2,8 milioane de femei însărcinate și nou-născuți mureau în fiecare an, sau 1 la fiecare 11 secunde, majoritatea în urma unor cauze care pot fi prevenite. UNICEF îndeamnă la o investiție imediată în lucrătorii medicali printr-o instruire adecvată, la dotarea lor cu medicamentele potrivite pentru a se asigura că fiecare mamă și nou-născut sunt îngrijiți în mâini de încredere pentru a preveni și trata complicațiile din timpul sarcinii, nașterii și lăuziei.

„Aceasta este o Zi a Mamei deosebit de emoționantă, deoarece multe familii au fost despărțite în timpul pandemiei de coronavirus”, a declarat Fore. „Dar este, de asemenea, un moment de unire, un moment de solidaritate pentru toți. Putem ajuta la salvarea vieților, asigurându-ne că fiecare mamă însărcinată primește sprijinul de care are nevoie pentru a naște în siguranță în următoarele luni.”

######

Observații pentru redactor

Descărcați fotografii, documente și fișiere de date aici.

Această analiză s-a bazat pe datele din World Population Prospects 2019 (Perspective ale populației mondiale, 2019)ale Diviziei ONU pentru populație. O sarcină medie completă durează în mod obișnuit 9 luni sau 39-40 de săptămâni. În sensul acestei estimări, a fost calculat numărul de nașteri pentru o perioadă de 40 de săptămâni în 2020. Perioada de 40 de săptămâni, de la 11 martie la 16 decembrie, este utilizată în această estimare pe baza evaluării OMS din 11 martie, conform căreia COVID-19 poate fi calificată drept pandemie.

Pentru noi îndrumări despre tratamentul femeilor însărcinate și al nou-născuților, accesați: https://www.unicef.org/coronavirus/covid-19-resources-practitioners

 

Contacte media

Angela Munteanu
Ofițer Comunicare
UNICEF Moldova
Tel: + 373 22 26 91 53

About UNICEF

UNICEF promotes the rights and wellbeing of every child, in everything we do. Together with our partners, we work in 190 countries and territories to translate that commitment into practical action, focusing special effort on reaching the most vulnerable and excluded children, to the benefit of all children, everywhere.

For more information about UNICEF and its work for children, visit www.unicef.org.

Follow UNICEF on Twitter and Facebook