Unde e pace, e acasă: Povestea familiei Boghiu-Pasenco

Pacea, sprijinul comunității și bucuria unei copilării fără frică, redescoperite la Centrul de Plasament pentru Refugiați din Nisporeni

Alina Morozan
Boghiu family
UNICEF/Moldova/2025/Dan Saulea
24 Octombrie 2025

Fiecare dimineață începe devreme la Centrul de Plasament pentru Refugiați din Nisporeni. Pe coridor se aud pași mici și voci amestecate. Lilia își caută ghiozdanul, Ramir își leagă șireturile, iar mama lor, Irina, pregătește micul dejun pentru cei mai mici. „Dimineața îmi trimit copiii la școală, apoi îi hrănesc pe cei mici și fac curățenie. Așa trece fiecare zi”, spune ea, zâmbind obosit.

De la frica de război la liniștea de azi

Irina Pasenco și soțul ei, Artiom Boghiu, o familie de etnie romă din regiunea Nikolaev, Ucraina, au plecat din țară în august 2023, împreună cu nouă dintre cei unsprezece copii ai lor. 

Boghiu family
UNICEF/Moldova/2025/Dan Saulea

„Pe 24 februarie 2022 a început războiul. Am stat în beciuri aproape trei săptămâni. Mi-era teamă că ne vor îngropa de vii. Copiii plângeau, era frig și nu era mâncare”, își amintește Irina.

De la începutul războiului, milioane de familii au fost nevoite să-și părăsească locuințele din Ucraina. Conflictul a afectat grav orașe precum Mariupol, Harkov și Nikolaev, distrugând școli, spitale și infrastructură esențială. Conform datelor ONU, peste 14 milioane de oameni au fost nevoiți să fugă, fie în interiorul Ucrainei, fie peste granițe, transformând acest conflict într-una dintre cele mai mari crize umanitare din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace.

După luni de nesiguranță, familia a ajuns în Republica Moldova. „Am venit noaptea, era frig, iar toate hotelurile erau pline. Am dormit pe bănci în gară. Dimineața am căutat ajutor. Așa am ajuns la Nisporeni, unde oamenii ne-au primit cu bunătate.”

De doi ani, cei nouă copii locuiesc împreună cu părinții lor la Centrul de Plasament pentru Refugiați din Nisporeni. Cinci dintre ei frecventează Liceul Teoretic „Mircea Eliade”. Cei mai mici merg zilnic la Ludoteca, un spațiu prietenos pentru copii creat de Ave Copiii cu sprijinul UNICEF și al Uniunii Europene, unde beneficiază de sprijin psihosocial și activități recreative.

Boghiu family
UNICEF/Moldova/2025/Dan Saulea Copiii din familia Boghiu-Pasenco în timpul lecției de limba română.
Boghiu family
UNICEF/Moldova/2025/Dan Saulea Copiii din familia Boghiu-Pasenco participând la o activitate creativă în Ludoteca.

„Copiii s-au adaptat bine. Profesorii îi ajută și le explică atât în română, cât și în ucraineană. Fetele merg la biserică și la concerte în weekend, iar băieții joacă fotbal. Le place aici și nu vor să plece până nu se termină războiul”, povestește Irina.

O comunitate mică, dar unită

„În prezent, în centrul din Nisporeni locuiesc cinci familii cu copii. Cea mai numeroasă este familia Boghiu-Pasenco, cu nouă copii aici și doi mai mari rămași în Ucraina”, explică Rodica Covali, asistentul social care sprijină centrul prin parteneriatul cu UNICEF. „Mai avem o familie de etnie romă cu trei copii, o familie cu un copil de grădiniță și o alta cu un băiat de zece ani care învață online. Suntem ca o mică comunitate unde toți se sprijină unii pe alții.”

Legăturile create dintre asistenții sociali și familiile de refugiați s-au consolidat în timp, datorită colaborării continue și instruirilor organizate în cadrul parteneriatului dintre UNICEF, Uniunea Europeană și AVE Copiii. Aceste sesiuni i-au ajutat să înțeleagă mai bine nevoile copiilor refugiați și să ofere sprijin adaptat în protecția copilului și asistență socială, pentru ca fiecare copil și familie să se poată integra mai ușor în comunitate.

Rodica îi știe pe toți copiii pe nume și le urmărește zilnic evoluția. „Îi susținem atât moral, cât și material”, spune ea. „Copiii merg la școală și au acces la îmbrăcăminte, rechizite și produse de igienă, atunci când au nevoie. Centrul le oferă familiilor un loc sigur de trai și stabilitatea de care au nevoie pentru a-și reconstrui viața.”

Visuri și planuri pentru viitor

În ciuda greutăților, fiecare copil își croiește propriul drum. Cristina, fiica de 14 ani, visează să devină procuror sau avocat. Unul dintre băieți își dorește să fie fotbalist, iar alții sunt pasionați de electronică.

Boghiu family
UNICEF/Moldova/2025/Dan Saulea Copiii familiei Boghiu-Pasenco.

„Fata cea mare învață engleză și română. Își dorește o viață mai bună. Copiii sunt puterea mea. Dacă nu sunt cu mine, nu-mi găsesc locul. Când sunt acasă, e liniște”, spune Irina cu o voce caldă și fermă.

Ludoteca, locul preferat al celor mici, este un spațiu plin de culoare și râsete. 

„Prin intermediul activităților recreative și sprijinului psihosocial îi învățăm să colaboreze, să se asculte și să se ajute. Observ cum ei încep să țină cont din ce în ce mai mult unul de altul și să se susțină atunci când celălalt are nevoie de ajutor. Acestea sunt lucruri simple, dar importante pentru integrarea lor în societate”, precizează animatoarea Alina Sarivan.

Centrul de Plasament pentru Refugiați din Nisporeni este gestionat cu sprijinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Prin parteneriatul cu AVE Copiii și cu sprijinul UNICEF și al Uniunii Europene, Ludoteca oferă copiilor activități educaționale, creative și psihosociale într-un mediu sigur și primitor. Activitățile și sesiunile cu psihologi ajută copiii să depășească traumele războiului și să-și redescopere copilăria.

„Psihologii ne-au ajutat mult. La început tresăream la fiecare zgomot, dar acum nu îmi mai e frică. Mă simt ca acasă aici”, susține Irina.

Boghiu family
UNICEF/Moldova/2025/Dan Saulea
Boghiu family
UNICEF/Moldova/2025/Dan Saulea

„De la începutul războiului, Moldova a devenit un refugiu sigur pentru mii de copii și familiile lor”, afirmă Tatiana Danilescu, Ofițer Protecția Copilului la UNICEF. „Criza prelungită continuă să afecteze viața copiilor, iar eforturile noastre se concentrează pe consolidarea sistemelor de protecție, formarea profesioniștilor și crearea unor servicii sigure și incluzive. Ne dorim ca fiecare copil, local sau refugiat, să crească într-un mediu stabil, unde este protejat și are șansa de a-și construi un viitor demn.”

O familie unită, un viitor care se reconstruiește

Chiar dacă visul lor este să se întoarcă în Ucraina, Irina și Artiom privesc cu recunoștință prezentul. „Vrem să ne refacem casa, să avem din nou gospodăria noastră și să ne vedem copiii trăind fără frică, învățând și mergând liberi pe stradă. Cel mai important e să nu fie război. Restul va veni de la sine”, spune Irina.

De la începutul ostilităților din Ucraina, peste 1,8 milioane de persoane refugiate au intrat în Republica Moldova în căutarea siguranței. Până la 31 august 2025, țara găzduia peste 135.000 de refugiați ucraineni, dintre care 49% sunt copii.

Într-un colț al Ludotecii, mezinul Elidar colorează un soare mare și galben. „E cald”, spune el, zâmbind. În jurul lui, ceilalți copii râd, iar Irina îi privește în tăcere. După tot ce au pierdut, familia Boghiu-Pasenco a recâștigat ceea ce contează cel mai mult: siguranța, speranța și bucuria de a fi din nou copii.