De la șuieratul rachetelor la zâmbetele copiilor: drumul Cristinei
O mamă ucraineană reconstruiește siguranța și sensul pentru copiii ei în Moldova.
Există sunete care aparțin copilăriei: murmurul unui cântec de leagăn, clinchetul clopoțelului de la școală, foșnetul paginilor într-o clasă. Și există sunete care nu aparțin: șuieratul rachetelor care sfâșie noaptea. Cristina Șuljenko le-a auzit pe ambele. Povestea ei este despre cum și-a mutat copiii dintr-un univers sonor în altul, din zgomotul războiului în ritmul vieții obișnuite peste hotare.
Când casa devine nelocuibilă
Cristina locuia în Șabo, un sat mic din sudul Ucrainei. Studiase limbi, visa să devină profesoară și își creștea cei doi copii, Eva și Vlasii, între ghiozdane și apartamente închiriate. Apoi a venit noaptea în care până și somnul a devenit nesigur.
„M-am trezit cu șuieratul unei rachete deasupra capului. Mi-am luat fiul, ne-am ascuns sub masă. Am sunat-o pe mama și i-am spus: dacă se întâmplă ceva, acesta e adio. Te iubesc.”
Momentul a adus frică, dar și claritate. Rachetele au luat decizia pentru ea: maternitatea acum însemna plecare.
În 2022, Cristina a ajuns în Moldova cu copiii. Nu pentru că avea un plan, ci pentru că acasă nu mai era niciun viitor. Și-a spus că e temporar, doar o pauză până se va opri bombardamentul.
Dar plecarea de acasă e înșelătoare: pare o pauză, apoi se întinde pe ani. Nimic nu e mai permanent decât temporarul. Adevărul a venit treptat, odată cu cozile la acte, înscrierea copiilor la școală și căutarea unui loc de muncă. Ceea ce trebuia să fie o oprire a început să semene cu o viață.
Primele săptămâni la Chișinău și le amintește ca o cursă după hârtii. Formulare pentru chirie, înscrieri la școală, întrebări.
„Nu am așteptat milă. Am mers peste tot singură, întrebând, rezolvând. A fost greu, dar m-a făcut mai puternică.”
O viață construită, nu doar supraviețuită
Supraviețuirea nu era de ajuns. Cristina voia ca copiii ei să aibă din nou un orar, lecții, teme, certuri în curtea școlii, chiar și plictiseala zilelor obișnuite. Astăzi, Eva este în clasa a IV-a și Vlasii în clasa I, la un liceu din Moldova. Au manuale noi, învață o limbă nouă, joacă în spectacole școlare, toate acele detalii care reconstruiesc un „mâine” pentru copii.
Pentru ea însăși, Cristina și-a găsit de lucru în calitate de pedagog social la Centrul Divertis, prin AO AVE Copiii, cu sprijinul UNICEF și al Uniunii Europene. Acolo ghidează copii ucraineni și moldoveni în activități recreative și sprijin psihosocial. „Când intru în sală, copiii strigă numele meu și mă îmbrățișează. Pentru o clipă uiți de greutățile de afară.”, spune Cristina. Munca i-a adus mai mult decât un salariu. I-a dat un scop, un motiv să iasă din casă dimineața, dovada că era mai mult decât o mamă refugiată care aștepta la rând.
Povestea ei se reflectă în realitatea mai amplă pe care UNICEF o urmărește zi de zi.
„De la începutul războiului, peste un milion de oameni au ajuns în Moldova și aproximativ 127 de mii de refugiați au rămas, dintre care peste 40% copii și aproape 60% femei. Această criză prelungită pune presiune pe sistemul de protecție a copilului, îngreunând accesul la educație, servicii sociale și asistență specializată. Integrarea este vitală, pentru că fără politici incluzive și profesioniști pregătiți, atât copiii refugiați, cât și cei locali riscă să fie privați de stabilitatea și oportunitățile de care au nevoie.”, a declarat Tatiana Danilescu, Specialist Protecția Copilului, UNICEF.
Integrarea ca practică zilnică
Povestea Cristinei este despre sprijinul concret ce face posibilă viața, nu doar supraviețuirea. O școală unde copiii pot continua să învețe, chiar și într-o limbă nouă. Un loc de muncă ce îi oferă demnitate și independență financiară. O rutină care înlocuiește frica cu previzibilitatea.
Războiul i-a schimbat valorile. „Viața nu e despre bani, haine, renovări. Nimeni nu le amintește. Contează momentele mici, râsul copiilor, plimbările împreună.”
Siguranța nu e un loc pe hartă, spune ea. E structura obișnuită a zilelor, lecții, salarii, mese care le dau copiilor sentimentul că lumea are din nou o formă.
Cristina este o mamă obișnuită. Viața ei arată ce înseamnă victoria pentru mii de mame refugiate: construirea unei vieți temporare, dar cu sens, pentru sine și pentru copii.
Partenerii UNICEF văd acest impact și în cifre.
„Din februarie 2022, echipa AO AVE Copiii a sprijinit mii de refugiați și copii locali aflați în situații de risc. În prezent, coordonăm 25 de spații prietenoase copiilor la nivel național, unde zi de zi peste 590 de copii, atât locali, cât și refugiați găsesc un loc sigur pentru activități educative și recreative, beneficiind de sprijin profesionist și la timp, indiferent de statutul lor.”, a spus Mariana Ianachevici, director executiv AO AVE Copiii.
Pentru Cristina, a fi învingătoare înseamnă ca fiica ei să-și amintească nu șuieratul rachetelor, ci un recital la Chișinău. Fiul ei să-și amintească nu nopțile sub masă, ci o tabără de vară într-un oraș departe de casă.
Aceasta este puterea tăcută a integrării: transformarea plecării într-o viață unde „mâine” capătă din nou sens.
Povești ca a Cristinei sunt posibile datorită efortului comun al organizațiilor locale, partenerilor internaționali și sprijinului constant.
Cu sprijinul Uniunii Europene, UNICEF, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și AO AVE Copiii este consolidat sistemul de protecție a copilului din Moldova. Proiectul „Copiii pe primul loc: protecție și sprijin” ajută atât copiii refugiați, cât și pe cei locali să aibă acces la grijă, protecție și oportunități. Prin spații sigure și activități recreative, partenerii sprijină sănătatea mentală și bunăstarea psihosocială a copiilor, oferindu-le suportul necesar pentru a crește și a se dezvolta.
