Servicii integrate de calitate pentru copii vulnerabili
.jpg) |
|
© UNICEF/Romania028 |
|
Copil care beneficiază de servicii integrate |
Procesul de reformă în domeniul protecţiei copilului are încă de făcut faţă anumitor provocări, legate în special de excluderea grupuri vulnerabile de copii. Atitudinea şi practicile părinţilor şi furnizorilor locali de servicii sunt, în continuare, în contradicţie cu drepturile copilului. Se întâmplă adesea că unele instituţii locale să nu colaboreze cum trebuie pentru a rezolva anumite situaţii în care sunt implicaţi copii. Câteodată, factorii de decizie au prea puţine cunoştinţe despre drepturile copiilor şi despre serviciile care ar putea fi oferite copiilor abuzaţi, traficaţi sau aflaţi în închisori pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate.
Multe dintre aceste initiaţive sunt noi în România şi, de aceea, nu sunt încă bine dezvoltate. Este cazul intervenţiilor restorative pentru tinerii delincvenţi, care ar putea primi pedepse de muncă în folosul comunităţii în locul privării de libertate (ceea ce se întamplă încă în majoritatea situaţiilor). Astfel se pune problema în cazul înfiinţării primelor tribunale pentru copii, unde activează judecători specializaţi, care vor trata numai cazuri în care sunt implicaţi copii şi care vor lua în considerare toate aspectele care vor influenţa dezvoltarea copiilor respectivi. De asemenea, sunt dezvoltate servicii pentru victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane, servicii care ar putea fi preluate şi aplicate la scară naţională.
Unii copii nu sunt lăsaţi să meargă la şcolile obişnuite pentru că sunt seropozitivi sau au anumite dizabilităţi. Există tineri care părăsesc instituţiile de stat în care au trăit dar, în absenţa unui adăpost şi a unor programe care să îi ajute să se reintegreze în societate şi să dobândească deprinderi de viaţă, pot deveni foarte uşor delincvenţi sau victime ale traficului uman.
ACŢIUNE
-
UNICEF oferă asistenţă copiilor care pleacă din instituţii şi promovează serviciile alternative de îngrijire: asistenţi maternali, centre de zi, instituţii mici unde un anumit număr de copii sunt protejaţi şi îngrijiţi într-un mediu de tip familial, sub supravegherea unui asistent social.
-
De asemenea, UNICEF a sprijinit autorităţile locale în dezvoltarea de servicii comunitare integrate şi coerente pentru copii marginalizaţi şi vulnerabili din peste un sfert din judeţele ţării.
-
Mai mult, UNICEF asigură asistenţă şi consiliere femeilor care se gândesc să-şi abandoneze copiii. Organizaţia a oferit sprijin tinerilor care au plecat din instituţii, pentru a dobândi calificarea necesară obţinerii unui loc de muncă şi pentru a se putea întreţine singuri. O atenţie specială a fost acordată tinerilor delincvenţi aflaţi în închisori sau trimişi în centre de reeducare. Având în vedere faptul că închisoarea nu este un mediu propice de dezvoltare, UNICEF oferă instruire şi cursuri vocaţionale tinerilor din Penitenciarul Craiova şi profesioniştilor care lucrează în această instituţie.
-
O altă zonă de intervenţie priveşte traficul de copii si femei. Aici UNICEF actioneaza atat pentru stoparea si prevenirea acestui fenomen, cat si pentru reintegrarea in societate a copiilor si a femeilor care au fost victime ale traficului.
-
Integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi este realizată prin educaţie, cu ajutorul instrumentelor şi metodologiilor de evaluare a copiilor, prin centre de zi şi de reabilitare, consiliere, şi centre de terapie creativă care se adresează copiilor cu dizabilităţi, copiilor seropozitivi şi părinţilor lor.
REZULTATE
-
Femeile care au luat în calcul abandonarea nou născuţilor au revenit asupra deciziei în urma consilierii şi facilităţilor acordate în maternităţi şi prin serviciile comunitare recent dezvoltate.
-
Tinerii care pleacă din instituţii au primit sprijin prin sistemul de apartamente sociale care le asigură un adăpost şi le facilitează accesul la instruire pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate şi să obţină un loc de muncă.
-
Copiii din unele centre de plasament au dobândit o serie de îndemânări, cum ar fi gatitul şi renovarea/reamenajarea casei, redactarea unui Curriculum Vitae şi dezvoltarea unui plan de afaceri.
-
Copii şi mame, adolescenţi şi tinere care au fost victime ale traficului uman au primit servicii complexe de îngrijire şi protecţie în centre de zi speciale şi adăposturi din ţara.
-
Tinerii delincvenţi de la Penitenciarul din Craiova şi din centrele de reeducare au urmat cursuri de pregătire care să-i ajute să se reintegreze în societate.
-
Femeile şi copiii vulnerabili au beneficiat de servicii comunitare de prevenire a anumitor situaţii, dezvoltate şi implementate în întreaga ţară.