Centru Media

Comunicate de presă

Resurse pentru jurnalişti

Eseuri Foto

Video

 

Au desenat și au câștigat: 40 de copii din toată țara premiați în cadrul unui concurs despre grija în familie

   Chișinău, 4 martie 2014: Concursul național de desene „Familia mea mă crește cu grijă” și-a desemnat câștigătorii. 40 de copii cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani din toată țara au primit diplome și seturi de pictură pentru că și-au exprimat opinia despre ce înseamnă o familie grijulie pentru ei. Concursul a fost organizat de Ministerul Educației și UNICEF în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri cu scopul de a promova în rândul copiilor, părinților și profesorilor educația fără violență.

   La concurs au participat mai mult de 800 de copii din toate regiunile țării, inclusiv regiunea transnistreană, autonomia găgăuză,  precum și copii de la Penitenciarul din Goian. Cele mai bune 150 de lucrări au fost amenajate într-o expoziție inaugurată astăzi în incinta Centrului pentru Copii și Tineret ”Artico”. La eveniment au participat Ministrul Educației, Maia Sandu, Reprezentanta UNICEF în Moldova, Nune Mangasaryan, copii, părinți și profesori din teritoriu.

   “Să nu plece peste hotare”, „să le fie alături”,  „să se joace cu ei”, „să le asigure o viață sănătoasă”, „să-i crească cu grijă” — acestea sunt doar câteva din mesajele copiilor către părinți pe care le-am putut surpinde din desenele pe care le-am văzut astăzi. Desenele sunt reprezentative deoarece la concurs a participat un număr record de copii, ceea ce ne arată că ei vor să fie auziți și vor să simtă grija părinților”, a spus Nune Mangasaryan, Reprezentantul UNICEF în Moldova.

   Cristina, una din învingătoarele concursului, spune că nici nu împlinise doi anișori, când părinții ei au plecat să muncească peste hotare. După șapte ani ei au revenit, însă Cristina își amintește că ”și-a simțit copilăria altfel decât cea a prietenilor săi”. „Prin acest concurs eu am vrut să-mi exprim fericirea pe care o simt atunci când sunt înconjurată de dragostea  părinților mei”, a menționat fata.

   Desenele copiilor vorbesc și despre practicile de educație și modelele de comportament care persistă în familiile din Republica Moldova. Cele mai multe desene ilustrează familii cu patru membri — mama, tata și doi copii, și foarte rar, un desen dintr-o sută, familii cu un singur părinte sau cu trei și mai mulți copii. Totodată, majoritatea picturilor surprind activități casnice din viața de zi cu zi. Cel mai des bărbații se odihnesc în fotolii și citesc ziare, iar mamele sunt acelea care îndeplinesc munca casnică și au grijă de copii.

   Concursul de desene „Familia mea mă crește cu grijă” a fost organizat în anul 2013 în contextul unei campanii mai largi de promovare a educației fără violență cu genericul “Protejează-mi copilăria” , desfășurată de Guvernul Republicii Moldova, cu suportul UNICEF și altor parteneri naționali și internaționali. Expoziția din incinta Centrului pentru Copii și Tineret „Artico” (str. Ștefan cel Mare, 169) va fi vernisată până la sfîrșitul lunii aprilie și este deschisă pentru toți doritorii de a se inspira din desenele copiilor.

   Pentru informații suplimentare, contactați:

Irina Lipcanu, Ofițer de presă, UNICEF Moldova,
Tel. (22) 269-235; ilipcanu@unicef.org;

Violina Lavric, Serviciul de informare și comunicare cu mass-media, Ministerul Educației,
Tel/Fax: (22) 277508 , presa@edu.md;

Veronica Boboc, Președinte, Centrul Media pentru Tineri,
Tel.: 079955433, boboc_veronica@yahoo.com;

 

 

 
Search:

 Email this article

unite for children