Centru Media

Comunicate de presă

Resurse pentru jurnalişti

Eseuri Foto

Video

 

UNICEF: Reținerea în creștere la copii poate fi învinsă

 La nivel global, unul din patru copii cu vârsta sub 5 ani suferă de reținere în creștere

   UNICEF, 15 aprilie 2013 - Un nou raport UNICEF emis astăzi la nivel global demonstrează că lupta cu problema reținerii în creștere la copii a înregistrat progrese reale. Această afecțiune este cauzată de sărăcie și reprezintă un pericol pentru 165 de milioane de copii cu vârsta sub cinci ani. Raportul arată că eforturi continue pentru accelerarea progresului în acest domeniu sunt posibile și necesare.

   "Îmbunătățirea nutriției la copii: un imperativ realizabil al progresului global" confirmă faptul că o cheie a succesului împotriva reținerii în creștere la copii este focusarea atenției asupra perioadei de sarcină și a primilor doi ani din viața copilului. Reținerea în creștere la un copil nu este doar un semn fiziologic, care arată că el este prea scund la vârsta lui - dar mai semnifică și o posibilă reținere în dezvoltare a creierului și a capacității cognitive.

   "Reținerea în creștere poate afecta oportunitățile în viață pentru un copil și oportunitățile de dezvoltare pentru o întreagă națiune", a declarat Directorul Executiv UNICEF, Anthony Lake. "Progresul în lupta contra acestei afecțiuni este posibil. Iar dovezile noastre demonstrează că acum este momentul pentru ca acest progres să fie accelerat."
Unul din patru copii cu vârsta sub 5 ani la nivel global rămâne scund din cauza subnutriției cronice în perioada crucială pentru creștere. O valoare estimativă arată că 80% din copiii lumii care au reținere în creștere trăiesc în doar 14 țări.

   Daunele cauzate corpului și creierului unui copil din cauza reținerii în creștere sunt ireversibile. De cele mai multe ori performanțele școlare și sociale ale acestor copii sunt compromise. Ei sunt expuși și unui risc mai mare, în comparație cu alți copii, de a muri din cauza maladiilor infecțioase.

   În pofida progresului general, sunt multe țări în care mai rămâne mult de lucru. În India, de exemplu, aproape  61 milioane de copii au reținere în creștere.

   În Peru, această problemă s-a diminuat cu o treime în perioada 2006-2011, grație unei inițiative contra  malnutriției la copii, ce a determinat politicienii să semneze așa numitul angajament "5 by 5 by 5" – însemnând reducerea malnutriției la copiii cu vârsta sub 5 ani cu 5 la sută în 5 ani. Peru s-a bazat pe experiența unor proiecte de nutriție mici, dar eficiente, și integrarea lor în alte programe de dezvoltare. De asemenea, și-a focusat intervențiile asupra celor mai dezavantajați copii și femei, în special din zonele rurale. 

   Reținerea în creștere și alte forme ale subnutriției pot fi reduse printr-o serie de pași simpli și eficienți, cum ar fi îmbunătățirea alimentației la femei, furnizarea de vitamine și minerale, asigurarea cu produse alimentare adecvate - în special în timpul sarcinii și în primii doi ani de viață a copilului.

   Raportul "Îmbunătățirea nutriției la copii: un imperativ realizabil al progresului global " spune că soluțiile existente și eforturile noilor parteneriate, inclusiv mișcarea “Extinderea nutriției la scară națională“ crează oportunități fără precedent de a aborda subnutritia la copii diferit – stabilind obiective măsurabile, creând proiecte coordonate cu sprijinul donatorilor și accelerând progresul.

  Despre UNICEF

  UNICEF este prezent în peste 150 de ţări şi teritorii, pentru a ajuta copiii să supravieţuiască şi să evolueze firesc, din fragedă copilarie, până în adolescență. Fiind cel mai mare furnizor mondial de vaccinuri pentru ţările în curs de dezvoltare, UNICEF susţine sănătatea şi nutriţia copilului, accesul la surse de apă potabilă şi salubritate, educaţie de calitate pentru toţi copiii, băieţi sau fete, şi protejarea copiilor împotriva violenţei, exploatării fizice şi HIV/SIDA. UNICEF este finanţat de contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, companiilor, fundaţiilor şi guvernelor. Pentru mai multe informaţii despre UNICEF şi agenda sa de lucru, vizitați: http://www.unicef.org/;

   Urmăriți-ne pe www.unicef.md și pe Facebook: http://www.facebook.com/UNICEFMoldova?fref=ts

   Pentru mai multă informație la acest subiect, vă rugăm să contactați:

   Peter Smerdon, UNICEF New York, Tel + 1 212 303 7984, Mobile: + 1 917 213 5188, psmerdon@unicef.org

  Sarah Crowe, Spokesperson for the Executive Director, Tel: +1 646 209 1590, scrowe@unicef.org

  Irina Lipcanu, Ofițer de presă UNICEF Moldova 269 235; ilipcanu@unicef.org

Reținerea în creștere la copiii sub  5 ani în Moldova
 Urban   

 Rural  

 Cea mai săracă chintilă (20%  cele mai sărace gospodării)

 Cea mai bogată chintilă

 6.7

 9.2

 13.5

 4.0

Sursa: Studiul Demografic și de Sănătate, 2005 Total 8.4

 

 

 

 

Raport de studiu

English

 

 


Search:

 Email this article

unite for children