Fortificarea făinii cu fier şi acid folic - beneficii maxime cu riscuri minime
Chişinău, 6 Aprilie 2012 - “Fortificarea făinii cu fier şi acid folic ar putea reduce mortalitatea maternă, numărul copiilor născuţi cu malformaţii şi ar îmbunătăţi substanţial sănătatea publică. Totodată, fortificarea făinii nu implică riscuri pentru sănătatea oamenilor”, a declarat Ion Şalaru, prim-vicedirectorul Centrului Naţional pentru Sănătate Publică, invitatul şedintei din 6 aprilie a Reţelei „Jurnaliştii-prieteni ai copiilor”, organizată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul UNICEF. Fortificarea făinii cu fier şi acid folic face parte din Programul naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier şi acid folic, pentru anii 2012-2017, aprobat recent prin hotărâre de Guvern. Necesitatea implementării acestui program a fost dictată de realităţile medicale existente în R.Moldova. Astfel, potrivit medicilor, fiecare al doilea copil cu vârsta până la un an are anemie. De această afecţiune suferă fiecare al treilea copil de până la 5 ani şi 28% de femei de vârstă reproductivă. Medicul Galina Obreja susţine că pentru a acumula necesarul de fier o persoană trebuie să consume zilnic peşte şi carne, dar şi fructe şi legume în stare proaspătă. Pentru necesarul de acid folic trebuiesc consumate legume frunzoase, precum pătrunjelul, mărarul, ţelina, varza şi altele. “Însă accesul la aceste produse este limitat”, a adăugat Galina Obreja.
În acest context, fortificarea făinii cu fier şi acid folic este o soluţie ieftină şi eficientă, au menţionat specialiştii de la Centrul Naţional pentru Sănătate Publică. Fortificarea făinii cu fier şi acid folic nu va afecta costul pâinii, deoarece o tonă de făină de acest fel va costa cu doar 7,7 lei lei mai mult. Experţii au menţionat că făina este fortificată în peste 50 de state ale lumii. În aceste ţări nivelul anemiei este mult mai scazut comparativ cu Republica Moldova. Impactul deficienţei de fier şi acid folic se răsfrînge nu numai asupra sănătăţii umane, ci şi asupra economiei ţării. Potrivit experţilor, valoarea medie a câştigului ratat, determinat de afectarea capacităţilor cognitive, productivitatea redusă a lucrătorilor care îndeplinesc un lucru manual mediu sau greu, condiţionată de deficienţa de fier, constituie 0,9% din Produsul Intern Brut anual.
|