Centru Media

Comunicate de presă

Resurse pentru jurnalişti

Eseuri Foto

Video

 

IKEA oferă fonduri pentru dezvoltarea copiilor

CHIŞINĂU, 3 martie 2010 - Reţeaua suedeză de magazine IKEA a oferit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) 200 000 de dolari pentru pentru îmbunătăţirea mediului de educaţie a copiilor. O delegaţie IKEA, însoţită de reprezentanţi ai Comitetlui Naţional suedez pentru UNICEF, se află într-o vizită de documentare la Chişinău. Anul trecut compania internaţională a oferit Moldovei 400 000 de dolari. Aceste fonduri vor fi folosite pentru instituirea unui model de şcoli „prietenoase copiilor”, adică oferirea de condiţii igieno-sanitare adecvate în instituţiile de învăţământ, protecţie împotriva violenţei şi cunoştinţe mai utile pentru viaţă.

Fondurile au fost colectate în urma campaniei „1 euro este o avere...” desfăşurate acum trei ani în toate cele 258 de magazine IKEA din lume. Campania propunea cumpărătorilor să doneze 1 euro pentru fiecare jucărie de pluş cumpărată în reţeaua de magazine IKEA. Campania a fost organizată în parteneriat cu UNICEF şi Organizaţia „Salvaţi Copiii”. Din cei 8 milioane de euro colectaţi UNICEF a finanţat 22 de proiecte în cele mai sărace ţări din lume, menite să îmbunătăţească calitatea vieţii şi dezvoltării copiilor.

Printre cele 17 ţări care au beneficiat de ajutorul IKEA se numără Moldova, China, Macedonia, Rusia, Sierra Leone, Africa de Sud, Tajikistan, Uybekistan şi Vietnam.

 

 
Search:

 Email this article

unite for children