Centru Media

Comunicate de presă

Resurse pentru jurnalişti

Eseuri Foto

Video

 

Reprezentantul UNICEF îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia copiilor reţinuţi în urma protestelor din 7 aprilie 2009.

CHIŞINĂU, 16 aprilie 2009 – Reprezentantul Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Moldova, Alexandra Yuster a avut astăzi o întrevedere cu Viceministrul de Interne, Valentin Zubic, la care şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia copiilor reţinuţi sau căutaţi ca rezultat al protestelor care au avut loc la Chişinău pe 7 aprilie 2009. Ieri, 15 aprilie, UNICEF a avut o întrevedere similară cu Viceministrul Justiţiei, dl Nicolae Eşanu.

UNICEF a monitorizat situaţia minorilor, solicitând în permanenţă surselor guvernamentale informaţii actualizate. De asemenea, UNICEF a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai organizaţiilor pentru drepturile omului, jurişti şi cu avocatul parlamentar pentru drepturile copilului. Potrivit informaţiilor puse la dispoziţia UNICEF, există îngrijorări legate de faptul că unii copii au fost maltrataţi.

UNICEF a solicitat reprezentanţilor MAI să se asigure că acelor copii care au fost arestaţi sau urmăriţi în urma protestelor li se respectă toate drepturile, potrivit legii, reiterându-şi angajamentul de a asista Moldova în reforma justiţiei juvenile.

 Notă informativă: Normele internaţionale ce ţin de justiţia juvenilă recunosc faptul că minorii pot fi traşi la răspundere în cazul în care există dovezi că au încălcat legea, dar că tratamentul lor ar trebui să fie în conformitate cu Convenţia pentru drepturile copilului. Republica Moldova a ratificat Convenţia, potrivit căreia un copil este considerat orice persoană cu vârsta sub 18 ani. Acest document stabileste modul şi acţiunile în care instantele de drept, precum şi autorităţile trebuie să pună în prim plan interesul superior al copilului.

Conform Convenţiei, niciun copil nu trebuie să fie supus la tratamente crude, inumane, tratamente sau pedeapse degradante. În cazul minorilor, detenţia trebuie să fie o măsură excepţională. Orice copil privat de libertate trebuie să fie separat de deţinuţii maturi. El sau ea are dreptul de a menţine legătura cu familia prin corespondenţă şi vizite.

În conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, copiii trebuie să fie eliberaţi sau acuzaţi în termen de 24 de ore din momentul reţinerii. Părinţii lor trebuie informaţi imediat despre faptul că sunt deţinuţi, iar în timpul interogatoriilor ei trebuie să beneficieze în mod obligatoriu de prezenţa unui avocat.

 

 

 
Search:

 Email this article

unite for children